Grupul britanic de telefonie mobilă "Vodafone Group" Plc a anunţat, ieri, mai multe schimbări în structura sa de conducere din Europa, în ideea simplificării procedurilor organizaţionale şi a accelerării procesului de luare a deciziilor, transmite Reuters, conform Agerpres.
"Vodafone" a precizat că directorul său general pentru regiunea Europa, Philipp Hamm, va părăsi grupul la finele acestui an "pentru a continua o carieră în afara Vodafone". De asemenea, începând cu data de 1 octombrie 2015, directorii primelor patru mari pieţe europene ale "Vodafone", Hannes Ametsreiter din Germania, Aldo Bisio din Italia, Jeroen Hoencamp din Marea Britanie şi Antonio Coimbra din Spania, vor deveni membri ai comitetului executiv al grupului şi vor raporta direct directorului executiv Vittorio Colao. În plus, directorul diviziei "Vodafone" din Olanda, Rob Shuter, va prelua o serie de responsabilităţi suplimentare de leadership pentru pieţele mai mici din Europa ale companiei.
"Modificările sunt destinate să simplifice procedurile organizaţionale, să crească eficienţa managerială şi să accelereze procesul de luare a deciziilor", a informat "Vodafone".
Toate aceste modificări vin la o lună după ce compania a anunţat că poartă discuţii privind schimbul unor active cu operatorul de cablu "Liberty Global" Plc., care deţine active în mai multe state europene, printre care şi Germania, Olanda şi Marea Britanie.