Vor deschide dobânzile negative calea secretă a creşterii economice?

Banca Centrală Europeană pare hotărâtă să respecte promisiunea voalată de la ultima conferinţă de presă şi să treacă la o relaxare şi mai agresivă a politicii monetare. O ştire recentă din Der Spiegel arată că "la întâlnirea din 6 iunie, BCE poate anunţa o dobândă negativă pentru depozitele constituite de băncile comerciale la influenta instituţie din Frankfurt", al cărei scop este "stimularea creditării".

Conform informaţiilor obţinute de revista germană, Peter Praet, membru al conducerii executive a BCE, va recomanda scăderea dobânzii de politică monetară până la 0,15%, de la 0,25% în prezent, şi o dobândă de -0,1% pentru depozitele băncilor comerciale la BCE.

Dar de ce mai este nevoie de astfel de măsuri radicale, în condiţiile în care autorităţile europene nu încetează să ne informeze că am ieşit din criză? "Se speră ca măsura să prevină o nouă criză a creditării, similară cu cea din perioada de vârf a crizei financiare", explică Der Spiegel.

Cum ar trebui să funcţioneze mecanismul? Băncile din zona euro au conturi de rezerve la BCE, care sunt utilizate la decontarea tranzacţiilor efectuate de clienţi. Valoarea totală a acestora era de 195,2 miliarde de euro la sfârşitul lunii aprilie 2014, din care 103,6 miliarde erau rezervele obligatorii, iar restul rezervele excedentare (vezi grafice).

Rezervele obligatorii au înregistrat o scădere abruptă în ianuarie 2012, iar rezervele excedentare s-au angajat pe o traiectorie de scădere accelerată de la maximul de 432,9 miliarde de euro din septembrie 2012 fără efecte pozitive asupra creditării. Pentru depozitarea fondurilor excedentare, băncile din zona euro pot folosi şi facilitatea de depozit a BCE, unde se aflau 29,2 miliarde de euro în aprilie 2014. Pentru rezervele excedentare şi cele plasate în facilitatea de depozit, BCE plăteşte, în prezent, o dobândă zero.

Reducerea dobânzii la valori negative va determina băncile să-şi transfere banii din facilitatea de depozit în contul de rezerve, în condiţiile în care BCE nu aplică o "remuneraţie" negativă şi rezervelor excedentare. Dacă şi această portiţă de scăpare este închisă, băncile se vor confrunta cu un mediu de afaceri în care profiturile scad, împreună cu valoarea lor netă. De unde să vină, atunci, motivaţia creşterii creditării? Din altruism şi regăsirea spiritului european, mai ales că sumele cumulate din facilitatea de depozit şi rezervele excedentare erau de 120,8 miliarde de euro în aprilie 2014, o valoare nesemnificativă în comparaţie cu volumul total al creditelor din zona euro?

Dacă BCE va anunţa dobânzi negative în iunie, ne va explica, probabil, şi mecanismele prin care decizia de politică monetară va conduce la stimularea creşterii economice. Dar vor deschide dobânzile negative calea secretă către bunăstarea perpetuă?

Într-o economie de piaţă, dobânda aplicată unor instrumente financiare, inclusiv creditelor şi depozitelor, ar trebui să reflecte preferinţa temporală a agenţilor economici. "Dobânda originară reprezintă raportul dintre valoarea atribuită satisfacerii unei necesităţi/dorinţe în viitorul apropiat şi valoarea atribuită satisfacerii unei necesităţi/dorinţe într-un viitor mai îndepărtat", scrie Ludwig von Mises în cartea sa "Acţiunea umană".

Prin manipularea agresivă a dobânzilor de politică monetară, în sensul reducerii acestora, băncile centrale au contribuit la distrugerea relaţiei dintre economisire, factor fundamental al acumulării capitalului, şi consum, favorizându-l pe acesta din urmă prin eliminarea oricăror bariere din calea creşterii creditării.

Acum, aceleaşi bănci centrale doresc relansarea consumului, prin descurajarea economisirii, nefiind deloc deranjate de logica distorsionată a acţiunilor lor. Cum este posibil să produci mai multe bunuri şi servicii prin consumul a tot mai multe bunuri şi servicii? De unde ar trebui să vină capitalul real necesar unei producţii mai mari, pe fondul unei productivităţi mai mari, care la rândul ei va crea condiţiile şi pentru creşterea veniturilor? Tot din tipărire?

După mulţi ani de "petrecere" a venit şi mahmureala, iar mulţi participanţi au realizat că nu se mai pot întoarce acasă, deoarece băncile le-au luat locuinţele pentru că au "uitat" să-şi plătească ratele.

Iar nimeni alta decât Banca Angliei a "subminat", recent, ideea că reducerea rezervelor constituite de băncile comerciale la banca centrală va impulsiona creditarea.

"Rezervele nu reprezintă restricţii obligatorii asupra creditării", se arată în articolul "Crearea banilor în economia modernă" de la Banca Angliei (vezi articolul "Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare (II)", din BURSA, 06.05.2014, unde este ataşată traducerea).

Acum BCE vrea să meargă şi mai departe cu penalizarea celor care economisesc, deoarece a observat că tot mai multe firme şi gospodării încearcă să-şi plătească datoriile. Conform descrierii din articolul amintit de la Banca Angliei, rambursarea creditelor este unul dintre factorii determinanţi ai distrugerii banilor dintr-o economie, bani care anterior au fost creaţi de către băncile comerciale prin acordarea de credite. Să fie acesta motivul pentru care exuberanţa pieţelor lipseşte în aşteptarea deciziei BCE?

Dacă incertitudinea caracterizează economia şi piaţa financiară din zona euro, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Elveţia. Acolo cuvântul de ordine este angoasa. "Factorii decizionali se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru stabilirea unor măsuri care să limiteze creşterea francului", scria recent Bloomberg, pe fondul aşteptărilor de apreciere a monedei elveţiene faţă de euro. Probabil că Banca Elveţiei s-a angajat în căutări febrile pentru o nouă tehnologie a tiparniţelor, care să facă faţă la ceea ce în filmele SF se numeşte "viteză warp".

În condiţiile în care BCE va trece la dobânzi negative, urmată de transmiterea acestei decizii către depozitele cetăţenilor, deţinerea monedei euro în numerar va reprezenta pariul câştigător. Oare când va veni şi interzicerea numerarului, element final al transcendenţei către bunăstarea nelimitată, într-o lume a resurselor finite?