"Vulcan" vrea să construiască podurile de pe autostrada "Comarnic-Braşov"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 februarie 2010

Peter Eisenkolb: "Deprecierea leului ne-a ajutat, anul trecut, să ne întărim poziţia la exporturi în Uniunea Europeană".

Peter Eisenkolb: "Deprecierea leului ne-a ajutat, anul trecut, să ne întărim poziţia la exporturi în Uniunea Europeană".

Peter Eisenkolb: "2009 a fost un an foarte dificil, dar sperăm să ne revenim în 2010"

Compania "Vulcan", controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, vrea să devină un jucător important în sectorul construcţiei de poduri de la noi, uitându-se cu foarte mult interes la proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov, care prevede cons-trucţia câtorva poduri din oţel de dimensiuni mari.

"Vulcan" a câştigat, la finele anului trecut, un contract cu societatea grecească "Aktor" pentru construcţia unui pod metalic, aceeaşi companie care a semnat cu autorităţile române contractul pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, la mijlocul lunii trecute.

"Infrastructura este una dintre direcţiile strategice de dezvoltare la nivelul întregului Grup Tender şi, mai ales, pentru Vulcan", a spus, pentru ziarul BURSA, Peter Eisenkolb, preşedintele companiei, adăugând: "Suntem interesaţi în mod deosebit de proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov care are prevăzută construcţia câtorva poduri mari. Interesul nostru este să dezvoltăm o relaţie cât mai bună cu ei cu cei de la "Aktor", am câştigat deja un contract de la ei pentru că i-am convins de capacitatea noastră şi pentru că le-am oferit un preţ foarte competitiv. Construcţia de poduri este o oportunitate pentru Vulcan. Mai sunt câteva proiecte foarte interesante la care am dori să participăm".

Construcţia de poduri este una dintre primele activităţi ale companiei "Vulcan", de la înfiinţare, la începutul secolului al XX-lea. Ultimul pod pentru care a furnizat structuri metalice a fost cel de la Cernavodă, în anii 90, pentru calea ferată.

Preşedintele "Vulcan" ne-a mai spus: "Construcţia de poduri face parte din istoria companiei Vulcan. Societatea a mai furnizat deja structuri de dimensiuni mari pentru ţări din America Latină, are toate autorizaţiile necesare, motiv pentru care vrem să intrăm din nou pe acest sector de piaţă. Există suficient potenţial pe piaţa internă ca să ne afirmăm în acest domeniu, iar competiţia este limitată pentru că este vorba despre structuri grele, de dimensiuni mari. Avem o capacitate de 15.000 de tone pe an pentru construcţia de structuri metalice pentru poduri".

Contracte de 10 milioane de euro, numai în ultima lună

Preşedintele "Vulcan" spune că anul 2009 a fost unul foarte dificil pentru companie, dar că aceasta a avut de câştigat de pe urma deprecierii monedei naţionale şi a creşterii productivităţii, care s-a reflectat în majorarea exporturilor.

"Industria producătoare din România a fost lovită foarte greu de criză, a fost un an foarte dificil, dar am reuşit, în ciuda crizei, să încheiem un număr dublu de contracte, faţă de 2008, pentru generatoare de aburi. Nu ne aşteptăm la piederi mari pentru 2009", a precizat Peter Eisenkolb.

Potrivit preşedintelui "Vulcan", contractele la export ale companiei pentru generatoare de aburi au cres-cut, anul trecut, de patru ori faţă de 2008. Conducerea "Vulcan" se uită cu îngrijorare, însă, la evoluţia cursului de schimb, în 2010, luând în calcul, deocamdată, un curs de 4,2 lei pentru un euro. Domnul Eisenkolb ne-a mai spus: "Deprecierea leului ne-a ajutat, anul trecut, să ne întărim poziţia la exporturi în Uniunea Europeană. Orice apreciere a leului va avea consecinţe contrare, motiv pentru care urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia cursului de schimb".

Ca să crească competitivitatea societăţii, în raport cu 2008, conducerea "Vulcan" a anunţat că vrea să concedieze 200 de angajaţi din sectoarele neproductive şi să rămână, astfel, cu 1.000 de salariaţi.

"Din cauza incertitudii mediului economic, vom disponibiliza 200 de angajaţi din sectorul non-productiv, în perioada următoare, ca să ne adaptăm la situaţia actuală. Asta înseamnă că va creşte eficienţa companiei. Oricum, consider că deprecierea leului, pe termen lung, va continua. În prezent, avem atât de multe contracte că aproape nu le putem onora pe toate. În 2009, am avut o perioadă foarte grea, mai ales în trimestrul al doilea şi al treilea, dar din trimestrul patru cererea s-a revigorat şi am semnat contracte de aproximativ 10 milioane de euro, în ultima lună", ne-a mai spus domnul Eisenkolb.

"Vulcan" exportă în cadrul Uniunii Europene, însă există situaţii când, la cererea clientului, livrează produsele în state din afara UE, precum Statele Unite, Maroc, Siria sau Algeria. Compania încearcă de câţiva ani să intre pe piaţa rusească, unde vede o creştere semnificativă a cererii de produse pentru industria energetică, pe termen lung.

"Grupul Energetic Tender a livrat pe piaţa rusească produse pentru industria energetică. Anul trecut, am semnat un contract cu un client din Belgia, iar produsele au fost livrate pe piaţa rusă, însă, cu excepţia unor contracte mici, nu am reuşit încă să accesăm semnificativ această piaţă", a precizat Peter Eisenkolb.

Compania "Vulcan" este listată pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul VULC. Societatea are o capitalizare de 34,44 milioane de lei, potrivit preţului de 1,23 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. "Grup Energetic Tender" controlează 73,24% din societate.

Compania a înregistrat pierderi de 2,51 milioane lei în primul semestru din 2009, faţă de profitul de 850.650 lei obţinut în aceeaşi perioadă din 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb