ZebraPay împrumută jumătate de milion de euro de la Banca Transilvania

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 noiembrie 2021

ZebraPay împrumută jumătate de milion de euro de la Banca Transilvania

Banii vor fi folosiţi pentru accelerarea planului de dezvoltare al companiei

ZebraPay, liderul pieţei de automate de plăţi din ţara noastră, a semnat un contract de credit, în valoare jumătate de milion de euro cu Banca Transilvania, bani ce vor fi utilizaţi pentru accelerarea şi susţinerea planului de dezvoltare al companiei, se arată într-un raport al emitentului publicat, la finele săptămânii trecute, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Concret, ZebraPay va achiziţiona noi terminale de plată ce vor fi operate în mod direct de către companie, după cum se arată în raport.

Rambursarea creditului se va face lunar, pe o perioadă de 36 de luni, scadenţa fiind 30 ianuarie 2025. Compania a garantat creditul printr-o ipotecă reală imobiliară asupra terminalelor ce fac obiectul contractelor.

Raportul apare în condiţiile în care, ZebraPay are listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB obligaţiuni în valoare de trei milioane de euro. Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de euro, dobânda de 5,5% pe an, iar scadenţa în data de 16 iunie 2026.

Pentru primele şase luni ale anului, compania a raportat venituri de 61,83 milioane de lei, cu 15% peste cele de la jumătatea anului trecut, în timp ce profitul net s-a ridicat la 3,27 milioane de lei, în creştere cu 65%, faţă de aceeaşi perioadă de raportare.

ZebraPay a fost fondată în 2009, având în prezent peste 5.700 de Staţii de Plată SelfPay în peste 1.000 de localităţi de pe întreg teritoriul ţării. Staţiile de Plată SelfPay oferă posibilitatea de a plăti mai mult de 200 de servicii (inclusiv facturi la utilităţi, televiziune, internet, telefonie, taxe şi impozite), atât cu numerar, cât şi prin metode de plată electronice. Staţiile de Plată SelfPay pot fi găsite în marile reţele de retail, centre comerciale, pieţe, benzinării şi magazine de proximitate. Din 2020 SelfPay este membru al Asociaţiei Române de Fintech, organism care reprezintă interesele antreprenorilor români care dezvoltă produse tehnice în industria serviciilor financiare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine se aseamana, se aduna.

    Mafiotii la mafioti trag.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb