Companii / 23 mai 2006
Obligaţiile şi oportunităţile pe care le presupune competitivitatea într-un stat membru al Uniunii Europene ţin de reglementările pe care societăţile comerciale româneşti trebuie să le aplice în domeniul contabilităţii, a cărei legis-laţie trebuie armonizată cu acquis-ul comunitar, a precizat, ieri, Mike Edbury, şeful Depatamentului de Comerţ şi Industrie din Guvernul Marii Britanii.
A.V.Internaţional / 23 mai 2006
C.P.Politică / 23 mai 2006
Reprezentanţii Guvernului şi ai confederaţiilor sindicale vor demara discuţiile pentru elaborarea unui pact social, concomitent cu punerea în funcţiune a unor grupuri de lucru mixte, formate din responsabili de la nivelul ministerelor şi din partenerii sociali, anunţă un comunicat transmis ieri de Executiv.
Dragoş RizeaCompanii / 23 mai 2006
Paula Bulzan, AradCompanii / 23 mai 2006 /
Magda StoicaBănci-Asigurări / 23 mai 2006 /
Ioana RosenbergCompanii / 23 mai 2006 /
Alexandra MarişPiaţa de Capital / 23 mai 2006
Alina TomaCompanii / 23 mai 2006 /
A.M.Piaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Valentin RomanPolitică / 23 mai 2006
E.O.Companii / 23 mai 2006 /
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina TomaCompanii / 23 mai 2006 /
Emilia OlescuCompanii / 23 mai 2006 /
Doru Mocanu, IaşiCompanii / 23 mai 2006 /
Doru Mocanu, Iaşi Companii / 23 mai 2006
Radu F. AlexandruEditorial / 23 mai 2006
Mădălina NaumencuMaterii Prime / 23 mai 2006 /
R.P.Companii / 23 mai 2006 /
Companii / 23 mai 2006
Emilia OlescuCompanii / 23 mai 2006 /
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Alina VasiescuInternaţional / 23 mai 2006
Mariana PopaInvestiţii Personale / 23 mai 2006
Companii / 23 mai 2006
Diana DorobanţuPiaţa de Capital / 23 mai 2006
Maria MantaPiaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Alexandra MarişPiaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Decebal N. TodariţăPiaţa de Capital / 23 mai 2006
D.R.Companii / 23 mai 2006
E.O.Companii / 23 mai 2006 /
E.O.Companii / 23 mai 2006 /
E.O.Companii / 23 mai 2006 /
E.O.Companii / 23 mai 2006 /
A.M.Piaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Ioana RosenbergMacroeconomie / 23 mai 2006 /
Aristică BrânzanPiaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Doru Mocanu, IaşiPiaţa de Capital / 23 mai 2006 /
Magda StoicaMacroeconomie / 23 mai 2006 /
MAKE
Cornel Codiţă
Emilia Olescu
O.D.
A.I.
George Marinescu
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.7543 |
![]() | 5.2911 |
![]() | 6.0152 |
![]() | 447.9253 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie