Conducerea Smithfields: "Vrem să înţelegem motivele pentru care obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi de mediu înaintează atît de lent"

Ziarul BURSA #Companii / 23 mai 2006

O delegaţie a Smith-field Foods, Inc., condusă de C. Larry Pope, pre-şe-dinte şi chief operating Officer, şi Richard J.M. Poulson, vicepreşedinte executiv şi consilier senior al preşedintelui Consiliului de Administraţie se află în aceste zile în România. Delegaţia va avea o serie de întâlniri cu oficialităţi române din Bucureşti şi Timişoara, cu scopul de a evalua stadiul activităţilor companiei în 2006.

J.M. Poulson a declarat: "Unul dintre scopurile principale ale vizitei noastre este de a înţelege motivele pentru care procesul de obţinere a autorizaţiilor de construcţie şi de mediu ale fermelor, de către Smithfield, înaintează atât de lent. Pentru ca România să redevină un exportator important de carne de porc este esenţial ca fermele să obţină autorizaţiile înainte de în-ceperea sezonului rece".

Investiţiile realizate de Smithfield în România până în prezent depăşesc 250 de milioane de dolari şi se estimează că vor atinge peste 850 de milioane dolari până la sfârşitul anului 2010, când compania intenţionează să crească şi să sacrifice peste 4 milioane de porcine pe an. În ianuarie 2006, în cadrul unei întâlniri cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, delegaţia Smithfield a confirmat angajamentul companiei de a reinvesti în România 100% din profiturile înregistrate din operaţiunile din această ţară în următorii zece ani.

În ultima lună, Consiliul de Administraţie al Smithfield Foods a urmărit efectele inundaţiilor provocate de Dunăre, motiv pentru care C. Larry Pope şi Richard J.M. Poulson au decis ca în timpul vizitei în România să doneze 150.000 de conserve de pateu victimelor inundaţiilor din judeţele Dolj şi Călăraşi, două dintre cele mai afectate zone ale ţării. Conservele vor fi distribuite direct taberelor de sinistraţi din Rast, Negoi, Goicea, Măceşu de Sus şi Bechet din judeţul Dolj şi Mănăstirea, Chiselet şi Spanţov din judeţul Călăraşi.

Smithfield Foods, Inc., o companie americană cu sediul în Smithfield, Virginia, şi-a început activitatea în 1936 şi este în prezent cel mai mare producător de porcine şi procesator de carne de porc din lume, înregistrând venituri anuale de 11,6 miliarde dolari şi vânzări internaţionale de peste 1 miliard dolari.

Încă din 1975, Smithfield Foods a oferit investitorilor o rată compusă anuală medie de profitabilitate de 25%; în plus, compania este al cincilea mare procesator de carne de vită din SUA şi un actor major pe multe segmente de produse alimentare specializate cu creştere rapidă.

Smithfield are peste 51.000 de angajaţi în SUA şi în întreaga lume, inclusiv Brazilia, China, Franţa, Mexic, Polonia, România, Spania şi Regatul Unit. Investiţia companiei Smithfield în România constă în două unităţi operaţionale gestionate separat - Noul Comtim, care deţine fermele de producţie a suinelor destinate sacrificării şi Smithfield Procesare, care va produce şi comercializa produse din carne de porc pentru piaţa internă şi pentru export.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb