ASF interpretează şi aplică legea în funcţie de persoane şi conjuncturi

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 iunie 2021

ASF interpretează şi aplică legea în funcţie de persoane şi conjuncturi
  • document ataşat ASF, Deciziile 869, 870, 871, 872 / 15.07.2020
    apasă aici pentru a descărca.

    Cu toate că a mai aplicat Legea societăţilor comerciale în cazul SIF-urilor, la SIF Muntenia, Autoritatea spune că nu are competenţa să o facă

    ASF nu era de acord cu schema domnului Lakis după ce acesta a fost arestat de DIICOT, dar acum se pare că şi-a schimbat părerea

    Aşa cum am mai scris, domnii Najib El Lakis şi Bogdan Drăgoi conduc SIF Banat- Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) fără acordul investitorilor acestor fonduri. Împreună cu alţi acţionari la SIF-uri am tot arătat cum s-a petrecut acest lucru, dar cred că este util să ne uităm şi de unde a pornit totul.

     În anul 2012, când domnul Lakis a ajuns la SIF1, a pus la cale o schemă pentru obţinerea controlului, considerată la acea vreme ilegală. Pentru acest lucru a fost arestat în 2014, iar ulterior condamnat pentru mai multe fapte penale, inclusiv pentru manipularea pieţei de capital. După acest episod, îl regăsim pe domnul Lakis tot la SIF1, acum în postura de consilier al directorului general, domnul Bogdan Drăgoi. Avem un consilier care, probabil, l-a numit în funcţie pe cel pe care îl consiliază. Mai mult decât atât, fiul domnului Lakis face parte din mai multe Consilii de Administraţie ale unor companii unde SIF1 are participaţii importante. 

    Schema ilicită a domnului Lakis este aplicată în continuare nu numai la SIF1, ci şi la SIF4

    Schema ilicită a domnului Lakis este aplicată în continuare, de această dată împreună cu domnul Drăgoi, nu numai la SIF1, dar şi la SIF4. Nu este nimic complicat: la fel ca înainte de 2014, banii SIF1, la care se adaugă acum şi banii SIF4, sunt folosiţi de către domnii Lakis şi Drăgoi nu în interesul acţionarilor, aşa cum ar trebui să procedeze administratorul unei companii publice, ci în interesul lor personal. Dânşii au continuat să folosească banii investitorilor pentru a cumpăra acţiuni proprii (acţiuni SIF1 şi SIF4) prin nişte entităţi comerciale interpuse. În urmă cu şapte ani, domnul Lakis a fost arestat, printre altele, şi pentru această faptă. Acum însă schema a căpătat o cu totul altă amploare.

    De această dată, entităţile comerciale interpuse sunt fonduri de investiţii, plătite cu mari comisioane din banii acţionarilor SIF1 şi SIF4. 

    Dacă ar fi să comparăm, schema iniţială era mai puţin păguboasă pentru investitori deoarece nu se plăteau/mituiau inutil tot felul de fonduri parazit interpuse. Dar, se pare că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a considerat că o schemă deja condamnată într-un proces penal, cât timp este aplicată prin complicitatea mai multor persoane şi la o scară mult mai mare, devine mai puţin, sau chiar deloc, ilegală! Cum şi de ce s-a ajuns la o asemenea concluzie sfidează orice logică economică sau practică într-un stat de drept.

    Legea societăţilor comerciale interzice cumpărarea acţiunilor proprii prin companii interpuse

    Acum 100-150 de ani, astfel de scheme care prejudiciau investitorii într-un mod deschis şi transparent erau utilizate şi în ţări dezvoltate precum Marea Britanie sau Statele Unite. Doar că atunci nu prea existau legi care să protejeze drepturile investitorilor minoritari. Acum astfel de legi există, chiar şi la noi. De pildă, legea 31/1990 (Legea societăţilor comerciale) interzice cumpărarea de acţiuni proprii prin companii interpuse. Folosirea de acţiuni proprii prin interpuşi pentru a submina drepturile investitorilor reali s-ar încadra, probabil, la fapte penale. Aşa cum au concluzionat procurorii DIICOT în anul 2014! 

    Iar dacă ne raportăm la legi adoptate mai recent (atât civile cât şi penale), menite să nu permită conflictul de interese sau o administrare intenţionat păguboasă a unui fond de investiţii alternativ (FIA) precum SIF-urile, putem să identificăm cu uşurinţă nereguli în schema domnului Lakis. Problema este că, deocamdată, astfel de legi sunt interpretate şi aplicate de către ASF în funcţie de persoane şi conjuncturi. Cel puţin aşa reiese din istoricul acţiunilor unor membri ai ASF în ultimii ani.

    Să luăm cazul prejudicierii intenţionate a investitorilor SIF4! Cum aţi încadra, din punct de vedere legal, faptul că şefii SIF4 oferă un comision de administrare de 12,55% anual către Swiss Capital? Este un comision exorbitant, cu mult peste ce se practică în piaţă, dar în schimb Swiss Capital îi votează pe şefii SIF4 la adunările generale cu acţiuni SIF4 cumpărate cu banii investitorilor SIF4. Este exact ceea ce face fondul Active Dinamic care aparţine Swiss Capital. În contextul lipsei de reacţie din partea ASF, în afară de legea 31/1990 mai sunt încălcate şi altele. Lucrurile nu pot să rămână aşa! Fără îndoială că dreptatea va fi câştigata în instanţă. Dar asta presupune ani în care investitorii vor fi în continuare prejudiciaţi.

    Am trimis către ASF o nouă cerere de suspendare a voturilor acţiunilor proprii deţinute indirect de SIF4, însoţită de exemple concrete în care Autoritatea a aplicat Legea societăţilor comerciale, în cazul SIF-urilor

    De aproape trei luni, de când am început să scriu despre aceste cazuri, ASF n-a făcut nimic pentru protejarea investitorilor la SIF-uri şi pentru oprirea unor astfel de abuzuri. Poate că nu au aflat, însă eu sunt convins că cei de la ASF citesc tot ce scriu pe această temă. Am mers mai departe şi am înaintat o cerere către ASF, iar din răspunsul semnat de domnul Grădinescu am aflat că instituţia nu ar fi competentă să interpreteze legea 31/1990. Pe data de 19 mai anul curent am trimis din nou, împreună cu alţi investitori, încă o cerere către ASF, prin care am solicitat suspendarea voturilor acţiunilor proprii deţinute indirect de SIF4, cu multe exemple concrete în care Autoritatea a interpretat şi a aplicat tocmai legea 31/1990, chiar în cazul SIF-urilor (Vezi în documentul ataşat o decizie referitoare la SIF Oltenia). Acum aşteptăm răspunsul!

    Nu cu multă vreme înainte, Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost foarte preocupată să protejeze drepturile unei părţi din acţionarii SIF Oltenia (SIF5), când domnul Drăgoi se lupta, în calitate de acţionar la SIF5 cu deţinerile pe care le avea prin SIF1, SIF4 şi un număr foarte mare de fonduri interpuse, să dea jos conducerea societăţii din Craiova.

    Printre acestea şi Active Plus de la Swiss Capital, toate alimentate aproape exclusiv din banii SIF1 şi SIF4. Până la urmă, cu ajutorul ASF, domnul Drăgoi a învins. Rezultatul a fost prăbuşirea acţiunilor SIF5. Iar milioanele de investitori SIF5 au avut numai de pierdut.

    Oare când va arăta ASF aceeaşi preocupare pentru acţionarii reali ai SIF5, precum cea arătată faţă de drepturile acţionarilor fantomă ai domnului Drăgoi?

    De la preluarea SIF5 de către gruparea Lakis-Drăgoi bursa de la Bucureşti a crescut foarte mult, dar acţiunile SIF5 au scăzut şi nu şi-au mai revenit pentru că investitorii se feresc să mai aibă de-a face cu această grupare. Menirea principală a ASF în piaţa de capital este protejarea investitorilor. Investitorii SIF5 nu cred că se simt protejaţi. Sunt curios dacă sau când ASF va arăta aceeaşi preocupare şi pentru acţionarii reali ai SIF5, precum a arătat-o faţă de drepturile acţionarilor fantomă ai domnului Drăgoi în lupta lui cu domnul Ciurezu, fostul preşedinte de la SIF5.

    Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva unii membri ai ASF au aderat la gruparea domnilor Lakis şi Drăgoi şi au ajuns să îi protejeze?! Pentru că membri importanţi ai ASF aparent fac mari eforturi pentru perpetuarea practicii pe care am descris-o şi care prejudiciază milioane de investitori, sfidând legea.

    În acest moment, domnii Lakis şi Drăgoi sunt mai influenţi ca niciodată. Au ajuns să controleze trei din cele cinci SIF-uri, fără să aibă vreun sprijin real din partea acţionarilor reali. Nici n-au nevoie pentru că se votează pe sine cu acţiunile proprii pe care le deţin prin tot felul de fonduri interpuse! Iar ASF care nu era de acord cu schema domnului Lakis după ce a fost arestat de DIICOT, pare că acum şi-a schimbat părerea. Schema de uzurpare a adevăraţilor proprietari la SIF-uri, aplicată de domnul Lakis împreună cu domnul Drăgoi, este făcută acum la scară extinsă cu prejudicii semnificative aduse investitorilor.

    Opinia Cititorului ( 72 )

    1. noi toti speculatori de pe bursa, le dam smenarilor din asf un green card

      1. mai bine o bataie cu oua clocite

        Mai bine le servesti tu la micul dejun ca sa nu-ti mai stea in gat ASF-ul

        ...

      ...

      1. Cred că fie Juravle de la Swiss Capital, fie Drăgoi, fie unul din mulții lor angajați plătiți din banii investitorilor la SIF-uri mi-a scris un mesaj cu o serie de înjurături care va fi șters. Dar până atunci hai să răspund la părțile care nu sunt înjurături. Mă întreabă acest anonim ce vreau eu, adică probabil e curios ce vreau din viața lor și nu-i las să fure mai relaxați. Eu vreau să-mi apăr investiția, dar pe parcurs și investițiile altor acționari la SIF-uri care se numără în milioane de oameni, împotriva voastră a hoților.

        ...

        Scrie mai incet si mai putin frustrat ca amesteci tastele. Nu de alta dar e pacat de amestecarea neuronilor prosti cu cei buni din creierul tau ce mai are de crescut.

        Cred ca Juravle are toate motivele, sau oamenii lui, sa va înjure, ați pus degetul pe rana. Iar frăția inelului dintre juravle/swiss/personaje din asf mai de sus sau mai de jos, are tot interesul sa va denigreze articolele. Interesant ar fi de văzut ce atitudini au cei din asf când se ocupa cu supravegherea swiss, atitudini și aptitudini speciale, și asta ar fi o parte din schema descrisa în articol. Cum aplica asf legislatia în ceea ce privește entități precum swiss, pe lângă celelalte exemple prezentate în articol.

      Foarte corect articolul iar ilustratia minunata: cele trei caricaturi care conduc asf catre implozie prin prostie.

      1. ...

      ...

      1. ...

        ...

      ASF partasa cu BCR la cea mai mare frauda din istoria pietei de capital din Romania, cazul Harinvest despre care nimeni din presa nu vrea sa mai scrie, presa corupta care primeste bani de la guvern si pentru reclame de la BCR. O rusine acest ASF, aici in colonia bananiera Romania... O parte dintre pagubitii Harinvest au decedat in cei 8 ani care au trecut de la aceasta frauda si nimic nu s-a rezolvat. RUSINE ASF, SUNTETI NISTE BANDITI CORUPTI !!!

      1. Sunt un pensionar pagubit de fni....am covid....o sa mor...asf,...asf...

        Pai sa ii mulțumiți pentru deznodământul harinvest, în mod direct Stefanoaiei pentru asta, și lui Sava. Și urmașilor lor la fel de mânjiți și nepricepuți și interesați de alte treburi din funcțiile deținute la ASF decât de a supraveghea cu adevărat ceva și de a respecta legea. Se cam știe despre cum se împărțea, ce se împărțea, între unu, domn care era el domn acolo pe vremea aia, și mai mulți oameni ai faimoasei Sava, când era interesul în legătură cu vre un control și nu doar. E plin locul de profesioniști în învârteli și complicități și tagaduit legea și acoperit nelegalitati ale unor favoriți din piata. Ei sunt plătiți, mulți de acolo, sa se ocupe cu șters urmele și curățatul mizeriei de după, nu sa își facă treaba. Lupii paznici la oi, aia sunt, hamesiti de putere și bani și dispuși sa facă orice pentru asta. Grupulete de interese cu filiere din vechimea asf cnvm sunt bine mersi și infloresc și fac jocurile prin asf și sunt direct responsabili de ce se întâmplă în neregula în piață. O schema a increngaturilor și finariei/cumetriilor/amantlacu rilor și relațiilor dintre cei din asf ar face putina lumina în situațiile de tipul descris în articol.

        Inainte de Harinvest a fost celebrul caz al directoarei surcusalei de la Deva al Broker Cluj azi schimbata denumirea pentru a acoperii imaginea proasta din piata in SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA.

        Teapa data investitorilor a fost de proportii la vremea aceea si acoperita de ASF. 

      ...

      Frumoasă ilustrația, cu nenea Marcu in prim plan, proaspăt dat cu gel, încercând să înțeleagă care e diferența între investitori și speculatori pe o piata de capital unde toată lumea vrea sa câștige cat mai mult și cât mai repede.

      1. Marcu nu intelege ce este cu el. Este speriat de faptul ca nu stie nimic si se ia dupa ce zice unul si altul. Asa a facut cu legea RCA. O prostie pe care a promovat-o fara sa inteleaga ceva prin repetarea unor fraze auzite. Interviul de la DC News este memorabil prin lipsa de vocabular si de cunostinte pe care ingamfatul incompetent Marcu a dovedit-o. Fiasco total. Fiasco total si la SIFuri. Din caricatura lipsesc cel putin doua personaje care au avut si ele mari interese la SIF Oltenia si la alte sifuri. Unii care culmea cer mereu sa se faca plangeri penale dar mereu pentru altii.......

        Felicitari pentru ilustratie!! Totusi, marcu, dascalu si jardinier au luat modelul fotbalistilor! "S-au facut la păr" Diferenta e ca fotbaliștii aceia desi fara scoala au adus glorie țării lor. Marcu, nici el nu are scoala ... ca se vede. Nu intelege nimic, nici cand ii șoptește parvenitul profrsorash coleg, e bâlbâit :))) Alo! parlamentul vede ceva? Cum asf face ala bala portocala xu invrstitorii si asigurații?

        Sa inteleg ca ai savarsit o fapta penala si esti suparat acum ca a cerut cineva sa iti faca plangere penala.

      Cei de la Sif2 si-au dat gratuite aproape 1% adică 3-4 milioane de euro!

      Cei de la BVB si-au dublat de la an la an gratuitelele pe  

      care le vor cumpăra cu 4 mil.lei!  

      Asta-i viitorul si viziunea acestor escroci?

      De ce să te complici? Îți dai gratuite tot profitul!!! 

      1. " Marea realizare" a lui Tănase pe acest an va fi un indice pe AERO! Merită 4 mil lei!!!

        În rest cu listarea să se ocupe Goldring, Tradeville, BRK ! Evident aceste societăți au interesul lor,dar acest interes corespunde,măcar parțial cu al nostru, în tîmp ce interesul lui Ceocea,Ciorcila-BT, Doros si al lui Tănase ne pagubeste la propriu pe noi!

        Voi cumpăra acțiuni Sif2 si BVB peste 10 ani când vor încerca să delisteze aceste companii! 

        Stai linistit ca toti jongleaza cu gratuitele in acelasi mod, incepand cu Banca Transilvania. In octombrie managementul se umple de gratuite, in martie anul viitor le rascumpara banca tot de la ei la un pret bun pentru cei care vand... Zero taxe la statul de rahat in care traim.

      ...

      Pensionara Dascalu, incompetenta total in materia asf, o contabila cu aere de savant are moralitatea unui calorifer. Ea comuleaza pensia cu salariul si este o profitoare de ultima speta. La fel si lupul moralist Voinescu ala de si l-a luat Marcu ca sa faca impresie ca in copilarie cand un sfrijit ii dadea unuia mai gras senvisul lui ca sa faca pe “garda de corp” pentru impresie.

      1. Lasa bai, ca or sa fie primii pensionari care lucreaza pana la 70j de ani conform noii viziuni "sustenabile" si "echitabile" ale Ralucai Tzurcan....

      ...

      ...

      Toata piata e condusa, supravegheată capusatavde impostori care și-au plătit funcțiile sau sunt reprezentanți ai grupurilor de aranjori și praduitori . Aranjamentele sunt operavfkstilor securisti care au preluat controlul întregului patrimoniu al fostei RSR actuala romania democrată și europeană și ce o mai crede tugulanu ca e. Daca sifele erau vedetele pieței in urma cu 10 ani acum sunt niște rasdace capusate mișelește de fosta nomenclatură. Le au lăsat în pace exact cat a trebuit ca sa se dezvolte si ca sa le preia gata restructurate. Ridicarea pragului a venit exact după ce aranjorii isi asigurasera demult controlul. Dezastrul din 2014 de la sif1 a fost pasuit de Copariu . Dezastrul de la SIF5 tot de el iar actuala condurere din ASF este plătită sa asigure ca ce sa furat nu se mai da înapoi ci se a împărți intre membrii bandei. Nu exista decat un deznodământ, haită se va certa pe prada pentru ca sunt lacomi si fara onoare. Așa vom afla care ce a făcut. Numai ca va fi prea tarziu pentru investitori.

      1. Lirismul acestei postari este incunutat de un epic care te indeamna sa-ti tai venele si care imi excita glandele salivare.

        Comentariu jos.

      ...

      1. Coroborati cu articolul de ieri si o sa vedeti lucratura de la sif oltenia de care asefeul nu este straina. Va veni si ziua dreptatii dar numai daca face cineva o sesizare sau mai multe unde trebuie. Poate chiar ziarul bursa.

      Articolul este scris în aceiași notă ca și cele precedente. Dar ăsta nu aduce nimic nou. Oare a epuizat dl Madadi subiectul?

      Însă se distinge caricatură. Probabil opera d-lui. Make.  

      1. În articol sunt multe aspecte noi, dar în primul rând despre faptul că am trimis încă o cerere către ASF, cu exemple concrete unde ASF a aplicat legea 31/1990. Unul din acele exemplu este atașat articolului. Se vede clar că până acum ASF a aplicat legea unde i-a convenit, dar la cererea noastră domnul Grădinescu de la ASF a răspuns că ASF n-are competența să interpreteze legea 31/1990, ceea ce este un lucru fals.

        Pe tine nu te intereseaza si nu te revolta subiectul revoltator al articolului, ci te crezi profesorul care da note articolelor. Numai o pata pe creier te poate lasa indiferent. Pata se numeste "pata Lakis". Faptul ca iti este afectat creierul te face sa nu-l recunosti pe Gradinescu in caricatura. Taci ca te dai de gol!

        Mortii vii din ASF...

        D-le Madadi, fără a susține ca nu ați avea dreptate, vă reamintesc că un fond nu are personalitate juridica. Asta pare găselnița celor ce au preluat sif ele. Cred că ASF ar trebui să judece în aceste caz independența administratorilor fondurilor însămânțate de SIF1&4. Așa s ar observa că 2 din cele 3 fonduri administrate de SWISS sunt deținute aproape integral de 1&4. Deci teoria dvs. se susține. Dar în cazul celorlalte?

        Nu, ASF trebuie sa judece și sa sancționeze un abuz de piața . Comportamentul fondurilor este anormal de coordonat in pozițiile pe piața încât sa nu se vadă din avion ca s-a produs un atac concertat .

        ...

        Pe mine nu ma intereseaza cine te crezi tu sa judeci pe altii, ma intereseaza doar daca ti-ai luat pastila. Taci, ca pocnesti de atata indignare!

        Gradinescu e apa de ploaie, copariu a plecat, cine o fi in locul lui pare a fi la fel de vraiste ca gradinescu. Iar ceilalti din boardul asf sunt un grup infractional , inclusiv cei ce sunt profesori de 2 bani pe la Ase si care fac de rusine si invatamantul romanesc. Legea nu se mai aplica de mult in asf. E doar hotie si prostie. Chiar nu vede nimeni ???

        Problemele sunt mai mari decât atât. ASF, așa cum se vede clar în articol, cu dovadă, a aplicat legea 31/1990 împotriva lui Ciurezu, dar când vine vorba de Lakis-Drăgoi, ASF spune că nu are competența.

        Referitor la fonduri, și acolo problemele sunt multe și mari. Dar dacă le cauți sursa, fondurile acestea (adică nu fonduti de pensii sau alte fonduri independente) care au acțiuni la SIF1 și SIF4 toate au majoritatea banilor tocmai de la SIF1 și SIF4. Se vede și la vot. Doar aceste fonduri tot timpul votează mizeriile șefilor SIF1 și SIF4, nu fondurile reale. Doar că persoane importante de la ASF sunt, aparent, cointeresate în gruparea condusă și înființată de Lakis. 

        Care domn? Gradinescu? Gradinescu este o forma de viata. Un impostor care ocupa nemeritat o functie . Asta o stie tot asful care face bancuri pe seama lui.

        Interesant comentariul dvs. D-le Madadi. În opinia dvs. care sunt persoanele din ASF "aparent cointeresate"?

        Interesant comentariul dvs. D-le anonim. In opinia dvs. cum va cheama?

        Cei 2 profesori din ASE membrii în CA-ul ASF fac un nimic mai mare în ASE de unde iau sume importante. Nu la fel de mari ca la ASF dar considerabile pentru munca zero depusă. Danel l-a convins pe Leo Badea sa secretizeze declarațiile de avere și nu mai puteți vedea ce sume rulează impostorii ăștia

        Mulți și cu greutate. Se știu ei care au muștele pe căciula . Banii lasă urme, baroneții sifelor sunt Lăudăroși , au vorbit multe. Răbdare ca ii vei vedea la ora de maxima audiență .

      Asa se intampla cand confundam sinecura cu institutia de reglementare, incepem avand iluzii si sfarsim avand deziluzii... pe banii nostri.

      In aceeasi situatie sunt si fondurile Certinvest si SAI Broker unde au parcat ei banii actionarilor Sif 1&4.

      1. Exact. La certinvest l-au pus pe tusa pe Horia Gusta, ca este risc. Cei de la Broker sunt antrenati cu prostiile.

        de BRK se ocupa Andrici

        Si cu Simionescu.

      Cand se tolereaza nereguli atat de grave sunt doar doua explicatii, prostie crasa sau complicitate. Nu este vorba doar despre prostie pentru ca nu toti oamenii din ASF sunt prosti, unii sunt chiar foarte buni. Iar aceia care sunt constienti de faptul ca nu se pricep ar trebui sa ia in considerare opiniile celor care sunt profesionisti experimentati. Singura explicatie este complicitatea si favorizarea infractorilor de catre Consiliul ASF. Cu siguranta vor da socoteala pentru ceea ce au facut.

      In acest fel nu esti încurajat să investesti pe bursă!

      1. Este o pata pe toata bursa din Romania.

        Dimpotriva. Cand apare cooperativa Lakis - Dragoi & comp.la bursa, toate megafoanele urla FUGIIIITI! Iar oamenii cinstiti parasesc bursa.

      intre Bilteanu&Lakis si Ciorcila&Ceocea a fost facuta imparteala cu ani in urma. ce vedem acum, BT&SIF3&Evergent, respectiv SIF1&4&5 este doar rezultatul. trec orice prin AGA la fiecare entitate unde sunt prezenti deoarece voteaza impreuna peste tot. peste tot. a, si desigur BVBul e la Ciorcila unde a fost instalat Hanga. asta e povestea cu sifurile.

      1. Hanga a fugit din CA de la Sif 5 cand a inceput presiunea celor de la Sif 1&4 si fondurile controlate de ei cu cereri repetate de convocare a AGA la Sif 5.

        Hanga a declarat ca incalcarea legii privind drepturile acționarilor de către gașca cirezu l-a determinat sa plece

        Unde este declaratia lui Hanga?

        Vad ca raspunsul anterior a fost șters chiar dacă nu incalca în vreun fel Regulamentul. Probabil a fost o eroare. În 5 mai 2020 după demisie dl Hanga a declarat înr-un ziar financiar:"cred ca orice companie trebuie sa respecte legea și dreptul acționarilor de a decide, este o condiție esențială dacă vrem ca piață noastră de capital sa se dezvolte și sa aibă un viitor."

        Declaratia asta nu spune in nici un caz ca "incalcarea legii privind drepturile acționarilor de către gașca cirezu l-a determinat sa plece", cum ai tu pretentia ca spune. Spune....nimic.

      Mare păcat ca funcționari atât de bine plătiți se coboară atât de jos. Mare păcat ca investitori și întreprinzători vizionari au făcut minuni și au ținut piața intr-o situație acceptabila și ajung niște infractori sa le saboteze munca. Tot boardul ASF și BVB sunt vinovați . Cine tace consimte la acest jaf . Și cine consimte jaful, va trebui sa plătească .

      Sunt asa de "misto" articolele dumitale domnule Ben Madadi, incat Make a facut scurta la maini stergand comentarii. Le-a sters de dimineata pentru ca postarile respective incalcau regulamentul publicatiei si pentru ca poate. Ce m-am mai distrat! Revenind, vreau sa-ti reamintesc ca Make nu e la prima caricatura si nici la primul titlu bomba, au mai fost si altele, cu aceeasi actori in rolul principal, dar fara succes si in final s-au dovedit a fi niste petarde fasaite. Informatiile pe care le livrati in acest articol cu titlu si poze de scandal, nu vor produce cutremurul pe care il doriti, au produs doar niste comentarii insinuante si obraznice, pe care domnul Make nu le- a cenzurat desi sunt "obscene/insultative si nici nu se refera la articolul in chestiune". Pentru ca poate. De fapt, atata poate. Va intreb, domnule Madadi, decat sa va indignati periodic pe bani grei prin ziarul Bursa, daca aveti atatea certitudini si dovezi in privinta abuzurilor ASF, incalcarii legilor de catre ASF, nu ar fi mai onorabil si mai rentabil sa sesizati organele abilitate?

      1. Aici cred că n-a mai scris nici Juravle, nici Drăgoi, ci doar un partener/angajat ceva mai calm și relaxat. Cei doi par să aibă insomnii chiar și nici nu prea reușesc să se exprime coerent în comentarii.

        Domnule anonim, 

        1) Bani grei probabil plătiți la voi la presă, că de aceea vă gândiți că fac și alții. Eu știu să scriu și public tot ce vreau, și nu doar la BURSA, exclusiv gratis.  

        2) Comentariile sunt șterse pentru că sunt cu înjurături, nu pentru că Make atât poate. Înjurăturile arată că VOI doar atât puteți. Ăsta e nivelul vostru. Dar pe mine nu mă afectează absolut deloc. 

        4) Articolele mele au produs multe efecte. Ai răbdare. Tu nefiind vârful infracționalității ești mai relaxat dar uită-te la orele când au scris ceilalți din gașca înjurăturile. Crezi că de relaxați au inspmnii? Dacă e de reclamat la organele competente, eu știu că s-au făcut. Ai puțină răbdare! 

        Pentru că n-ai scris înjurături, chiar dacă ai aberat, sper că Make nu te șterge. Dar ai primit și răspunsuri.  

        By the way... eu scriu la ore târzii, pentru România, pentru că nu sunt în România :))

      Foarte pertinent articolul. Bravo dl. Madadi, bravo ziarul Bursa. Mă bucur să vedem oameni care au curajul și încrederea că lucrurile se vor schimba in bine și că dreptatea și legea vor prima.

      ATENTIE, Sif 5 prin imprumutul obligatar de 1,8 milioane euro va Pierde mallul Mercur(cladirea si terenul) totul este premeditat,Vladutoia ,Cioaca si Trifu pun in aplicare planul Dragoi

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    24 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9748
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb