Bloomberg: Petrolul rusesc resimte din plin sancţiunile occidentale

A.F.
Internaţional / 24 martie

 Bloomberg: Petrolul rusesc resimte din plin sancţiunile occidentale

Exporturile ruseşti de petrol care finanţează maşinăria de război a Kremlinului încetinesc în sfârşit. Rafinăriile din India - al doilea mare client al Moscovei după China, de la invadarea Ucrainei, în 2022 - nu vor mai accepta petroliere deţinute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC, din cauza riscului provocat de sancţiuni, transmite Bloomberg.

Din octombrie, SUA au sporit sancţiuni asupra flotei de petroliere care transportă ţiţeiul rusesc. Multe petroliere nu mai sunt utilizate de atunci, iar cantităţi din ce în ce mai mari de ţiţei rusesc plutesc agale pe oceane, conform analiştilor firmei Kpler.

Împreună, aceste evoluţii vor duce gradual la un declin al veniturilor Rusiei din petrol, un obiectiv politic cheie ale Statelor Unite şi aliaţilor lor.

În pofida sancţiunilor, Rusia a continuat să exporte cantităţi imense de petrol.

Deşi în acest stadiu nu există aşteptări privind reduceri drastice ale aprovizionării, problema este cât de departe vor merge autorităţile occidentale cu strângerea şurubului, în condiţiile în care cotaţia barilului de ţiţei se îndreaptă spre 90 de dolari, iar preşedintele Joe Biden a început o campanie electorală în care alegătorii încă sunt afectaţi de inflaţie.

"Sporesc presiunile asupra exporturilor ruseşti de petrol, în special către India. Suntem în stadiul în care fricţiunile legate de sancţiuni devin extrem de evidente", a apreciat Richard Bronze, director în cadrul companiei de consultanţă Energy Aspects Ltd.

Datele Bloomberg arată că petrolierele ruseşti supuse sancţiunilor SUA nu mai efectuează transporturi. Kremlinul este afectat de decizia Indiei - un aliat comercial important în timpul războiului - de a evita petrolierele ruseşti. În acelaşi timp, Ucraina a început bombardarea rafinăriilor ruseşti, deşi decizia nu a fost bine primită.

"Vedem cu siguranţă accentuarea presiunilor sancţiunilor SUA atât asupra exporturilor cât şi asupra ţiţeiului rusesc, într-un moment în care SUA nu reuşesc să trimită mai mult ajutor Ucrainei şi Rusia pare să câştige teren pe front", susţine Greg Brew, analist la Eurasia Group în New York.

Compania de stat Sovcomflot a transportat anul trecut aproximativ o cincime din totalul livrărilor de ţiţei rusesc. Cifra părea să scadă chiar înainte ca rafinăriile din India să anunţe că nu mai acceptă petrolierele.

"Ne aşteptăm ca cei care cumpără petrol să fie mai puţin dispuşi să facă afaceri cu Sovcomflot decât în trecut", a declarat un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA, adăugând că măsurile nu ar trebui să afecteze piaţa petrolului deoarece Rusia va menţine discounturile la vânzarea ţiţeiului.

Oficialii Sovcomflot au admis săptămâna aceasta că operaţiunile companiei sunt afectate de sancţiuni.

"Vizarea Sovcomflot reprezintă o înăsprire semnificativă a sancţiunilor SUA contra Rusiei. Nu va rezolva problema eludării dar va majora costurile de transport şi discounturile la vânzarea ţiţeiului rusesc", a apreciat Janis Kluge, de la German Institute for International and Security Affairs în Berlin.

Chiar şi aşa, Rusia încă poate apela la aşa numită "flotă din umbră", înfiinţată imediat după invazia din 2022, cu vapoare mai vechi fără asigurare adecvată şi acţionariat neclar. După unele estimări, există 600 astfel de nave.

Costurile de livrare pentru petrolul rusesc sunt imense. Costă aproximativ 14,50 dolari pe baril să livreze încărcătura din Marea Baltică spre China, conform datelor Argus Media. Mai mult de jumătate din sumă este generată de sancţiuni.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Si occidentalii resimt lipsa petrolului si gazului rus,totul aici merge spre deindustrializare

    1. Gazul lampant nu se bea.

    Rutele de export s au schimbat din mers, rusii au redimensionat terminalul de langa Vladivostok de unde petrolierele chineze fac 24 h pana la Shanghai. Transportul petrolului este acum feroviar prin Siberia, costul 1.20$ per baril.

    1. Nu mai cumpără India, iar economia Chinei intră la apă, nici gratis nu-i mai trebuie petrol sovietic.

      Chinei ii mai trebuie petrol dar au o problema cu somajul si posibil explozie de NPLuri…

      s c c r e t 

    Ce grija mare ptr. economia rusa,

    dar de nivelul de trai al populatiei din Europa,in cadere libera,

    nici un cuvintel ?! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb