Conduita societăţilor şi brokerilor de asigurare se află în vizorul Autorităţii de Supraveghere Financiară

J.P.
Bănci-Asigurări / 16 octombrie 2020

 Conduita societăţilor şi brokerilor de asigurare se află în vizorul Autorităţii de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) este prima autoritate de supraveghere europeană care derulează în parteneriat cu EIOPA şi Comisia Europeană un proiect de asistenţă tehnică privind consolidarea funcţiei de supraveghere a conduitei pe piaţa de asigurări din România, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Societăţile şi intermediarii în asigurări vor fi supravegheaţi şi controlaţi în viitor, din punct de vedere al conduitei, în baza unor proceduri şi ghiduri complexe, ce vor fi elaborate de experţi din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi din cadrul Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

Proiectul "Asistenţă tehnică privind consolidarea funcţiei A.S.F. de supraveghere a conduitei pe piaţa de asigurări din România", derulat de A.S.F., EIOPA şi CE a presupus, într-o primă fază, elaborarea unui manual de supraveghere a conduitei în domeniul asigurărilor. Etapa de implementare a proiectul, care va fi gestionată de A.S.F. cu suportul experţilor EIOPA, vizează elaborarea unui set de proceduri şi ghiduri, în baza căruia se vor desfăşura activităţile de supraveghere şi control pe aria de conduită asupra entităţilor care activează în piaţa asigurărilor.

În cadrul procesului de implementare a proiectului va fi elaborat şi un ghid ce va conţine informaţii generale privind factorii generatori de risc de conduită şi tipologia acestor riscuri pe parcursul ciclului de viaţă al produselor de asigurare, care fi adresat entităţilor supravegheate de către A.S.F.

Pentru o supraveghere eficientă, din punct de vedere al conduitei, este necesară detectarea şi gestionarea timpurie a riscurilor şi abordarea integrată a întregului proces. Acestea au fost de altfel şi premisele de la care a plecat creionarea obiectivelor proiectului de asistenţă tehnică derulat de către A.S.F., EIOPA şi CE.

De asemenea, este foarte important ca riscurile de conduită să fie administrate corect astfel încât să fie asigurată creşterea gradului de profesionalism şi a încrederii clienţilor în sectorul asigurărilor, precum şi crearea şi distribuţia de produse de asigurare corelate cu nevoile, cerinţele şi obiectivele clienţilor. Toate acestea au impact asupra solvabilităţii şi sustenabilităţii societăţilor de asigurare, prin creşterea ratei de retenţie a clienţilor, prin reducerea ratei de renunţare la contractele de asigurare, precum şi prin diminuarea riscurilor reputaţionale şi juridice ale asigurătorilor.

Totodată, în cadrul procesului de supraveghere trebuie avută în vedere prevenirea riscurilor sistemice şi a celor generate de inovaţia în domeniul financiar, în general, şi în domeniul asigurărilor, în special.

Obiectivele proiectului de asistenţă tehnică

Dezvoltarea unui cadru de supraveghere adecvat şi complet la nivelul A.S.F., care să includă proceduri, instrumente şi metodologii eficiente, pentru a identifica principalii factori generatori ai riscurilor de conduită la nivelul pieţei asigurărilor din România, precum şi la nivelul fiecărei entităţi care activează în această piaţă, pe parcursul ciclului de viaţă al produsului de asigurare şi pentru a aplica măsuri adecvate de atenuare a acestora;

Identificarea instrumentelor şi proceselor adecvate care să permită A.S.F. prioritizarea acţiunilor de supraveghere în funcţie de amploarea şi complexitatea riscurilor identificate;

Adoptarea de către A.S.F. a unei abordări bazate pe coordonarea permanentă a acţiunilor de supraveghere prudenţială şi a acţiunilor de supraveghere a conduitei, ambele având ca obiective promovarea stabilităţii activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor clienţilor de produse de asigurare.

Ce înseamnă supravegherea conduitei

Conduita se referă la maniera în care o entitate îşi desfăşoară activitatea din perspectiva concentrării pe interesele şi obiectivele clienţilor.

Supravegherea conduitei este un ansamblu de procese, proceduri şi instrumente care au rolul de a verifica faptul că societăţile de asigurare şi intermediarii de asigurări îşi desfăşoară activitatea în mod echitabil, transparent şi orientat către interesele clienţilor, iar aceştia sunt capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi să selecteze produsele care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor.

În sectorul asigurărilor, supravegherea conduitei acoperă în general trei mari domenii: supravegherea societăţilor de asigurare şi a intermediarilor, supravegherea pieţei şi supravegherea produselor de asigurare.

Principii cheie în supravegherea conduitei

Concentrare pe interesele clienţilor pe tot ciclul de viaţă al produsului de asigurare;

Trecerea la supravegherea bazată pe prevenţie, pe identificarea timpurie a riscurilor şi vulnerabilităţilor, pe baza indicatorilor de risc şi a analizelor calitative şi renunţarea la supravegherea reactivă, orientată spre analizarea petiţiilor;

Permanenta colaborare între structura de supraveghere prudenţială, care se concentrează pe "sănătatea" financiară a entităţilor şi structura de supraveghere a conduitei, orientată spre "sănătatea" relaţiilor între asigurători/intermediari şi clienţi.

Autorizarea de Supraveghere Financiară utilizează, în activitatea de supraveghere a conduitei, un sistem de instrumente şi tehnici de supraveghere, implementat la nivel european, care include monitorizarea pieţei asigurărilor, acţiuni de supraveghere tematică, acţiuni de supraveghere de la sediul A.S.F. (off-site); acţiuni de control la sediul entităţilor supravegheate (on-site).

Conduita, prioritate absolută pentru EIOPA

Având în vedere faptul că la nivelul Uniunii Europene se acordă o importanţă deosebită dezvoltării supravegherii conduitei entităţilor care activează pe piaţa asigurărilor, Autoritatea Europeană pentru şi Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) a adoptat o strategie pentru dezvoltarea unui cadru de supraveghere orientat spre prevenţie şi identificarea timpurie a riscurilor, la care a aderat şi A.S.F.

Crearea unui cadru eficient de supraveghere a conduitei este deosebit de important, atât din perspectiva protejării clienţilor de produse de asigurare, cât şi din perspectiva contribuţiei la stabilitatea sectorului financiar, întrucât riscurile de conduită afectează atât clienţii, dar şi asigurătorii, intermediarii de asigurări şi sectorul asigurărilor în ansamblu.

Provocări în domeniul supravegherii conduitei la nivel european

Crearea unor cadre eficiente de supraveghere; dezvoltarea de noi instrumente de supraveghere la nivel de piaţă şi la nivel de entitate;

Revizuirea structurilor organizaţionale la nivelul autorităţilor de supraveghere, prin asigurarea independenţei funcţiei de supraveghere prudenţială faţă de funcţia de supraveghere a conduitei, şi totodată, asigurarea colaborării şi coordonării între cele două structuri;

Trecerea de la instrumentarea petiţiilor la supravegherea bazată de identificarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb