"Feral" din Tulcea şi-a încetat activitatea

R.P.
Ziarul BURSA #Companii / 16 octombrie 2007

Activitatea de producţie a feroaliajelor la Feral Tulcea s-a sfîrşit, ultimele două cuptoare funcţionale fiind închise duminică, a declarat ieri Ion Simineanu, liderul sindicatului Ferom din combinat. "Noi bănuiam de multă vreme intenţia patronilor, deoarece fluxul de aprovizionare cu minereu de mangan, materia primă, a fost închis. Mai mult, pe deciziile date angajaţilor care au fost trimişi în şomaj tehnic se menţionează că această situaţie se va menţine până la "încetarea cauzei". Noi nu ştim ce se va întâmpla, dar este foarte probabil ca la începutul lui 2008 să fim disponibilizaţi colectiv", a declarat domnul Simineanu, citat de Rompres.

El a mai spus că din cei aproape 480 de salariaţi ai combinatului Feral SRL, circa 200 şi-au păstrat locurile de muncă, iar ceilalţi au fost trimişi în şomaj tehnic, încasând 75% din salariul de bază.

Feral SRL şi-a repornit producţia de la 1 iulie 2007, după 6 luni de la sistarea activităţii decise de acţionari în prima zi a acestui an, ca urmare a încetării contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu Energy Holding.

În iunie, conducerea Feral SRL a încheiat un nou contract de furnizare a energiei electrice, valabil până la începutul anului următor, la 19 zile de la începerea activităţii unităţii economice sindicaliştii declanşând greva generală din cauză că patronatul a refuzat încheierea noului contract colectiv de muncă.

Greva angajaţilor combinatului a încetat pe data de 23 iulie, când instanţa a decis suspendarea acţiunii de protest, conducerea Feral SRL cerând daune sindicaliştilor pentru prejudiciile produse în urma încetării activităţii unităţii.

Combinatul de feroaliaje din Tulcea a început să funcţioneze în 1976, iar pe data de 19 martie 2002, pachetul majoritar de acţiuni al unităţii a fost achiziţionat de Feral LTD Jeresy.

Societatea Feral SRL, care are ca obiect de activitate producerea feroaliajelor, este singura unitate cu acest profil din Româ­nia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb