Gen Z - cel mai dinamic segment de clienţi Raiffeisen Bank

R.S.
Bănci-Asigurări / 3 septembrie

 Gen Z - cel mai dinamic segment de clienţi Raiffeisen Bank

De la începutul anului 2024 procentul de clienţi Raiffeisen Bank cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care fac plăţi online este cu 25% mai mare decât procentul clienţilor din targetul mai matur, iar în ceea ce priveşte tranzacţiile la POS, procentul este cu peste 35% mai mare comparativ cu procentul celor din segmentul de vârstă 25+, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, 96% dintre clienţii din generaţia Z folosesc minimum 2 produse bancare, cele mai intens utilizate fiind cele din categoria daily banking: cont curent în lei şi aplicaţia de mobile banking Smart Mobile.

Pe ansamblul întregului portofoliu de clienţi, segmentul 18-24 foloseşte semnificativ mai mult aplicaţia de mobile banking, plăţile digitale şi aplicaţia de loializare Smart Market, care aduce reduceri sau bani înapoi în cont cu fiecare plată făcută la cei peste 150 de comercianţi parteneri.

Lunar, clienţii cu vârste între 18 şi 24 de ani accesează de 22 de ori aplicaţia mobilă, 7 din aceste autentificări concretizându-se în tranzacţii. 70% dintre cei între 18 şi 24 ani preferă tranzacţiile non-cash şi fac mai multe plăţi interbancare cu valori de sub 200 de lei.

Tinerii fac, în medie, 21 de plăţi cu cardul în fiecare lună. În iulie 2024, cele mai multe plăţi (27%) au fost făcute pentru achiziţionarea de produse de bază, 14% din cheltuieli au mers pe transport, 11% - produse on the go (fast-food, cafea, patiserie), 6% pentru going-out (restaurante, baruri, cluburi), 5% pe achiziţia de gadgeturi şi accesorii digitale.

Raiffeisen Bank România invită tinerii între 18 şi 24 de ani să-şi declare independenţa financiară

Prin cea mai recentă campanie, lansată la începutul lunii septembrie, Raiffeisen Bank România se adresează tinerilor între 18 şi 24 de ani, unul dintre cele mai dinamice segmente de clienţi bancari, cu invitaţia de a-şi declara independenţa financiară prin achiziţia Cardului Galben, care te încurajează "să faci doar ce alegeri vrei tu".

Mesajul campaniei este construit în jurul convingerii că primii ani de independenţă sunt anii când începi să iei din ce în ce mai multe decizii personale, inclusiv cum să-ţi foloseşti resursele financiare. Pentru a veni în sprijinul tinerilor în această etapă a vieţii, Raiffeisen Bank România are în mod tradiţional ofertă cu zero costuri şi zero comisioane fără nicio condiţie până la îndeplinirea vârstei de 25 de ani, se menţionează în comunicat.

"​Cu toţii ne amintim când eram tineri, ne doream să ne mutăm de acasă, să ne gestionăm singuri banii, să luăm decizii. Prin cea mai recentă campanie, invităm tinerii între 18 şi 24 de ani să-şi declare independenţa şi le oferim un start bun. 300 de lei în total, dacă urmează paşii campaniei. Să-i folosească cum vor ei. Dar să nu uite totuşi, că în orice moment al vieţii, pot face mai multe cu banii lor, când au un plan financiar bine pus la punct." - Vladimir Kalinov, Vicepreşedinte Retail, Raiffeisen Bank România.

Prin campania "Declaraţia de independenţă", pe lângă zero costuri şi comisioane pentru clienţii noi, în perioada 01 septembrie - 30 noiembrie 2024, tinerii între 18 şi 24 ani pot primi 200 lei garantat pentru deschidere pachet cont curent Zero Simplu şi încă 100 de lei dacă în luna următoare deschiderii contului fac două tranzacţii cu cardul, indiferent de valoarea lor.

Campania se desfăşoară la nivel naţional şi este disponibilă oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani, cu rezidenţa în România, care nu a mai fost client al băncii sau nu a mai avut relaţie cu banca în ultimele 6 luni.

Detalii şi regulamentul complet al campaniei sunt disponibile aici.

Noua campanie Raiffeisen continuă îndemnul lansat anul trecut de David Popovici, protagonistul campaniei "Hai să fim colegi de bancă".

Înrolare complet digitală. Simplu. Rapid. Fără hârtii

Raiffeisen Bank România a lansat în iulie un nou flux de înrolare digitală, mult simplificat prin eliminarea apelurilor video în Call-Center. Astfel, fluxul este disponibil non-stop, 24/7, şi interacţiunea digitală este facilitată printr-un design nou şi mult mai prietenos al aplicaţiei Smart Mobile. Fluxul de înrolare a noilor clienţi Raiffeisen Bank durează 8 minute şi este 100% digital. În iulie, aproape 40% dintre clienţii noi au folosit noul flux de înrolare pentru a-şi deschide cont direct din aplicaţia Smart Mobile, se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb