Guvernul a adoptat normele metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil

G.B
Politică / 5 octombrie 2021

 Guvernul a adoptat normele metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil

Guvernul a adoptat normele metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil, fiind astfel definite atribuţiile tuturor părţilor implicate în implementare, a anunţat astăzi ministrul Muncii, Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

"O altă măsură pe care a adoptat-o Guvernul astăzi este cea referitoare la adoptarea normelor metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil. În felul acesta am definit atribuţiile tuturor părţilor implicate în implementarea Legii consumatorului vulnerabil. Ţin să menţionez că Legea de protecţie a consumatorului vulnerabil se completează cu ordonanţa de compensare a facturilor pentru consumatorii casnici pe care am iniţiat-o împreună cu Ministerul Energiei", a precizat Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că a fost majorat nivelul de venituri până la care au acces la Legea consumatorului vulnerabil persoanele aflate în risc de sărăcie energetică.

"Până la 1.386 de lei pe persoană în cadrul unei familii sau 2.053 de lei pentru persoana singură pot să acceseze Legea consumatorului vulnerabil, ceea ce înseamnă, pe de o parte, subvenţionarea facturilor şi pe de altă parte un supliment la energia consumată, care de asemenea se scade din factură", a mai spus ministrul Muncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb