Revolut a ajuns la 4 milioane de clienţi persoane fizice în România

A.F.
Bănci-Asigurări / 26 august

 Revolut a ajuns la 4 milioane de clienţi persoane fizice în România

persoane fizice în România

Revolut, fintech-ul global cu peste 45 de milioane de clienţi retail, a depăşit pragul de 4 milioane de clienţi retail în România, prima sa piaţă din UE după numărul de utilizatori activi şi a doua cea mai mare, după Regatul Unit, la nivel global. Banca digitală a procesat în ultimele 7 luni întregi, în medie, 103 milioane de tranzacţii pentru clienţii de pe piaţa locală, iar o treime dintre acestea au reprezentat plăţi cu cardul (33 milioane de plăţi). Cu un număr în creştere de clienţi care folosesc Revolut ca un cont bancar principal, baza de clienţi s-a dublat în ultimele 24 de luni, în condiţiile în care în iulie 2022 avea 2 milioane de clienţi activi.

În ultimele peste 30 de luni, Revolut a fost constant aplicaţia financiară cu cel mai mare număr de descărcări, atât printre utilizatorii români de sisteme iOS, cât şi printre cei care folosesc Android.

"Diversificarea continuă a produselor şi funcţiilor incluse în aplicaţie, uşurinţa utilizării şi transparenţa în privinţa taxelor şi comisioanelor au transformat Revolut în prima opţiune de digital banking pentru milioane de români. Revolut este mai mult decât o metodă de plată uşor de utilizat la cumpărături, fie în magazin, fie pe platforme de comerţ online. Este banca din telefonul mobil care ajută clienţii să îşi gestioneze întreaga viaţă financiară, începând chiar de la vârsta de 6 ani", a declarat Gabriela Simion, General Manager Revolut Bank UAB sucursala România.

"Revolut este un ghişeu digital unde orice client îşi rezolvă orice problemă financiară personală sau a familiei sale. De la conturi curente în peste 30 de monede la credite personale sau investiţii în instrumente complexe precum ETF-urile sau obligaţiunile guvernamentale şi corporate, un client îşi rezolva tot ceea ce ţine de bani cu aplicaţia noastră. Pe piaţa locală, şi-a dobândit popularitatea graţie transferurilor instant peer-to-peer, care au atins 72 de milioane de tranzacţii de la începutul anului 2024, iar ulterior a devenit una dintre băncile digitale preferate ale românilor şi un jucător fintech proeminent. Suntem mândri de impactul pozitiv pe care Revolut îl are asupra calităţii vieţii clienţilor noştri şi asupra pieţei financiar-bancare locale în ansamblu. Le suntem recunoscători clienţilor români pentru încrederea lor", a declarat Mariia Lukash, Head of Growth CEE.

De la un card de călătorie la un cont bancar principal 100% digital

De la lansarea sa în România, în 2018, românii au apelat cu încredere la transferurile instant realizate cu Revolut, atât pe plan naţional, cât şi către alte ţări, şi au început să recomande aplicaţia pentru schimburile sale valutare avantajoase în peste 30 de valute. Treptat, aplicaţia a adăugat noi produse, a introdus o versiune pentru copii şi adolescenţi (Revolut ‹18), a lansat Conturile comune, funcţia de împărţire a facturilor şi, în ultimele 24 de luni, produse bancare clasice au adăugate la portofoliu, de la împrumuturi la conturi de economii. Clienţii români au acum acces direct în aplicaţie la produse esenţiale precum carduri şi plăţi pe plan local şi internaţional, până la produse bancare tipice care îi ajută să îşi crească fondurile personale sau să se bucure de experienţe turistice de calitate acasă sau în străinătate, într-un mediu sigur, controlat de ultimele tehnologii în domeniul protecţiei fondurilor personale.

Revolut a făcut disponibile pentru clienţii români produse bancare apreciate precum creditul de nevoi personale în lei, refinanţarea creditelor, conturile de economii cu dobândă, în moneda locală, dar şi produse din domeniul investiţional, precum acţiunile tranzacţionate pe burse americane şi europene, ETF-uri, fondurile flexibile de investiţii în euro, dolari şi lire sterline. Noi beneficii şi avantaje au fost adăugate pentru clienţii care deţin abonamente cu plată Premium, Metal şi Ultra plans. La acest portofoliu s-au adăugat şi produsele de lifestyle şi călătorii (asigurare de călătorie, acoperirea pentru zboruri întârziate, discounturi la accesul pe lounge-urile aeroporturilor, date mobile prin eSIM, programul de loializare Puncte Revolut etc.).

Cifre cheie pentru piaţa locală:

●Un client român mediu a realizat 19 plăţi cu Revolut/ lună în prima jumătate a anului 2024

●Suma medie cheltuită pentru achiziţii de diverse mărfuri şi servicii, în primele şase luni ale anului, a fost de 384 euro (1.910 lei) per client

●Utilizatorii români au realizat peste 33 de milioane de plăţi cu cardul, ca medie lunară, în perioada 1 ianuarie 2024 - 15 august 2024)

●În ultimele 12 luni complete, 79% dintre plăţile cu cardul Revolut au fost efectuate la comercianţi locali

●Suma medie economisită de un client Revolut din România, în perioada februarie - iulie 2024, a fost de 746 euro (3.711 lei)

●Cea mai mare sumă totală a transferurilor internaţionale de bani efectuate dintr-o ţară străină în România a provenit din Regatul Unit (916 milioane de euro, în ultimele 12 luni complete)

●Top 10 ţări de unde s-au trimis sume importante de bani către utilizatorii Revolut din România, în ultimele 12 luni complete: Regatul Unit, Germania, Irlanda, Franţa, Olanda, Italia, Belgia, SUA, Spania şi Elveţia

●Suma medie primită de un utilizator Revolut din România sub formă de transferuri internaţionale, în ultimele 12 luni, a fost de 2.326 de euro (+5,37% faţă de anterioara perioadă de 12 luni complete)

●Suma medie trimisă de un utilizator român cu Revolut către destinatari din alte ţări a fost de 1.774 euro, în ultimele 12 luni (+3% faţă de anterioara perioadă de 12 luni complete)

●Portofoliul de investiţii în produsele oferite de Revolut este de 1.855 euro per client (în primele şase luni ale anului)

●Românii care au călătorit şi au folosit Revolut în străinătate în prima parte a vacanţei de vară (iulie şi prima jumătate a lui august) au cheltuit cel mai mult în Italia (42 milioane de euro), în Germania (38 milioane de euro) şi Grecia (36 milioane de euro)

●Turiştii străini care au vizitat România şi au cheltuit cele mai mari sume în ţara noastră în prima parte a vacanţei de vară 2024 au fost britanicii (166 milioane de euro), urmaţi de germani (25 milioane de euro) şi irlandezi (19 milioane de euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb