Sorin Grindeanu: "Cel mai important lucru în negocierile coaliţiei este să păstrăm o anumită stabilitate"

T.B.
Politică / 18 mai 2023

 Sorin Grindeanu: "Cel mai important lucru în negocierile coaliţiei este să păstrăm o anumită stabilitate"

Prim-vicepreşedintele PSD şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, joi la Ploieşti, că cel mai important lucru în negocierile care se poartă între liderii coaliţiei este păstrarea stabilităţii, în acest context extrem de dificil, conform news.ro. "Sunt convins că dacă există bună credinţă din partea tuturor, vom reuşi să depăşim acest scurt impas", a adăugat social-democratul care a adăugat că nu este adevărat că doreşte desfiinţarea Ministerului Familiei condus de Gabriela Firea. Cu toate acestea, Grindeanu consideră că viitorul Executiv, după rotaţia premierilor, va trebui să fie mai suplu, subliniind că partidul a votat deja în Consiliul Politic Naţional comasarea unor ministere.

"Să ştiţi că ţin neapărat să spun ceva, fiindcă văd că toate aceste negocieri se duc în jurul are PSD sau nu are Ministerul Transporturilor, se întâmplă sau nu se întâmplă anumite rocade, se respectă sau nu se respectă un protocol? Să ştiţi că cel mai important lucru este în a reuşi să păstrăm o anumită stabilitate pe care, cu bune şi cu rele, această coaliţie a reuşit să o dea, într-un context extrem de dificil. Cu război la graniţă, cu toate lucrurile pe care le ştim. Acest lucru e mai important şi decât ce vrea Sorin Grindeanu şi decât ce vrea Rareş Bogdan şi decât ce vrea Iulian Dumitrescu şi decât ce vrea Motreanu şi toţi ceilalţi, pentru că aceasta este principala ţintă. Sunt convins că dacă există bună credinţă din partea tuturor, vom reuşi să depăşim acest scurt impas. Impas care nu e neapărat unul de nedepăşit", a afirmat Sorin Grindeanu, joi la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PSD Prahova, potrivit news.ro.

El a contestat o informaţie din spaţiul public potrivit căreia ar dori ca Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse condus de Gabriela Firea să fie desfiinţat.

Important e, de asemenea, să se continue lucrurile care s-au făcut bine pe diverse componente. Să se îmbunătăţească acolo unde nu s-au făcut lucrurile aşa cum trebuie, pentru că eu cred că e loc de mai bine pe mai multe componente ale actului de guvernare. Spuneam, în urmă cu câteva zile, cred că la Constanţa, că eu aş merge şi de fapt noi am şi votat în Comitetul Politic Naţional pe o reducere de ministere. Sunt 20 de ministere. În acest moment sunt 159, dacă nu mă înşel, de secretari de stat. Folosesc acest prilej, pentru că au speculat nişte binevoitori din presă următoarul lucru - Grindeanu vrea să desfiinţeze Ministerul condus de Firea. Nu, dincotră, eu vreau ca Ministerul Familiei şi Tineretului să primească şi mai multă greutate şi mai multă pondere în Guvern, pentru că acolo trebuie să se facă politici publice şi se fac în acest moment care trebuie să fie implementate de oameni energici şi oameni care ştiu ce au de făcut, aşa cum face Gabi.

Anterior, prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat, joi la Ploieşti, în premieră, că echipa de conducere a partidului şi-a dori să ca Ministerul Economiei să fie preluat de către liderul senatorilor PSD Ştefan Radu Oprea în viitorul Cabinet Ciolacu. Ea a mai spus că PSD îl apreciază pe actualul ministru Florin Spătaru, însă din câte a înţeles acesta are "alte planuri politice şi administrative". Aceasta a adăugat că PSD l-ar vrea pe Sorin Grindeanu în continuare la Transporturi, pe Marius Budăi la Ministerul Muncii, Alexandru Rafila la Ministerul Sănătăţii.

La Palatul Victoria au fost şi liderii UDMR, care au plecat însă după mai puţin de două ore de discuţii. Aceştia nu doresc să părăsească guvernarea şi insistă să păstreze Ministerul Dezvoltării, fiind de acord să piardă Ministerul Sportului prin comasare. Astfel, ar rămâne cu două ministere şi cu funcţia de vicepremier.

Noul Executiv ar urma să aibă 18 portofolii, iar ministerele Antreprenoriat şi Turism şi Sportul să se comaseze în Ministerul Economiei şi Ministerul Familiei, relatează news.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Cel mai important lucru e sa pastram o animita stabilitate". Adica sa nu lase ciolanul din gura. Lucrurile merg inainte tot asa. Doar ca pnl se schimba la celalalt capat de ciolan si psd ul trece in locul pnl. Asta-i important. Sa pastreze ciolanul la ei.

    Intotdeauna cei carora "le merge" au nevoie de o stabilitate.

    Numai ca profesorii care intra in greva generala vor sa le destabilizeze stabilitatea

    La momentul acesta premierul e deplin informat pe liniile economice de baza ce proiecte sunt lansate ,ca sa le poata urmari si controla executia . E extrem de competent pe inzastrarea armatei ,care e linia directoare pe EU in anii care urmeaza . Are statura politica pentru relatiile externe privind OSCE si (poate Schengen) si are o personalitate calma ,hotarata ,rezilienta care a fost bine primita de liderii EU . Doamna Pandele ,asa cum face totdeauna vrea acces maxim (chiar informal ) la cat mai multi bani ....bani din elicopter , facand o favoare unui alt politician dar care nu stapaneste nimic din ce am expus deja pt premier !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb