Studiul eToro arată că investitorii individuali consideră că revenirea pieţelor nu este ceea ce pare

T.B.
Piaţa de Capital / 28 iunie 2023

 Studiul eToro arată că investitorii individuali consideră că revenirea pieţelor nu este ceea ce pare

Majoritatea investitorilor individuali consideră că recenta creştere a pieţelor de capital nu este atat de promiţătoare precum pare, doar unul din zece (11%) considerând că am intrat într-o nouă piaţă bull, conform datelor din cel mai recent studiu Retail Investor Beat al platformei de tranzacţionare şi investiţii eToro.

În cadrul studiului trimestrial realizat pe un eşantion de 10.000 de investitori individuali din 13 ţări, cea mai frecventă predicţie privind momentul în care va începe următoarea piaţă bull a fost prima jumătate a anului 2024, 20% dintre aceştia alegând această opţiune. În rândul investitorilor români, doar 11% cred că ne aflăm deja într-o piaţă bull, 25% considerând că aceasta va începe până la sfârşitul anului şi un alt sfert din ei se aşteaptă să înceapă anul viitor.

Rezultatele studiului vin după revenirea recentă de pe pieţele de capital, determinată în mare parte de interesul pentru IA şi de redresarea sectorului de tehnologie în general. Totuşi, în ciuda acestei reveniri, investitorii individuali sunt mai precauţi şi mai puţin optimişti decât în urmă cu trei luni, ceea ce ar putea fi un rezultat al temerilor tot mai mari legate de recesiune.

Potrivit sondajului Retail Investor Beat, toţi cei cinci indicatori de măsurare a încrederii au scăzut de la un trimestru la altul, numărul investitorilor care se simt încrezători în ceea ce priveşte portofoliul lor, economia globală şi economia naţională scăzând cu cinci puncte procentuale (la 71%, 40% şi, respectiv 45%). Între timp, ameninţarea unei recesiuni pe piaţa internă a crescut şi a devenit cel mai mare risc perceput în rândul investitorilor de retail la nivel mondial (24%), în timp ce mult mai puţini au considerat inflaţia ca fiind principalul risc (14%).

În ciuda temerilor tot mai mari legate de recesiune la nivel global, 80% dintre investitorii români intervievaţi în cadrul sondajului eToro rămân încrezători în portofoliile lor. Preocuparea numărul unu a investitorilor români pentru următoarele trei luni este posibila recesiune a economiei locale (31%), urmată de starea economiei globale (16%), ratele ridicate ale dobânzilor (11%) şi inflaţia (9%). Este o schimbare destul de mare faţă de trimestrul trecut, când principala ameninţare pentru portofoliile investitorilor era considerată a fi inflaţia, urmată de un conflict internaţional.

Comentând aceste date, Ben Laidler, strategul eToro pentru pieţele globale, a declarat: "Investitorii individuali la nivel mondial au revenit rapid pe pieţele bursiere după minimul din octombrie 2022 şi sunt din nou contra tendinţei acum, adoptând o poziţie mai precaută faţă de povestea de extindere a pieţei bull market, în ciuda faptului că S&P 500 a crescut cu peste 20% în acest an. Realitatea economică pare să muşte din ce în ce mai mult, cu temerile legate de recesiune în creştere şi cu siguranţa locurilor de muncă în scădere."

Deşi încrederea a scăzut, o mulţime de investitori individuali susţin în continuare pieţele. În ultimele trei luni, la nivel global, 31% dintre aceştia au mărit suma de bani cu care contribuie în mod regulat la portofoliul lor, în timp ce doar 12% şi-au redus contribuţiile. Situaţia este similară în următoarele trei luni, 31% dintre aceştia plănuind să îşi majoreze contribuţiile, în timp ce 11% spun că şi le vor reduce. Mai mult de jumătate (55%) dintre investitorii români chestionaţi nu au făcut nicio modificare în portofoliile lor, în timp ce 36% au crescut suma de bani investită în ultimele trei luni.

De asemenea, investitorii individuali sunt optimişti în ceea ce priveşte anumite sectoare, cel de tehnologie fiind pe primul loc. Întrebaţi în ce sector este cel mai probabil să îşi majoreze investiţiile pentru restul anului 2023, 30% au răspuns tehnologie, 15% au optat atât pentru energie, cât şi pentru servicii financiare, iar 12% pentru sectorul imobiliar. Cele mai puţin atractive sectoare pentru investitori sunt bunurile de consum discreţionar (2%) şi materialele (3%).

Pentru restul acestui an, doar 30% dintre investitorii români intenţionează să îşi majoreze investiţiile în sectorul de tehnologie, inclusiv în inteligenţa artificială, 20% în sectorul energetic, iar 15% în cel al serviciilor financiare şi în cel imobiliar. Anticipând o încetinire a economiei în viitor, doar 1% dintre investitori plănuiesc să investească mai mult în bunuri de consum discreţionar, iar doar 2% se uită la sectoarele industriale şi comunicaţii.

Bogdan Maioreanu, analist de piaţă eToro pentru România, a declarat: "Acţiunile din domeniul tehnologiei au fost preferate în acest an, investitorii individuali mentinându-şi poziţia optimistă pe termen lung, ceea ce reflectă rădăcinile lor mai tinere şi native digitale. Dar tendinţa contrară este clar afişată prin concentrarea pe acţiunile din sectorul energetic, financiar şi imobiliar, care au avut cele mai slabe performanţe în acest an. Dacă economiile rămân reziliente şi apar în curând reduceri ale ratelor dobânzilor, aceasta ar putea fi o premoniţie."

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Bursele oricum sunt de mult "rupte de realitate"

    retailerii intotdeauna afla ultimii :)

    pana atunci dau camasa de pe ei ...pana raman in ... short-uri :))))) 

    Ban.Cher.Vali 

    1. Te pricepi... Retail-ul vrei sa zici poate, retailer este o societate comerciala care vinde catre pf....

    Una din cele mai mari țepe inventate: bursa

    1. De aici și expresia din popor: ”a juca la bursă”. Cazinou, tată.

    Daca e sa credem in astfel de survey-uri, atunci probabil ca trebuie actionat in sens contrar, pentru ca bursele au prostul (sau bunul, depinde de pozitionare) obicei de a invalida asteptarile investitorilor de retail.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb