Un număr de 106 proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane, în valoare de 294 milioane euro, vor fi contractate până la sfârşitul lunii august şi vor fi finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, directorul Autorităţii de Management penstru POSDRU, Adrian Bodonea.
Aceste proiecte sunt cele care au fost selectate după prima cerere de propuneri de proiecte, din 15 februarie 2008, care viza 15 domenii majore de intervenţii din cadrul programului.
La acel apel de propuneri de proiecte au fost depuse 293 de proiecte, în valoare de 663 milioane euro. Din cele 106 proiecte selectate, 90% sunt deja pregătite pentru contractare, a precizat Bodonea.
Un al doilea apel de propuneri de proiecte în cadrul POSDRU a fost lansat pe 16 aprilie 2008, pentru 17 domenii majore de intervenţie, valoarea totală alocată fiind de 313 milioane euro.
Până la 1 august 2008 au fost depuse 232 proiecte cu valoarea totală de peste 78,48 milioane euro, dar depunerea proiectelor continuă până la 5 septembrie şi respectiv 7 octombrie, în funcţie de domeniile vizate, a precizat directorul AMPOSDRU.
Al treilea apel de propuneri de proiecte a fost lansat pe 8 iulie, iar termenul limită de depunere este 12 septembrie. Această a treia etapă vizează 18 domenii majore de intervenţie, iar alocarea totală este de 471,97 milioane euro.
POSDRU a fost lansat oficial în România în luna martie. În perioada 2007-2013, fondurile disponibile de la UE pentru POSDRU sunt de aproape 3,5 miliarde euro, iar cofinanţarea naţională este de 650 milioane euro.
Sumele pe proiecte nu sunt însă foarte mari şi va fi nevoie de un număr mare de aplicaţii pentru absorţia fondurilor. POSDRU se adresează unei game largi de beneficiari - şcoli, licee, universităţi, şcoli profesionale, toate sectoarele de formare profesională continuă, de stat sau private, sindicate, patronate şi chiar persoane fizice.
Domeniile principale care pot fi finanţate sunt educaţia şi formarea profesională, conectarea învăţării cu piaţa muncii, creşterea adaptibilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor modernizarea serviciului public de ocupare, promovarea măsurilor active de ocupare şi a incluziunii sociale, asistenţă tehnică.