În Grecia s-au închis 130.000 de întreprinderi comerciale în cei şase ani de recesiune, în timp ce numărul firmelor nou înfiinţate s-a ridicat la 45.000, arată datele publicate de Confederaţia Naţională a Comerţului din ţară (ESEE).
Aceasta estimează că şi-au încetat activitatea 575.000 de întreprinderi mici şi mijlocii în intervalul menţionat, şi doar 265.000 de noi IMM-uri au început să opereze în Grecia.
În aceste condiţii, cel puţin 230.000 de angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă, numărul total al celor care lucrează în comerţ ajungând la cel mai redus nivel din 1999.
Noul ministru elen al Dezvoltării, Nikos Dendias, a declarat după prezentarea rezultatelor ESEE: "Trebuie să încercăm orice variantă pentru salvarea companiilor care mai pot fi salvate. Astfel, putem preveni creşterea ratei şomajului şi putem reduce numărul şomerilor, în beneficiul noii generaţii".
Banca centrală a Greciei anticipează că economia ţării va reveni pe creştere în 2014, dar implementarea reformelor trebuie să continue. Instituţia preconizează că PIB-ul Greciei va creşte cu aproximativ 0,5% anul acesta.