135 MILIOANE EURO Finanţare pentru tranziţia de la student la intrarea pe piaţa muncii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 noiembrie 2021

Csilla Hegedüs, Coordonator al Programului Operaţional Capital Uman

Csilla Hegedüs, Coordonator al Programului Operaţional Capital Uman

Trecerea de la statutul de student la cel de om activ pe piaţa muncii nu este deloc uşoară. Guvernul a aprobat suplimentarea alocării financiare şi semnarea de contracte pentru cele 68 de proiecte selectate prin Programul Naţional Innotech Student, finanţat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020.

Potrivit MIPE, alocarea financiară este suplimentată de la 20 la 135 de milioane euro, ca urmare a selectării unui număr de 68 de proiecte cu punctaje egale, ce nu au putut fi departajate în urma evaluării şi a căror valoare totală depăşea alocarea iniţială. Csilla Hegedüs, coordonator al Programului Operaţional Capital Uman, a declarat: "Momentul în care îţi închei studiile şi trebuie să intri în câmpul muncii poate fi unul dificil pentru cei mai mulţi dintre tineri. Programul Innotech Student oferă un sprijin financiar ţintit exact pentru acest moment şi le propune o alternativă interesantă celor care au apetit pentru antreprenoriat şi vor să îşi dezvolte o activitate pe cont propriu. Cred că aceşti tineri pot deveni peste câţiva ani antreprenorii de succes ai României. Dorim să continuăm astfel de proiecte şi în viitor". Sursa citată menţionează că iniţiativele desfăşurate în cadrul proiectelor selectate cuprind programe de învăţare prin experienţă practică, servicii de mentorat, consiliere şi orientare profesională axate pe dobândirea şi formarea de competenţe antreprenoriale în sectoarele economice cu potenţial competitiv, adresate studenţilor. Într-o primă etapă, vor fi selectate planurile de afaceri finanţabile şi vor fi înfiinţate întreprinderile care urmează să realizeze planurile de afaceri cu ajutor de minimis. Cea de a doua etapă vizează sprijinul financiar sub forma micro-granturilor pentru deschiderea unei afaceri şi va include activităţi pentru decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri. Cuantumul maxim al ajutorului de minimis pentru fiecare întreprindere sprijinită este stabilit proporţional cu numărul de slujbe create, astfel: " Ajutor de minimis mai mic sau egal cu 40.000 euro pentru crearea a cel puţin două locuri de muncă; ajutor de minimis de peste 40.000 euro, dar mai mic sau egal cu 60.000 euro pentru crearea a cel puţin 3 locuri de muncă; ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 60.000 euro, dar mai mică sau egală cu 80.000 euro pentru crearea a cel puţin 4 locuri de muncă; ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 80.000 euro, dar mai mică sau egală cu 100.000 euro pentru crearea a cel puţin 5 locuri de muncă".

Pentru cea de a treia şi ultima etapă este prevăzută asigurarea sustenabilităţii planurilor de afaceri în timpul perioadei de implementare a proiectului. Beneficiarii celor 68 de proiecte selectate pentru finanţare sunt camerele de comerţ (4), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare, instituţii de învăţământ superior de stat acreditate (13), instituţii de învăţământ superior particulare acreditate (3), întreprinderi mici (9), întreprinderi mijlocii (7), microîntreprinderi (5), ONG-uri (25) şi o organizaţie patronală.

Conform MIPE, prin proiectele selectate, peste 23.500 de studenţi, doctoranzi şi cursanţi vor beneficia de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb