400 de hectare de luncă inundabilă revin la viaţă în "mica deltă" de la Gârla Mare

Peste 400 de hectare de luncă inundabilă, dintre localităţile Gârla Mare şi Vrata, în judeţul Mehedinţi, au fost redate naturii în urma lucrărilor de reconstrucţie ecologică ce au presupus reconectarea bălţilor de pe malul Dunării cu fluviul, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul, realizat de WWF-România şi finanţat de Fundaţia Coca-Cola în cadrul programului "Împreună pentru Dunăre", contribuie la refacerea biodiversităţii zonei, cu efecte deja vizibile, şi deschide oportunităţi pentru dezvoltarea socio-economică, după ce zona va redeveni atractivă din punct de vedere piscicol şi al ecoturismului.

Un peisaj puţin cunoscut în prezent, cea mai nouă zonă umedă renaturată din România, de la Gârla Mare - Vrata, aparţine siturilor Natura 2000 Dunărea la Gârla Mare-Maglavit (ROSCI0299) şi Gruia-Gârla Mare (ROSPA0046), desemnate conform legislaţiei UE şi române pentru a proteja o serie de specii de floră şi faună.

Conform sursei citate, "Delta" aflată la celălalt capăt al ţării faţă de vărsarea fluviului în Marea Neagră este loc de hrănire, reproducere şi odihnă pentru peste 80 de specii, unele vulnerabile (cormoranul mic), aproape ameninţate cu dispariţia (raţa roşie, vidra, broasca ţestoasă de lac) sau în pericol de dispariţie (popândăul).

Pe lângă beneficiile pentru pentru mediu şi comunitate, renaturarea are potenţialul de a diminua riscul la inundaţii pentru localităţile situate în aval de Gârla Mare.

"Atunci când natura prosperă, întreaga comunitate prosperă, iar acesta este rezultatul pe termen lung pe care îl aşteptăm şi de la proiectul de renaturare încheiat la Gârla Mare-Vrata. Mai mult decât atât, sperăm ca acest proiect de pionierat să inspire şi să fie replicat cât mai mult în următorii ani", a declarat Hanny Bratu, Marketing and Fundraising Manager, WWF-România.

Lucrările de reconstrucţie ecologică de la Gârla Mare-Vrata fac parte dintr-un program amplu, care se desfăşoară în şase ţări: România, Austria, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Bulgaria. "Împreună pentru Dunăre" este un parteneriat unic, trans sectorial, între WWF-CEE, Fundaţia Coca-Cola şi Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR).

Cu un sprijin de 4,4 milioane de dolari de la Fundaţia Coca-Cola şi cu o istorie de opt ani, parteneriatul "Împreună pentru Dunăre" a însemnat până în prezent refacerea unor zone umede şi lunci inundabile de-a lungul Dunării şi al afluenţilor săi, pe o suprafaţă de 5.462 hectare, echivalentul a peste 7.422 de terenuri de fotbal. Lucrările de reconstrucţie ecologică au crescut, astfel, cu peste 13 milioane metri cubi capacitatea de stocare a luncii Dunării - o cantitate care ar umple peste 4.800 de bazine olimpice.

În anii '80, zona de mlaştină şi pădure inundabilă de la Gârla Mare a fost modificată pentru piscicultură, iar construcţiile au întrerupt atunci legătura zonei umede cu fluviul, cu un impact negativ asupra biodiversităţii.

Începută în 2020, reconstrucţia ecologică de la Gârla Mare-Vrata a făcut posibilă reconectarea Dunării cu lunca sa inundabilă şi are potenţialul de a stoca peste 5 milioane de m3 de apă în timpul viiturilor de pe Dunăre. Lucrările au presupus consolidarea şi înălţarea malurilor canalului transversal (care face legătura între Dunăre şi baltă), pentru creşterea capacităţii de transport a apei din Dunăre, crearea unor ochiuri de apă pentru obţinerea unui mozaic de habitate pentru speciile acvatice, consolidarea digurilor pentru a creşte cantitatea de apă acumulată în bazinul de interes şi amenajarea unui loc de pescuit pentru comunitatea locală.

Zonele umede acoperă în prezent aproximativ 6% din suprafaţa terestră a planetei noastre. Până la 87% din zonele umede din întreaga lume au dispărut în ultimii 300 de ani - o treime din acestea, doar din 1970 până astăzi.

În prezent, zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile, iar plantele şi speciile de animale dependente de zonele umede riscă, la rândul lor, să dispară.

În bazinul Dunării, peste 80% din zonele umede ale fluviului şi ale principalilor săi afluenţi au dispărut în decursul ultimilor 150 de ani şi, odată cu ele, şi ecosistemele pe care le găzduiau, se mai precizează în comunicat.