400.000 RON realocaţi programului pentru susţinerea exportului

Ziarul BURSA #Companii / 26 septembrie 2005

Datorită interesului manifes-tat de întreprinzători faţă de Programul naţional multianual pe perioada 2002 - 2005 de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii în dezvoltarea exportului, Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a decis realocarea la bugetul programului a sumei de 400.000 RON, se arată într-un comunicat al Agenţiei.

Perioada de depunere a dosarelor se reia începînd cu data de 28 septembrie 2005, termenul limită de depunere al dosarelor fiind 15 octombrie 2005.

Obiectivele Programului pentru susţinerea exportului sînt facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii româneşti pe pieţele externe, valorificarea potenţialului de export al acestora, precum şi reducerea decalajului de informaţii de piaţă, servicii de consultanţă şi instruire a IMM româneşti faţă de cele din Uniunea Europeană.

Totodată, se au în vedere promovarea produselor şi serviciilor pe pieţele externe, stimularea comunicării şi a parteneriatului în afaceri, pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a exportului, precum şi îmbunătăţirea accesului la servicii de consultanţă.

De acest program beneficiază societăţile comerciale şi societăţile cooperative care, la data solicitării, nu au datorii la bugetul de stat consolidat şi la bugetele locale, au capital social integral privat, au cel puţin un an de la data înfiinţării, au o cifră de afaceri anuală de pînă la echivalentul în lei a 8 milioane de euro sau au un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depăşeşte echivalentul în lei a 5 milioane de euro. De asemenea, solicitanţii trebuie să res-pecte criteriul de independenţă, aşa cum acesta este definit în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, au un număr mediu anual de salariaţi cuprins între 1 şi 249, au sediul, sînt înregistrate şi îşi desfăşoară activitatea de producţie bunuri şi prestări servicii pe teritoriul ţării noastre.

Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile oferită beneficiarilor selectaţi reprezintă echivalentul a 60% din valoarea fiecărei cheltuieli eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să depăşească plafoanele maxime stabilite pentru fiecare activitate eligibilă şi în limita sumei maxime de 120 milioane lei pentru un beneficiar.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb