În mai puţin de un an de guvernare liberală, ministrul Educaţiei Monica Anisie a schimbat 85% din conducerile inspectoratelor şcolare judeţene, înlocuind 36 de inspectori generali. Între noii numiţi 31 sunt membri PNL. Iar 25 dintre aceştia candidează la alegerile de săptămâna viitoare pentru poziţii de consilieri locali sau judeţeni, dezvăluie site-ul dela0.ro
Alegerile şi campania electorală aferentă îi prind pe mai bine de jumătate din inspectorii generali în postura de candidaţi. 25 de persoane aflate în astfel de funcţii (dintr-un total de 42 de inspectori şcolari generali) participă la urne pentru poziţii de consilieri locali sau judeţeni, pe listele PNL.
Deşi era o susţinătoare înfocată, cel puţin la nivel declarativ, a concursurilor pentru posturile de inspector şcolar general, ministrul Monica Anisie a debutat la vârful Educaţiei româneşti cu o sarabandă de numiri politice.
Între noiembrie 2019 şi ianuarie 2020 a schimbat 19 inspectori şcolari generali din 42. Dintre cei schimbaţi 17 purtau însemnele PNL.
La alegerile locale din 2016, într-o perioadă dominată de PSD în teritoriu, au fost 12 inspectori şcolari generali care au candidat pe listele social-democraţilor.
În 2017 fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, sub pălăria guvernării PSD, schimba peste noapte 13 inspectori şcolari generali.
1. PNLepre!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 18.09.2020, 15:19)
Si cand te gandesti ca "hienele astea galbene" ii acuzau pe altii ca au pesedizat Romania! Aia din PSD sunt mici copii amatori pe langa PNLepre!
2. Normal
(mesaj trimis de Cristian în data de 19.09.2020, 07:08)
Acești inspectori pun in opera planul transformării școlilor in pușcării totalitate de îndoctrinare ideologică progresistă și neo-marxista pe banii părinților. Rolul lor este sa urmeze planul FIAREI de sclavizare a tinerei generații cu cârpa la gură.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2020, 17:58)
Deci, pentru micii securisti de la usr, sa repetam impreuna...pnl si psd aceiasi mizerie!...si totusi ne pregatim de guvernare cu una din mizerii! Am sustinut la presedentie mizerabilul din pnl! Ipocrizia la putere la micii securisti....hai sictir!