650 DE AGRESIUNI ÎMPOTRIVA SILVICULTORILOR Sindicaliştii mărşăluiesc pe străzile Capitalei

Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 septembrie 2019

Peste 650 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi de infractorii surprinţi în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos.

Peste 650 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi de infractorii surprinţi în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează astăzi o acţiune de protest prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic. La această adunare publică va fi adus un omagiu pentru cei cinci silvicultori care în ultimii ani şi-au dat viaţa pentru apărarea pădurii.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a transmis un comunicat de presă în care se vorbeşte despre solicitări, dar şi despre agresiunile la adresa personalului: "Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic. Prin modificarea Statutului Personalului Silvic trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate, cu uniforme de serviciu, includerea în condiţii speciale de pensionare a silvicultorilor, reducerea vârstei de pensionare şi asigurarea unor condiţii decente de muncă şi salarizare pentru întreg personalul silvic. Apărând pădurea, în ultimii ani 5 pădurari au fost omorâţi (pădurar Oul Ieronim - Bistriţa-Năsăud, pădurar Boboc Dănel - Gorj, pădurar Chiriţă Victor - Dolj, pădurar Dogaru Gheorghe - Braşov, pădurar Răducu Gorcioaia - Iaşi), iar peste 650 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi de infractorii surprinşi în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (maşini, locuinţe, anexe gospodăreşti, sedii administrative, etc.)". Începând din anul 2017 şi până în prezent au fost înregistrate peste 90 de cazuri de agresiuni deosebite îndreptate împotriva personalului silvic, din care peste 40 de cazuri au necesitat îngrijiri medicale speciale, a menţionat sursa citată. Sindicaliştii din acest sector mai solicită Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de lege de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe.

Conform evaluării administratorului fondului forestier proprietate publică a statului transmisă Ministerului Apelor şi Pădurilor, în cazul legiferării statul va pierde o suprafaţă de peste 650.000 de hectare de păduri, cu care vor fi împroprietărite fără drept formele asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti şi unităţile de cult, iar efectul social va fi dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă. Sindicaliştii mai cer respingerea Propunerii legislative PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precizând că prin legiferarea acestei iniţiative, proprietatea publică a statului român se va diminua cu o suprafaţă de peste 1.200.000 hectare păduri care vor rămâne fără administrare şi fără pază. De asemenea, Federaţia Sindicatelor Silva mai solicită Parlamentului res-pingerea proiectului de lege L409/2019, prin care se urmăreşte legiferarea interzicerii exportului de buştean, lemn rotund, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2020, dar şi înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb