Pentru prima dată în România, o publicaţie (săptămînalul economic "Banii Noştri") s-a încumetat să facă radiografia puterii şi a mecanismelor sale, evidente sau oculte, în catalogul anuar "Cei mai puternici 66 de oameni din România". Criteriile de selecţie au fost numeroase, dar ca principale obiective au fost urmărite: notorietatea, averea, poziţia socială, influenţa politică, anvergura politică, charisma. Românii pot afla în premieră că puterea este exercitată nu doar de personalităţi publice, ci şi de personaje cu expunere discretă, dar aflate în poziţii cheie pe circuitele de informaţii şi decizie.
"Cei mai puternici 66 de oameni din România" cuprinde biografiile celor 66 din perspectiva rolului lor în mecanismele puterii. Alături de aceştia, se află şi interviuri cu alte personalităţi, pe tema puterii, analize despre oligarhie şi manifestările ei în ţările fostului spaţiu comunist, despre femeile din spatele celor puternici. În cadrul catalogului mai pot fi citite şi trei topuri, cu cei mai buni bancheri, avocaţi şi asigurători. Astfel, anuarul încearcă să delimiteze cercurile de influenţă din România anului 2004, să structureze centrele de comandă, să prevadă apariţia unor fracturi sau reconfigurări ale echilibrului la nivel înalt. Prezent la lansare, Petre Roman a subliniat că "cea mai importantă putere pe care o deţine un om este puterea de sine". În final, editorul general Cătălin Popa a precizat că acest catalog se vrea a fi "un clasic al presei româneşti", care va fi susţinut din toamnă de alte două publicaţii business.