Ziua Agenţiilor de Presă, ediţia a V-a, cel mai important eveniment anual al breslei jurnaliştilor de agenţie, a avut loc ieri. Tema acestui eveniment, organizat de Agenţia de presă RADOR a Radio România, a fost "Agenţiile de presă şi provocarea multimedia", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Programul a cuprins trei secţiuni consacrate dezbaterilor. Conferinţa a fost deschisă de o masă rotundă la care au participat Maria Ţoghină, preşedinte director general Radio România, Victor Alistar, director Transparency Internaţional, Rîduţ Bîlbîie, director al Trustului de presă MAPN, Luca Niculescu, redactor-şef RFI şi realizator TVR1, Răzvan Mitroi, project manager Financiarul, Adrian Bucur, editor-prezentator Prima TV, Marilena Constantinescu, redactor-şef adjunct Redacţia Informaţii Radio România Actualităţi, care au discutat despre impactul crizei economice asupra agenţiilor de ştiri şi a presei din România, în general, ca şi despre adaptarea la instrumentele new media.
În cuvântul de deschidere, preşedintele director general al SRR a subliniat că Radio România, prin Agenţia de Presă Rador, şi-a respectat promisiunea de a organiza şi în acest an acest eveniment-provocare, în ciuda dificultăţilor economice care au pus la încercare presa din România în ultimul an. De asemenea, Maria Ţoghină a pledat pentru solidaritatea breslei jurnaliştilor, dar şi pentru un set de norme care să îi protejeze.