A cincea rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-a finalizat exclusiv cu remize

S.B.
Sport / 1 iulie

A cincea rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-a finalizat exclusiv cu remize

Runda de dinaintea zilei de pauză nu a adus vreo modificare a clasamentului Superbet Chess Classic 2024: în fruntea lui se plasează în continuare Fabiano Caruana, urmat, la egalitate, de Gukesh Dommaraju şi Praggnanandhaa Rameshbabu. În a cincea rundă, datorită celor cinci remize, fiecare dintre cei 10 Mari Maeştri prezenţi la Bucureşti a obţinut 0,5 puncte.

Deschiderea celei de-a cincea zile competiţionale a avut loc duminică, 30 iunie, la ora 15.00, printr-o primă mutare simbolică, făcută de fondatorul Grand Chess Tour, legendarul şahist Garry Kasparov. Dacă sâmbătă el a ales să facă prima mutare la masa celui mai tânăr jucător, duminică el a trecut la cea unde avea să se dispute partida dintre Wesley So şi Praggnanandhaa Rameshbabu. O altă primă mutare festivă a fost făcută de Andreea Paul, iniţiatoarea proiectului REKARO, dedicat renaşterii caiacului românesc, proiect către care merg toate încasările din biletele vândute la turneul de şah. Ea a făcut prima mutare a partidei jucate de Bogdan Deac şi Ian Nepomniachtchi. Cât despre Cristian Ionescu, directorul general al EAZY Asigurări, el a dat startul partidei dintre Maxime Vachier-Lagrave şi Fabiano Caruana.

Partidele din runda a 4-a au fost caracterizate de linişte, multă teorie şi simplificări rapide ale poziţiilor, semn că jucătorii şi-au dorit să îşi conserve energia pentru a doua jumătate a turneului. Partida dintre Vachier-Lagrave şi Caruana a provenit din deschiderea spaniolă, varianta "deschisă" în care albul a avut mult mai multe perspective de joc, reuşind să obţină chiar şi un pion în plus. Totuşi, abordarea foarte liniştită a celor doi jucători l-au condus pe Maxime spre alegerea unor variante ce au transformat un potenţial câştig într-o remiză prietenească.

Gukesh-Abdusattorov a fost derby-ul juniorilor şi nu doar în cadrul acestui turneu, ci la nivel mondial, cei doi fiind cel mai bine cotaţi juniori ai lumii în acest moment. Gukesh, fiind cu piesele albe, a ales să joace o structură solidă, dar cu perspective de atac şi progresare a poziţiei. Din păcate, după o scăpare tactică la mutarea 27, în care reprezentantul Indiei nu l-a persecutat pe Abdusattorov, poziţia s-a simplificat rapid şi chiar dacă s-a luptat până când au mai rămas doar regii pe tablă, nicio parte nu a mai avut şanse la victorie.

După înfrângerea din runda a patra, Anish Giri a decis să joace o variantă pe care, considerând precizia şi timpul de pe ceas, putem spune că o stăpânea foarte bine. Varianta provine din Apărarea Semislavă şi chiar dacă nu i-a dat mari perspective de câştig, i-a oferit jucătorului olandez o partidă sigură şi liniştită, exact de ce avea nevoie pentru a trece peste înfrângere şi a se regrupa pentru rundele din a doua jumătate a turneului. Firouzja a părut mulţumit cu rezultatul egal având în vedere jumătatea de punct pe care o avea deja în avans şi faptul că juca cu piesele negre.

Partida dintre So şi Praggnanandhaa a fost prima Indiană a Regelui pe care am văzut-o în acest turneu. Şi dacă de obicei această deschidere ne arată un spectacol pe contre, partida de azi ne arată că se poate juca şi liniştit. Totuşi, finalul nu a fost lipsit de şanse pentru reprezentantul Indiei. La fel ca în derby-ul împotriva lui Gukesh, când rezultatul meciului părea a fi evident, lui Pragg i se iveşte ocazia de a lansa un atac extrem de puternic asupra regelui advers şi care îi putea aduce victoria. Din păcate, nici de această dată nu valorifică ocazia.

Poate cea mai lungă partidă pe care o vom avea în acest turneu, încheiată abia după 108 mutări, partida dintre Bogdan şi Nepo a fost o luptă pentru victorie. Chiar dacă după deschidere ambii jucători au avut o abordare la fel de liniştită, într-un final teoretic de remiză, dar cu şanse de victorie doar pentru negru (turn contra turn + cal), Nepo a decis că e momentul să încerce să exploateze potenţiale greşeli ale jucătorului nostru. Cu toate acestea, Bogdan nu i-a dat nicio emoţie şi nicio şansă de victorie şi astfel s-a încheiat şi ultima şi cea mai disputată remiză a rundei 4.

Runda a şasea va începe marţi, 2 iulie, la ora 15.00, la Grand Hotel Bucharest.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb