A doua sinucidere la JPMorgan în ultimele săptămâni

V.B.
Internaţional / 20 februarie 2014

Un angajat în vârstă de 33 de ani al JPMorgan Chase s-a aruncat, marţi, de pe acoperişul sediului din Chater House, Hong Kong, adăugându-se la cazurile similare petrecute în ultimele săptămâni la banca americană, relatează CNN.

Reprezentanţi ai poliţiei locale au declarat că investighează cazul, luând în considerare stresul de la muncă drept posibilă cauză a suicidului.

Banca a confirmat incidentul şi a transmis condoleanţe, nedorind, totuşi, să comenteze, "din respect pentru cei implicaţi".

O sursă din interiorul băncii a declarat pentru CNN că decedatul, recent angajat la JPMorgan, a fost identificat de poliţie doar după numele de familie, Li.

Pe 26 ianuarie, un fost director executiv al Deutsche Bank şi Merrill Lynch a fost găsit spanzurat în Londra. O zi mai târziu, tot în Londra, un director al sucursalei locale a JP Morgan s-a sinucis, aruncându-se de la etaj.

Câteva zile mai târziu, în statul american Washington, economistul-şef al băncii Russell Investments s-a aruncat de la etajul 50 al unei clădiri.

În această lună, fondatorul companiei American Title Services s-a împuşcat, în contextul în care firma sa era cercetată de autorităţile de control bancar din SUA.

Săptămâna trecută, un director executiv al JPMorgan, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în casa lui din statul american Connecticut. În ianuarie, Tim Dickenson, directorul de comunicare al companiei elveţiene de asigurări Swiss Re, a fost găsit mort, decesul fiind încă investigat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie sa recunosc faptul ca ii stimez pe oamenii aceia. Au avut curajul sa-si plateasca politele cu onoare. Dar atentie: sinuciderile acestea pot anunta ceva mai groaznic decat moartea a catorva oameni! Pot denunta oarecum falsitatea unor lucruri intamplate, esecul petrecut indiferent de solutiile aplicate, pot materializa starea de spirit din sistemul bancar de-acolo. Oare lipsa treptata de incredere in sistemul pietei de capital si in statistica mondiala nu vine din ceva mai putred? Nu cumva situatia nu este asa de "roza" cum incearca sa ne-o arate statisticienii si politicienii? Nu cumva coruptia mondiala a atins cifre mult prea ridicate pentru a mai putea genera iluzia unui viitor fericit? Oricum ar fi, JP Morgan face parte din cele mai importante banci de investitii, carora li s-a incredintat "bagheta magica", de catre statul american. Sinuciderile acestea sunt cam sumbre si tare mi-e frica de vreun faliment mai rasunator decat cel de-acum cativa ani, care a fost scanteia unei crize fara precedent. E-adevarat ca acum, JP Morgan nu-si va anunta falimentul public, cu siguranta. Dar increderea lumii in economia reala a scazut mult. Pentru ca este o criza de supra-productie si supra-marketing! Lumea a devenit asa de lacoma si bogatii asa de bogati, incat nu mai au ce face cu banii, iar consumatorii nu mai au resurse pentru a consuma ce produc bogatii. Adevarul acesta trebuie tratat global si in mod intelept. Asta daca acei bogati mai au o bruma de intelepciune. Restul, politica, creearea de conflicte, distragerea atentiei catre diverse evenimente, nu mai au efectul scontat. Pana la urma, lumea consuma mai putin, are incredere mai mica, incepe sa-si piarda rabdarea, iar atunci se nasc revolutiile si conflictele sociale. Ciudate timpuri traim...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb