A scăzut producţia celei mai mari rafinării petroliere din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 februarie 2006

Compania franceză "Total" SA, cea mai mare rafinărie de petrol din Europa, anunţă o creştere de 16% a cîştigurilor sale pe ultimul trimestru din 2005, în baza preţurilor mari de pe piaţa de profil. Profitul companiei a însumat 3,05 miliarde de euro (3,63 miliarde de dolari), cifră ajustată datorită schimbărilor survenite în urma vînzării unei cote din "Sanofi-Aventis" SA, faţă de 2,64 miliarde de euro în ultimul trimestru din 2004. Profitul net a scăzut cu 37%, la 2,34 miliarde de euro. Analiştii estimau un cîştig de 3,11 miliarde de euro. Pe întregul an, profitul companiei a crescut cu 31%, la 12 miliarde de euro.

Societatea a fost afectată de greve, una dintre acestea, care a privit sectorul transportului, a determinat închiderea celei mai mari rafinării din Franţa, vreme de 24 de zile, în trimestrul al patrulea din 2005. Pe de altă parte, singura unitate de procesare deţinută de "Total" în SUA a fost închisă din cauza pagubelor produse de uraganul Rita. În aceste condiţii, în ultimul trimestru din 2005, producţia companiei s-a diminuat cu 6,5%, la 2,46 milioane barili echivalent ţiţei pe zi. Conducerea companiei intenţionează ca, pînă în 2010, să majoreze producţia acesteia cu 3-4% pe an.

"Rezultatele dezamăgesc piaţa", consideră Jean-Edouard Reymond, administrator de fond la "Union Bancaire Privee" din Paris, societatea care are în portofoliu şi acţiuni "Total".

Totuşi, vînzările companiei au crescut cu 18% în ultimele trei luni din 2005, la recordul de 39,9 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb