A VENIT VREMEA AURULUI ÎN POLITICA MONETARĂ Ce alegem între aur şi iresponsabilitate?

Sistemul financiar şi economic din ţările dezvoltate a ajuns într-un punct al crizei care nu mai poate fi controlat de autorităţi. Profesorul Willem Buiter, fost membru în Comitetul de Politică Monetară al Băncii Angliei, scrie pe blogul său că "sistemul financiar vestic pe care îl ştiam a intrat în colaps".

Primele semnale ale unor tensiuni între marile puteri arată că o acţiune coordonată împotriva crizei este tot mai greu de realizat. Financial Times a preluat recent o declaraţie a cancelarului german Angela Merkel, care acuză Statele Unite şi alte guverne că au făcut din politica "banilor ieftini" un ins-trument de administrare a economiei. Această politică "plantează sămânţa unei crize similare în următorii cinci ani", după cum scrie FT. Germania s-a pronunţat şi împotriva planului comun de stimulare fiscală la nivelul Uniunii Europene.

Comparaţiile tot mai dese între actuala criză economică şi Marea Depresiune din anii "30 îl determină pe Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie din 2008, să se întrebe dacă depresiunea a fost, într-adevăr, un fenomen monetar. Baza monetară din SUA, care include moneda în circulaţie şi rezervele bancare, a crescut în acea perioadă, dar criticii Fed-ului apreciază că aceasta ar fi trebuit să crească mult mai rapid. Ce se observă acum? Krugman scrie că "Fed-ul a fost spectaculos de agresiv în expansiunea bazei monetare", dar nici acum nu se văd rezultatele. Profesorul Krugman uită să amintească de magnitudinea exceselor speculative, care au precedat ambele recesiuni.

Faptul că autorităţile, atât din economiile emergente cât şi din cele dezvoltate, se întrec în a propune planuri de salvare arată că trebuie să ne aşteptăm la injecţii monetare fără precedent. Toate lumea s-a lansat într-o competiţie acerbă de stingerea a vâlvătăilor crizei cu benzină, uitând de adevăratele cauze. Politica iresponsabilă a băncilor centrale, care au menţinut dobânzile de intervenţie mult prea scăzute, a fost urmată de acţiunile, tot iresponsabile, ale populaţiei, care s-a împrumutat cu mult peste capacităţile sale de rambursare.

Băncile centrale au promis că, în condiţiile unei independenţe funcţionale, vor avea grijă de monedă şi vor asigura stabilitatea preţurilor. Este de ajuns să citim doar istoria Federal Reserve ca să observăm că promisiunile au fost goale. Peste 95% din puterea de cumpărare a dolarului s-a pierdut din 1913, anul înfiinţării Federal Reserve.

Un sistem monetar bazat pe aur nu limitează creşterea economică, ci limitează sever doar excesele speculative dintr-o economie. Aurul nu permite iluziilor să fie contabilizate drept creştere economică. Gerald O"Driscoll Jr., fost vicepreşedinte al Federal Reserve Bank of Dallas, consideră că singura cale de prevenire a exceselor speculative este restricţionarea severă a ariei de activitate a băncilor centrale.

"Un sistem monetar bazat pe standardul aur impune o disciplină dură asupra băncilor centrale, deoarece le obligă să acumuleze rezerve de metal înainte de a creşte masa monetară", mai scrie O"Driscoll în Wall Street Journal. Un astfel de sistem nu conduce doar la limitarea severă a puterilor discreţionare ale băncilor centrale în economie, ci reprezintă şi un cadru adecvat de avertizare a formării bulelor speculative. Dacă băncile centrale ar încerca să tipărească fără acoperire, preţul aurului ar creşte imediat pe piaţa liberă şi populaţia ar începe să îl acumuleze, determinând o scădere a rezervelor băncii centrale.

Fostul vicepreşedinte al Fed-ului din Dallas încearcă să ne spună că accesul liber al populaţiei la investiţiile în aur reprezintă cel mai bun element pentru prevenirea politicilor inflaţioniste promovate de băncile centrale. Acesta să fie motivul pentru care Adolf Hitler a declarat că "aurul aflat în mâinile publicului este un inamic al statului"?

Băncile centrale, în special cele de talia Federal Reserve, au demonstrat că nu ştiu şi nu pot să "administreze" excesele speculative. Tot ce pot să facă este să "umfle" o nouă bulă, care să acopere prăbuşirea celei anterioare. "Impunerea unui standard aur este un răspuns practic la repetatele eşecuri ale băncilor centrale de a menţine stabilitatea financiară şi o monedă sănătoasă", mai precizează O"Driscoll.

Va reuşi preşedintele-ales Barack Obama să urmeze sfatul lui Gerald O"Driscoll Jr.? Echipa sa economică, în frunte cu preşedintele Fed-ului din New York (n.a. Timothy Geithner a fost nominalizat pentru postul de Secretar al Trezoreriei), ne arată că răspunsul este negativ. John Crudele, de la New York Post, se întreabă, pe bună dreptate, cum poate fi Geithner o bună alegere pentru Trezorerie, dacă "a fost în fruntea Federal Reserve Bank of New York din 2003 şi a ajutat la crearea problemelor actuale"? "Nu este el o parte a problemei şi nu a soluţiei?", se mai întreabă Crudele.

Dacă aurul oferă şansa unei protecţii reale împotriva colapsului financiar, de ce a scăzut preţul aces-tuia în ultimele luni, după ce a depăşit pragul de 1.000 dolari/uncie? GATA (Gold Anti-Trust Action Committee) continuă să sus-ţină şi să demonstreze că acţiunea comună a băncilor centrale, la nivel global, are ca scop tocmai suprimarea creşterii preţului aurului. Analiştii au început să vorbească despre caracterul dual al pieţei aurului, cu preţuri divergente între piaţa "fizică" şi cea "de hârtie" a metalului preţios.

Mai multe rapoarte de presă din ultimele săptămâni arată că investitorii europeni şi americani găsesc foarte greu aur, sub formă de lingouri sau monede, pe piaţă. Pe piaţa aurului fizic, preţul a depăşit cu mult cotaţia oficială iar tranzacţiile se fac în jurul a 1.200 dolari pe uncie. De unde apare diferenţa dintre acest preţ şi cel oficial? De la tranzacţiile pe piaţa "de hârtie" a aurului, reprezentată de COMEX (n.a. piaţă pe care se tranzacţionează instrumentele derivate pe aur, divizie a NYMEX). Vânzările short şi utilizarea pe scară largă a contractelor futures şi a opţiunilor au determinat această divergenţă a preţurilor, după cum arată GATA.

La concluzia intervenţiei băncilor centrale pe piaţa aurului a ajuns, în urmă cu câteva luni, şi un grup de analişti de la Citigroup. Mai recent, o notă către clienţii băncii, despre care scrie Ambrose Evans-Pritchard în cotidianul britanic The Telegraph, arată că aurul poate ajunge până la 2.000 dolari pe uncie la sfârşitul anului 2009, în condiţiile în care băncile centrale sunt pregătite să inunde cu lichiditate sistemul financiar. Nota de la Citi a preluat şi o ştire a unui cotidian financiar din Hong Kong, în care se precizează că autorităţile chineze sunt gata să crească rezerva de aur a ţării de la 600 la circa 4.000 de tone. Cu toată scăderea de preţ din ultimele luni, o investiţie în aur în urmă cu 7 ani ar fi depăşit semnificativ randamentul burselor americane şi europene.

Guvernul chinez nu se gândeşte doar la creşterea rezervelor oficiale, ci a liberalizat piaţa aurului pentru populaţie încă din 2002. Autorităţile de la Moscova recomandă de ceva timp populaţiei să investească în aur. Acesta nu este un semnal de neîncredere în monedele naţionale, după cum au apreciat reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ci de încredere în populaţie, căreia i se oferă alternative investiţionale în aceste vremuri de criză. Presa financiară internaţională a scris şi despre cetăţeni europeni, care îşi schimbă economiile din euro în aur, în scopul asigurării resurselor financiare după pensionare. Orice schimbare a sistemului monetar actual, în care aurul va juca un rol important, îi va găsi pregătiţi pe cetăţenii Rusiei şi Chinei.

Analizele prezentate de GATA au constituit punctul de plecare şi pentru studiul lui Paul Mylchreest din ianuarie 2006 (n.a. "Remonetizarea aurului"). Atunci Mylchreest era analist la Cheuvreux, broker din cadrul diviziei de investiţii Calyon a băncii franceze Crédit Agricole. "O creştere puternică a preţului aurului poate avea consecinţe severe asupra politicii monetare din SUA şi a dolarului, iar istoria demonstrează că aurul câştigă întodeauna în faţa unei monede de hârtie tipărită în exces", a scris acesta în urmă cu doi ani. Opinia lui Mylchreest este identică cu cea a GATA, în ceea ce priveşte acţiunile băncilor centrale: "împrumutarea aurului din rezervele naţionale a permis suprimarea preţului aurului în ultima decadă".

Efortul băncilor centrale de suprimare a avertismentelor emise de piaţa aurului s-a dovedit în zadar. Economiştii se văd puşi acum în situaţii stânjenitoare, similare profesorilor de la London School of Economics. Financial Times scrie că aceştia nu au reuşit să-i răs-pundă convingător Reginei la întrebarea: "dacă aceste probleme au fost aşa de mari, cum a fost posibil să nu le detecteze nimeni?"

Soluţii pentru criza majoră prin care trece economia mondială nu vor fi găsite până când băncile centrale nu vor renunţa la "pretenţia cunoaşterii", despre care vorbeşte Friedrich August von Hayek în discursul de acceptare al premiului Nobel în 1974: "Recunoaşterea propriilor limite ale cunoaşterii trebuie să-l înveţe pe orice student al ştiinţelor sociale umilinţa, care să nu îl lase să devină un complice al dorinţei fatale de control a societăţii - o dorinţă care nu îl face doar un tiran pentru ceilalţi, dar care poate să îl facă un distrugătoar al civilizaţiei, care nu a fost proiectată de un singur creier, ci s-a dezvoltat prin eforturile libere ale milioanelor de indivizi".

Notă: Autorul este economist, iar punctul său de vedere trebuie tratat ca atare. Articolul nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.