ABE SHINZO DESPRE MIHAI TUDOSE: Azi îl vedem şi nu e!

Ziarul BURSA #Politică / 17 ianuarie 2018

Azi îl vedem şi nu e!

Preşedintele Klaus Iohannis: "Relaţiile româno-japoneze vor fi ridicate la nivel de parteneriat strategic"

Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, nu a mai mers, ieri, la Palatul Victoria, aşa cum era stabilit iniţial în programul înaltului oficial nipon, la Guvern fiind prezentă doar delegaţia oficială şi economică japoneză, care s-a întâlnit cu vicepremierul Paul Stănescu.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, ieri, că vizita premierului Japoniei Shinzo Abe în România este istorică, menţionând că demisia prim-ministrului Mihai Tudose a făcut imposibilă, din punct de vedere protocolar, o întâlnire la nivelul Guvernului: "Vizita premierului Japoniei este o vizită istorică în România, singura vizită a unui prim-ministru al Japoniei în ultimii 100 de ani, de când s-au stabilit relaţiile diplomatice între România şi Japonia. Această vizită a fost atent pregătită şi a avut ca principal obiectiv tocmai identificarea celor mai bune modalităţi de dezvoltare a raporturilor politice, economice între România şi Japonia. Demisia domnului premier Tudose a făcut imposibilă, din punct de vedere protocolar, o întâlnire la nivelul Guvernului, pentru că este normal ca, atunci când ai tratative diplomatice, şefii de delegaţii să fie de acelaşi nivel". El a avut o întâlnire cu delegaţia japoneză pe probleme economice şi un dejun cu oamenii de afaceri: "Din punct de vedere protocolar, trebuie respectat nivelul de reprezentare al ambilor. Am avut o discuţie şi cu delegaţia japoneză, au înţeles foarte bine şi chiar au spus că se întâmplă şi în alte ţări schimbări intempestive de Guvern".

Potrivit unei comunicări a Executivului de la Bucureşti, delegaţia condusă de Kotaro Nogami, director adjunct al Cabinetului premierului japonez, şeful misiunii economice, a fost primită de vicepremierul Paul Stănescu.

Shinzo Abe a menţionat că este prima sa vizită în România în calitate de premier al Japoniei, amintind că în urmă cu 35 de ani a venit în ţara noastră într-o vizită privată. Premierul japonez a mulţumit autorităţilor pentru primirea foarte călduroasă, chiar dacă nu a avut cu cine să se întâlnească la Palatul Victoria.

Abe: "Japonia se implică în planul de realizare a accesului rapid între Bucureşti şi Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» prin construirea magistralei 6"

România este un partener crucial pentru Japonia, a declarat, ieri, prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, adăugând că a convenit cu preşedintele Klaus Iohannis ca între cele două ţări să existe o strânsă cooperare pentru a "menţine şi a consolida ordinea legii la nivel internaţional".

"România ocupă o poziţie geografică strategică în Europa şi constituie un partener crucial pentru Japonia, ţările noastre având la bază valori şi principii comune, precum libertatea, democraţia, drepturile omului, statul de drept", a afirmat Shinzo Abe, la Palatul Cotroceni, în declaraţia comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Japoniei a arătat că discuţiile cu preşedintele Iohannis au vizat mai multe domenii, inclusiv domeniul securităţii.

Shinzo Abe a spus: "Este extrem de important faptul că domnul preşedinte şi cu mine avem convingerea comună că nu putem accepta înarmarea nucleară a Coreii de Nord şi considerăm că este necesar să se intensifice la maximum presiunea asupra acestei ţări. De asemenea, am putut confirma şi viziunea noastră comună în ceea ce priveşte importanţa rezolvării imediate a problemei răpirilor de cetăţeni. În condiţiile în care în societatea internaţională se instalează instabilitatea, este necesară o cooperare încă şi mai puternică decât până acum între Japonia şi Europa, în numele valorilor comune pe care le avem la bază. Din acest punct de vedere, Japonia sprijină Europa în uitatea şi coeziunea ei".

El a precizat că discuţiile au vizat şi domeniul economic: "Pentru economia României, subiectul cel mai important este consolidarea infrastructurii, iar Japonia se implică cu toată dăruirea în planul de realizare a accesului rapid între Bucureşti şi Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» prin construirea magistralei 6 (n.r. - de metrou). Pentru a încuraja schimburile şi cooperarea la nivel de resursă umană, recent am decis ridicarea obligativităţii vizelor de intrare în Japonia pentru cetăţenii români şi sper că din ce în ce mai mulţi români vor veni să viziteze Japonia".

El a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru dezvoltarea relaţiilor politice, economice, culturale şi în toate celelalte domenii între Japonia şi România.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că relaţiile româno-japoneze vor fi ridicate la nivel de parteneriat strategic în viitorul nu foarte îndepărtat: "Astăzi (n.r. ieri), am fost de acord că împărtăşim aceleaşi va-lori şi obiective strategice, avem evaluări similare în materie de securitate într-un mediu atât de volatil, precum şi interese economice comune. În acest context, am decis împreună cu domnul prim-ministru Abe să lansăm demersurile necesare pentru ca în viitorul nu foarte îndepărtat să ridicăm relaţia dintre România şi Japonia la nivel de parteneriat strategic".

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că vizita premierului japonez reprezintă un "moment istoric": "Este prima vizită oficială pe care o întreprinde un prim-ministru al Japoniei în istoria relaţiilor româno-nipone şi prima vizită a unui înalt oficial în anul 2018 atât de important pentru noi - anul centenar al României moderne. În acelaşi timp, este un context special. În acest an aniversăm cinci ani de la stabilirea Parteneriatului reînnoit între statele noastre, după ce anul trecut s-au împlinit 15 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat. Tot anul acesta s-au împlinit şi 100 de ani de la numirea primului trimis extraordinar al României în Japonia".

El a precizat că discuţiile au arătat că relaţiile româno-japoneze au atins un nivel superior de maturitate, ceea ce va duce la intensificarea şi consolidarea şi mai mult a cooperării sectoriale, în toate domeniile.

Şeful statului a precizat că discuţiile au vizat şi dimensiunea economică a parteneriatului româno-japonez şi că a încurajat realizarea mai multor investiţii japoneze în România şi creşterea schimburilor comerciale.

Iohannis a menţionat că a discutat cu oficialul japonez şi despre dimensiunea culturală a relaţiilor dintre România şi Japonia, inclusiv despre Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

De asemenea, discuţiile au vizat colaborarea tot mai extinsă dintre Uniunea Europeană şi Japonia.

"L-am felicitat pe domnul prim-ministru pentru reuşita deosebită a finalizării recente a negocierilor Acordului de Parteneriat Economic dintre Uniune şi Japonia, care va avea un efect pozitiv, evident, şi asupra relaţiei cu România", a afirmat Iohannis, citat de Agerpres.

El a mai spus că a discutat cu premierul nipon şi despre evoluţiile de actualitate din cadrul Uniunii, cu accent asupra procesului de relansare a proiectului european, dar şi despre Brexit.

Shinzo Abe s-a întâlnit cu Gabriela Firea

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a dat asigurări, ieri, în cadrul unei discuţii cu edilul Gabriela Firea, că Guvernul pe care îl conduce va sprijini proiecte de dezvoltare în Bucureşti şi speră într-o colaborare viitoare în mai multe domenii de interes pentru Capitală, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.

Potrivit Primăriei Capitalei, cei doi oficiali au discutat şi despre memorandumul semnat de Primăria Capitalei cu firma japoneză Itochu Corporation pentru modernizarea Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termică din Bucureşti, Gabriela Firea mulţumindu-i astfel premierului pentru faptul că finanţarea investiţiei în sistemul de alimentare cu energie termică va fi asigurată dintr-un împrumut acordat de Guvernul japonez.

"Premierul Shinzo Abe a dat asigurări că guvernul pe care îl conduce va sprijini proiecte de dezvoltare în Capitală şi speră într-o colaborare viitoare în mai multe domenii de interes pentru Bucureşti, unul din domeniile prioritare fiind asigurarea siguranţei populaţiei în domeniul protecţiei antiseismice", relevă Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Conform memorandumului încheiat între PMB şi Itochu Corporation, implementarea soluţiilor japoneze va fi analizată atât pentru amplasamentele actualelor CET-uri din Bucureşti, cât şi pentru trei amplasamente noi în zona de nord-est a Capitalei, zonă foarte deficitară din punct de vedere al transportului şi distribuţiei apei fierbinţi. Costurile acestui studiu de fezabilitate vor fi suportate dintr-un grant oferit de Guvernul Japoniei (prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei - METI), intermediat de firma Itochu Corporation.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. E clar! Trebuie infiintat un nou minister: Ministerul Caterincii Publice. Adica trebuie Caterinca cat mai multa la fraieri si asta in mod organizat. "Relaţiile româno-japoneze vor fi ridicate la nivel de parteneriat strategic". Parca aud: ... pe inalte culmi de progres si civilizatie... Alea, alea.

    1. Cum sa spuna ca acum 35 de ani facea afaceri cu Ceasca si acum a venit pentru mai multe ajutoare de stat date firmelor japoneze care fac sclavagism pe plaiurile mioritice?

    E clar! Trebuie infiintat un nou minister: Ministerul Caterincii Publice. Adica trebuie Caterinca cat mai multa la fraieri si asta in mod organizat. "Relaţiile româno-japoneze vor fi ridicate la nivel de parteneriat strategic". Parca aud: ... pe inalte culmi de progres si civilizatie... Alea, alea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb