"Academia Caţavencu" şi-a schimbat mogulul

D.N.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 15 iunie 2011

Marca Academia Caţavencu a fost cumpărată de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu, care va plăti 882.654 de euro pentru aceasta. Orlando Nicoară, directorul Mediafax, şi Claudiu Pădurean, jurnalist la România liberă -reprezentantul lui Dan Adamescu, patronul ziarului menţionat mai sus - au licitat pentru cunoscuta marcă. Afacerea a fost tranşată în doar 9 minute, licitaţia oprindu-se după 75 de paşi, fiecare a 7.500 de euro. Trebuie precizat că jurnalistul Claudiu Pădurean, reprezentantul lui Adamescu, a fost reprezentat la licitaţie de avocatul Dumitru George Claudiu. "Data trecută s-a licitat la sentiment. Acum a fost afacere pură", a declarat Orlando Nicoară, imediat după ce a pierdut licitaţia.

Există informaţii că mare parte din actuala echipă a revistei Academia Caţavencu va pleca de săptămâna viitoare, existând posibilitatea ca acest divorţ să se materializeze într-o nouă publicaţie de satiră şi umor care să apară pe piaţă în toamnă. Doru Buşcu, actualul director editorial al săptămânalului, a refuzat din start o colaborare cu Dan Adamescu,. În schimb, a fost deja avansat un nume al unui fost "academician" care să preia conducerea editorială a revistei: Liviu Mihaiu.

În urmă cu două săptămâni, marca Academia Caţavencu a fost cumpărată de jurnalistul Doru Buşcu pentru suma de 1,617 milioane de euro, cu tot cu TVA. Acesta nu a reuşit să strângă însă banii necesari pentru a efectua plata, aşa că licitaţia s-a reluat. Publicaţia Academia Caţavencu a fost scoasă la licitaţie, după ce Caţavencu SA a intrat în faliment. Tribunalul Bucureşti a admis în luna mai propunerea administratorului judiciar General Group Expert SPRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul revistei Academia Caţavencu, decizia fiind publicată pe site-ului oficial al instanţei. La prima licitaţie, două persoane s-au arătat interesate de marca revistei: Doru Buşcu (directorul editorial - Academia Caţavencu) şi Sabina Fati (redactor - Româ-nia liberă). În primăvara anului 2006, Trustul de presă Realitatea Media, al cărui acţionar majoritar era omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a achiziţionat grupul Caţavencu, care edita la acea vreme publicaţiile Academia Caţavencu, Cotidianul, Aventuri la Pescuit, Bucătaria pentru toţi, Superbebe, B-24-FUN, Idei în dialog, Inves-tiţii şi profit, Le Monde Diplomatique şi deţinea reţeaua radio Guerrilla.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb