Academia recomandă valorificarea sustenabilă a rezervelor minerale şi energetice

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 aprilie

Academia recomandă valorificarea sustenabilă a rezervelor minerale şi energetice

English Version

Academia Română lansează o invitaţie interesantă autorităţilor, pe lângă propunere existând şi o ofertă concretă de sprijin. Academia Română afirmă că ţara noastră deţine resurse şi rezerve minerale şi energetice considerabile, divers şi relativ uniform distribuite în teritoriu, subliniind necesitatea valorificării acestora prin reactivarea industriei extractive şi de prelucrare prin punerea în practică a unui Program naţional de cercetare-explorare geologică. Potrivit unui punct de vedere al Academiei Române: "Resursele minerale şi energetice ale subsolului reprezintă un patrimoniu naţional care trebuie să fie valorificat într-un mod sustenabil, deoarece el este baza dezvoltării socio-economice a ţării. În evaluarea potenţialului naţional de resurse minerale, este necesar să fie luate în consideraţie şi resursele secundare (halde şi steril din iazurile de decantare care mai conţin cantităţi uneori apreciabile de elemente utile), acestea urmând a fi reintroduse în circuitul economic. Faptul acesta va contribui la creşterea gradului de securitate şi sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esenţiale în sectoare industriale cheie pentru economia naţională şi europeană".

Luând în considerare principiile de dezvoltare socio-economică durabilă a ţării noastre, precum şi dificultăţile majore prin care a trecut Statul Român în cazul proiectului Roşia Montană, Academia Română precizează că este imperativ necesar ca valorificarea resurselor minerale să se facă într-un mod sustenabil, fără utilizarea unor proceduri tehnologice şi a unor substanţe cu grad ridicat de toxicitate (ex. cianuri de sodiu), care ar periclita situaţia mediului, a comunităţilor umane, a vestigiilor arheologice şi istorice şi a peisajului natural din zona exploatărilor: "Este necesar să se pună în practică un Program naţional de cercetare-explorare geologică pentru evidenţierea unor noi resurse/rezerve de substanţe minerale utile, pentru permanenta reevaluare şi gestionare durabilă a acestor resurse. Academia Română propune să fie înfiinţat un Serviciu Geologic Naţional, care să coordoneze toate activităţile specifice de cercetare-explorare geologică şi să asigure aplicarea Programului geologic naţional, în acord cu obiectivele europene ale tranziţiei energetice". Totodată, conform Academiei, pentru un management eficient al resurselor minerale şi energetice ale ţării, se impune crearea unui cadru legislativ cu scopul identificării potenţialului de resurse naturale ale României în interesul dezvoltării durabile a ţării. De asemenea, ar trebui să se actualizeze şi completeze cadrul legislativ existent (Legea minelor, Legea petrolului şi Legea mediului) şi să se asigure armonizarea continuă a cadrului legislativ naţional cu legislaţia UE şi ONU în domeniu (United Nations Resource Management System: Principles and Requirements, septembrie 2022).

În cazul în care, pentru valorificarea anumitor resurse minerale va fi necesar să se apeleze la firme din străinătate, acordurile de asociere/cooperare sau concesionare trebuie să prevadă cote de beneficii pentru Statul Român considerabil mai mari decât cele care au fost acceptate pentru proiectul Roşia Montană (eventual cu aplicarea principiilor de production sharing agreement - "acord de împărţire a producţiei"), consideră înaltul for.

La terminarea lucrărilor şi închiderea exploatărilor, trebuie să existe asigurări reale că se va proceda în perioada imediat următoare la refacerea completă a mediului şi a condiţiilor ecologice optime din zonele afectate de exploatare, iar în siturile UNESCO sau strict protejate de pe teritoriul ţării să nu se accepte deschiderea lucrărilor de explorare-exploatare sau concesionarea zonelor respectiv pentru astfel de lucrări. Academia Română se declară "gata să ofere oricând autorităţilor Statului Român consultanţa necesară" în domeniu, afirmând că dispune, prin membrii săi şi prin institutele sale de specialitate din Bucureşti şi din ţară, de cea mai înaltă reţea de expertiză în sectorul valorificării resurselor minerale.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ro le tot valorifica…

    consum mic de saracie… 

    s c c r e t 

    Ue vrea,Romania da.probabil gratis.mai ales metale rare pentru baterii.ajuta si academia.

    O initiativa foarte bună.

    Academia RO ar trebui sa se ocupe si de programul antigrindina, care este complet netransparent, lipsit de studii de impact si de analize, lipsit de date informatice si de concluzii rezultate in urma programului si de multe, si se pare ca programul a devenit proprietatea unor baieti destepti care incaseaza o caruta de bani anual, iar programul s-a transformat in unul de proseceta si de imbuibare a desteptilor. Cat o fi parandaratul?

    Hai ca fermieri se plang, si toata lumea a observat ca seceta din ultimii 10 ani in sud si in centru, unde programul asta e preponderent, a luat proportii. Ar fi interesant o pauza de 2 ani pentru a trage niste concluzii, exclusi cei de la meteo care si-au pierdut credibilitatea inca din vreamea lui ceasca, au ramas ancorati in dicatatura si publica doar ce dicteaza palatul victoria falsificand date la comanda. Zero profesionalism la ANM, doar 100% servilism pupincurist guvernamental. Academia ar putea face ceva lumina in acest caz. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb