Sindicaliştii de la SC "Tractorul" UTB SA Braşov au depus săptămîna trecută la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului acordul social pentru negocierile cu cele două companii, "Mahindra&Mahindra" şi MYO-O care vor să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al uzinei de tractoare.
Liderul de sindicat de la "Tractorul", Gheorghe Apostu, a declarat, citat de Rompres, că "prin acest acord social dorim păstrarea locurilor de muncă pentru cei 3.300 de salariaţi pentru cinci ani şi a obiectului de activitate al societăţii, adică producerea de tractoare tot pentru aceeaşi perioadă. Sub nici o formă nu sîntem de acord ca la Tractorul să înceteze producţia de tractoare", spune liderul de sindicat.
Deşi oficial nu s-a stabilit cîştigătorul, acesta urmînd să fie cunoscut în jurul datei de 15 septembrie, se pare că cele mai mari şanse de cîştig le are firma indiană "Mahindra&Mahindra" care are în plan să asambleze şi maşini de teren pe o parte din suprafaţa uzinei. Referitor la această intenţie, liderul de sindicat a precizat că ar fi de acord, dar nu mai mult de 20 la sută din suprafaţa societăţii să fie folosită în acest sens.
SC "Tractorul" UTB pregăteşte acum intrarea în fabricaţie a 1.600 de tractoare pentru Turcia şi 600 pentru Egipt. Datoriile uzinei la bugetele statului depăşesc în prezent 4.000 de miliarde de lei.