Acţionarii "Bermas" Suceava au aprobat, joi, distribuirea unor dividende de 1.293.183 lei, din profitul net de 1,55 milioane de lei de anul trecut, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
De asemenea, AGA a decis remuneraţiile Consiliului de Administraţie pentru perioada 01.05.2016 - 01.05.2017 (în sume brute lunare), astfel: pentru preşedintele CA - 4.700 lei, pentru vicepreşedinte- 3.300 lei şi pentru un membru CA - 3.000 lei.
Acţionarii au mai avizat şi programul de investiţii pentru anul 2016 - 2017.
Totodată, au fost aprobate plafoanele pentru creditele pe termen mediu, în sumă de maxim 300.000 euro, în vederea completării surselor de finanţare a obiectivelor de investiţii ce vor fi realizate în perioada 2016 - 2017, şi plafoanele la creditele pe termen scurt pentru finanţarea parţială a activităţii de producţie, în limita valorii totale de 7.500.000 lei.
Societatea fabrică bere şi este deţinută de Asociaţia Victoria Bermas, în proporţie de 30,86%, de PAS Bermas, în proporţie de 20,8% şi SC Vivat Construct, cu 13,2%.