ACŢIUNILE "ANTICRIZĂ" ALE GUVERNELOR ÎMPING ECONOMIILE ÎN SUBTERAN Lecţia ţăranilor chinezi pentru "elitele" de la Davos

Era în 1978 şi ţăranii din satul Xiogang lucrau pământul pentru binele comun, dar, în acelaşi timp, erau nevoiţi să cerşească pentru a nu muri de foame. Astfel începe povestea neverosimilă a miracolului economic din China, în cadrul unei emisiuni a postului public de radio din Statele Unite.

"Totul a pornit de la un document secret ascuns în acoperişul unei colibe de pământ", a declarat Robert Siegel, moderatorul emisiunii. Dar ce secret teribil mai poate să existe pentru a schimba radical soarta unei naţiuni cu o istorie multimilenară?

Doi reporteri au plecat în China pentru a-l întâlni pe Yen Jingchang, unul dintre semnatarii documentului. Acesta le-a povestit că atunci, la puţin timp după moartea lui Mao, toată lumea încă muncea în ferma colectivă pentru binele comun. Ţăranii care lucrau pământul nu puteau deţine individual nici măcar un fir de pai.

În iarna anului 1978, după încă o recoltă dezastruoasă, mai mulţi ţărani s-au adunat pentru a semna un document prin care îşi împărţeau, informal, terenul cooperativei.

Yen Jingchang le-a povestit reporterilor americani despre entuziasmul cu care a lucrat pământul din ziua următoare, ştiind că roadele muncii sale îi aparţineau. Şi asta nu a fost tot. Ţăranii s-au angajat şi într-o competiţie secretă între ei, deoarece fiecare voia să producă mai mult decât vecinul său.

Rezultatul acestei competiţii a fost o recoltă extrem de bogată, mai mare decât recoltele combinate ale cincinalului precedent. Ţăranii erau acum îngroziţi de faptul că Partidul le va descoperi secretul şi îi va condamna.

Spre norocul lor, China trecea printr-o perioadă de transformări radicale, iar Deng Xiaoping avea o influenţă tot mai mare. În loc să fie trimişi la închisoare, ţăranii din Xiogang au fost promovaţi ca un model de urmat pentru întreaga societate şi contractul lor secret a fost expus într-un muzeu. De la "revoluţia" ţăranilor din Xiogang, peste 500 de milioane de locuitori ai Chinei au depăşit pragul sărăciei.

De câte exemple mai este nevoie pentru a demonstra că libertatea economică este calea către prosperitate? Unul dintre reporterii americani a fost oarecum surprins de faptul că "totul se schimbă doar prin schimbarea regulilor economice", chiar dacă sunt "aceiaşi oameni, aceleaşi unelte, acelaşi pământ".

Carl Pope, fost preşedinte al Clubului Sierra, cea mai influentă organizaţie ecologistă din SUA, a descris recent pentru Bloomberg "războiul murdar al Americii împotriva indus-triei prelucrătoare". Un fost inginer de la NASA i-a explicat lui Pope de ce se gândeşte serios la mutarea firmei sale recent înfiinţate în Asia. Acesta i-a explicat că salariile se află departe în lista motivelor sale, primele locuri fiind ocupate de regimul fiscal, infrastructură, educaţia forţei de muncă sau facilitatea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare.

Adică este vorba tocmai de cadrul instituţional al unei economii, a cărui menire este să permită manifestarea pe scară largă a iniţiativei şi creativităţii individuale.

Regulile tot mai restrictive, impuse cu frenezie de către "democraţiile" vestice în ultimele decade pentru protejarea cetăţenilor împotriva "abuzurilor" pieţei libere, reprezintă unul dintre principalii factori ai crizei actuale. Iar guvernele, care au acaparat tot mai mult din roadele muncii fiecăruia, pe fondul unor promisiuni deşarte, dau vina acum, cu neruşinare, pe capitalism.

Presa internaţională a scris pe larg despre modul în care "elitele" de la Davos s-au lansat într-o căutare frenetică a alternativelor pentru sistemul capitalist, care a fost caracterizat drept "demodat" şi "în curs de prăbuşire". "Capitalismul de stat reprezintă o alternativă viabilă pentru capitalismul liberal" este afirmaţia prin care revista The Economist a lansat, cu puţin timp înainte de începerea Forumului de la Davos, o dezbatere despre vitorul capitalismului.

Din fericire, peste 60% din cei care au răspuns sondajului nu au fost de acord, pe bună dreptate, cu afirmaţia revistei. Aşa numitul capitalism de stat este doar o variantă "ecologizată" a fascismului de modă veche, iar a prezenta structura instituţională actuală a pieţelor drept "capitalism liberal" reflectă o gravă lipsă de onestitate intelectuală.

Capitalismul scăpat de sub control nu reprezintă cauza crizei actuale, ci măsurile intervenţioniste ale statelor, mai ales cele promovate de către băncile centrale. Toate acestea au denaturat competiţia liberă de pe pieţe, au condus la risipa pe scară largă a resurselor şi au generat o spirală a datoriilor publice şi private care şi-a atins limita şi este gata să se prăbuşească.

Aceste datorii nu pot fi plătite, indiferent câte programe de austeritate sunt impuse asupra cetăţenilor, iar creşterea fiscalităţii îi determină atât pe producătorii care nu sunt "protejaţi" de către stat, cât şi pe consumatori să caute un refugiu în economia subterană.

OECD estima, încă din 2009, că jumătate dintre muncitorii lumii erau angajaţi în economia subterană, iar prognozele organizaţiei pentru 2020 arată că numărul acestora va creşte până la două treimi. Într-un articol recent din revista Foreign Policy, "piaţa neagră" la nivel mondial era estimată la 10 trilioane de dolari şi reprezenta cel mai dinamic segment al economiei mondiale.

Un studiu FMI al "pieţei negre" din 2002 include în această categorie economică nu doar activităţile ilegale, ci şi veniturile nedeclarate din producţia bunurilor şi serviciilor legale. Bineînţeles că studiul Fondului se concentrează asupra consecinţelor negative ale economiei subterane pentru veniturile statului, dar nu uită să amintească şi despre faptul că "ţările cu taxe relativ scăzute şi mai puţine legi şi reglementări" au economii subterane mai mici.

Nimic din toate acestea nu mai contează pentru statele şi instituţiile financiare internaţionale, a căror "legitimitate" este ameninţată de criza seculară pe care o traversăm. Trecerea la un mod discreţionar de aplicare a legilor, inventarea unor reglementări ad-hoc sub presiunea evenimentelor sau negocierea secretă a unor "compacte fiscale" de către "autorităţile" europene nu vor face decât să împingă tot mai mulţi producători în economia neagră.

Horace Greeley, un ziarist american influent din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a lansat un apel pentru colonizarea Vestului prin sloganul "Go West, young man!". După prăbuşirea comunismului din Estul Europei, formaţia Pet Shop Boys ne îndemna să plecăm către Vest, deoarece "viaţa este paşnică acolo, unde cerul este albastru". Acum norii sunt tot mai negri, în condiţiile în care Uniunea Europeană doreşte ocuparea de facto a faliţilor ei în numele stabilizării macroecono-mice.

Ţăranii chinezi ne-au arătat că este suficientă doar o mică speranţă a libertăţii economice pentru a declanşa o revoluţie a prosperităţii. În Europa de astăzi prosperitatea a devenit un concept tot mai vag, iar supravieţuirea economică reprezintă scopul suprem al producătorilor şi con-sumatorilor obişnuiţi.

Este, oare, prea târziu ca agresiunea deschisă a statelor împotriva propriilor cetăţeni să fie contracarată sub sloganul "Mergi în economia subterană, tinere întreprinzător!"?