Acţiunile la modă după pandemie s-au prăbuşit în ultimele luni

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 mai 2022

Acţiunile la modă după pandemie s-au prăbuşit în ultimele luni

Acţiunile growth rămân în continuare scumpe, raportat la indicatorii tradiţionali de evaluare

Ben Madadi

Deţinătorii de acţiuni growth - mai ales cele care erau foarte la modă după declanşarea pandemiei - au avut în ultimele luni de-a face cu un măcel (bloodbath, cum ar spune americanii). În schimb, acţiunile value nu prea au fost afectate negativ. Acţiunile growth sunt cele considerate cu potenţial de creştere în următorii ani, iar cele value, fiind relativ ieftine, cu randamente mai mari la profitabilitate sau dividend, sunt considerate fără potenţial mare de creştere.

În timp ce acţiunile growth au scăzut puternic, multe acţiuni value au înregistrat chiar aprecieri - cei care au pariat pe producătorii de materii prime au avut cel mai mult de câştigat. Pentru acţiunile value, excepţia remarcabilă au fost băncile americane şi europene (inclusiv cele româneşti), care au avut de suferit din pricina războiului, dar şi a unei potenţiale recesiuni în următoarea perioadă.

În acest context, din punct de vedere fundamental (nu cu grafice et.c), este firesc să ne întrebăm dacă măcelul în sectorul growth s-a încheiat.

În cazul României, unde piaţa bursieră este extrem de mică şi ilichidă, chiar şi raportat la PIB, în general din cauza corupţiei endemice, întreţinută de Autoritatea de Supraveghere Financiară, mai multe acţiuni considerate growth au fost afectate de schimbarea paradigmei (de la growth la value), venită de peste ocean, din New York. Dar marea majoritate a banilor româneşti investiţi în ultimii doi ani în burse n-au mers către piaţa locală, ci către pieţele externe mai lichide şi mai corect reglementate. Nu am cifre exacte, dar bănuiesc că în ultimii doi ani românii au investit miliarde de euro în acţiuni growth externe. Indiferent de pieţele în care şi-au făcut plasamentele, aceştia au acum pierderi însemnate şi vor să afle când li se va termina agonia.

Nu dispun de un răspuns cu date sau cifre exacte, dar pot să dau nişte indicii. Şi probabil că răspunsul meu n-o să fie pe placul celor care au portofolii cu minusuri mari.

Scăderile mari în pieţele financiare se încheie uneori în teritorii absurde, adică prea jos, aşa cum şi creşterile culminează, tot în absurditate. Natura umană, vulnerabilă deopotrivă la teamă cât şi la lăcomie, împinge percepţiile la extreme, încât raţionalul ajunge să fie considerat domeniul celor slabi şi neinspiraţi. Acest lucru l-am observat în ultimii doi ani în preţurile acţiunilor growth, dar manifestarea absurdului a fost cel mai uşor de observat în piaţa cripto.

Pe 1 mai 2020, Elon Musk scria pe Twitter că acţiunea Tesla este supraevaluată. Atunci, capitalizarea Tesla era aproximativ 130 de miliarde de dolari. Într-un an şi jumătate de la acel tweet, capitalizarea Tesla avea să crească de aproape zece ori, la peste 1,2 trilioane de dolari în noiembrie 2021. În aceeaşi perioadă, capitalizarea pieţei cripto ajunsese la 3 trilioane de dolari. Încă nu mă crede toată lumea, dar aceste cifre nu reprezintă raţiunea, ci absurdul! Când fondatorul Tesla îşi evaluează propria companie de aproape zece ori mai slab decât investitorii (marea majoritate fără experienţă şi fără să aibă absolut nicio idee despre cum funcţionează producţia şi vânzarea de maşini electrice), atunci poţi spune că eşti în teritoriul absurdului.

Acum însă, inflaţia şi perspectivele creşterii dobânzilor par să fi spart bula şi să avem de-a face cu un proces de revenire la raţiune. Dar ar fi bine să înţelegem unde ne aflăm pe acest drum.

Dacă e să ne raportăm tot la Tesla, în acest moment avem o capitalizare de circa 780 miliarde de dolari. Aceasta, chiar conform spuselor domnului Musk din 2020, este încă mult prea mare. Iar criptomonedele, ca etalon al absurdului financiar, sunt în continuare mult prea scumpe, având în vedere că n-au ajuns să aibă o aplicabilitate reală şi simţitoare în economie. Criptosfera este încă folosită, în general, pentru speculaţii şi nu pentru a oferi produse şi servicii în economia reală. Iar criptosfera are în acest moment o capitalizare de peste 1,2 trilioane de dolari. Un trilion de dolari nu este o sumă mică, pentru nicio piaţă. Trilioanele, în acţiuni growth şi cripto, s-au adunat cu aportul sutelor de milioane de noi investitori care, mai ales după pandemie, au pus fiecare ce au putut - uneori sute, alteori sute de mii sau chiar milioane - în nişte plasamente (mai degrabă pariuri) despre care deseori nu aveau nicio idee reală ca randament şi perspective.

Nu este vorba doar de Tesla sau cripto. Multe alte acţiuni growth sunt în continuare prea scumpe raportat la indicatorii tradiţionali de evaluare precum P/E sau randamentul dividendelor. Prin urmare, dacă bula acţiunilor growth s-a spart de anul trecut, suntem mai degrabă undeva pe drumul raţiunii, dar probabil departe de capătul liniei.

Nu ştiu exact când se vor termina scăderile, dar acţiunile sau alte instrumente financiare, care anul trecut aveau preţuri absurde, încă mai sunt relativ scumpe în comparaţie cu istoricul pieţei. Iar pe termen foarte lung, evaluările companiilor tind să se alinieze după indicatorii tradiţionali şi nu după ce este la modă pe Revolut sau în alte aplicaţii şi platforme de tranzacţionare.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Unele sunt scumpe in mod absurd dar firmele care fac procese automatice repetitive nu sunt scumpe. Zic si eu. Bitcoinul nu e scump ,am citit pe feisbuc. Si imobiliarele duduie in Dubai asa mi-a spus un influensar. oricum de restul de bani iau aer(o)

    1. Ai incercat si la mama Omida, sa vezi ce spune si ea?

      Cum evaluezi Bitcoinul ca sa poti stabili daca este scump sau ieftin? Dupa ce criterii? 

    "Deţinătorii de acţiuni growth - mai ales cele care erau foarte la modă după declanşarea pandemiei - au avut în ultimele luni de-a face cu un măcel"

    Dar stati sa vedeti definitia macelului de prin august incolo.... acum e parfum, e valul 2 elliott de crestere corectiva (a-b-c) - prilej pentru intarziati si uituci sa descarce ce mai au de descarcat .... mai apoi vine CIRCUL URSILOR !  

    p.s. problema cu descarcatul e ca intre mai/iunie si august / septembrie ... dupa ce ca BVB e cam ilichida... devine si mai "uscata" in perioada verii. Cui sa descarci ?....  

    1. mai am inca o informatie total bomba

      Romania prin mana presedintelui Iohannis se afla printre cele 13 tari care au aderat la Tratatul Pandemic (in perioada 18-28 mai 2022) prin care ROMANIA TRANSFERA DREPTURI SUVERANE DE MANAGEMENT AL CRIZELOR DE SANATATE CATRE OMS .  

      Ce inseamna asta? 

      Cand viseaza niste ucigasi satanisti birocrati din OMS sa fie lockdown sau injectare obligatorie in nu-stiu-ce tara, atunci acea tara se supune si executa.  

      Va dati seama ce circ urmeaza din toamna 2022 pana in primavara 2023 cand Romania se elibereaza cu adevarat prin mare pret de sange, nu ?  

      mai multe nu mai zic, e informatie total bomba  

      cand va vor aborda pe strada echipe de vaccinare obligatorie sa fugiti, sa nu va lasati poluati cu otravurile din seringile lor obligatorii!!!!!!  

      urmeaza timpuri dure care incearca pana si sufletul unui om virtuos si rabdator!  

      9-10 luni de atmosfera crunta si apoi VINE LIBERTATEA CEA MULT PROMISA TOCMAI DIN DECEMBRIE 1989 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!! 

      TOTUL INCEPE IN AUGUST-SEPT 2022.  

      Tot ce se va intampla desigur.... realizati ce amprenta isi va pune asupra monedei si pietelor de capital, nu ?  

      Vine Eliberarea bai romanilor! Bucurati-va! eu o astept de foarte multi ani, de decade de fapt!

      Acuma vine!  

      Bai, Vali! Tu nu vezi ca nu te mai baga nimeni in seama?

      Ai ajuns sa-ti resuscitezi* singur mesajele... 

      Degeaba, pe aici nu găsești un om de cultură și expert în economie ca Vali!

      Cancanuri ca ale tale ,da! 

      Bancherule de ce nu îi răspunzi dragule tot cu pseudonimul tău? Pe cine crezi că păcălești?

      :))))) ... bine maestre anonim :)

      sa dai repede din picioare ca in desene animate cand o sa te fugareasca baietii sa te injecteze fortat, da?  

      si verifica si informatiile ca poate descoperi ca am dreptate.... ( ma refer la : " Romania prin mana presedintelui Iohannis se afla printre cele 13 tari care au aderat la Tratatul Pandemic (in perioada 18-28 mai 2022) prin care ROMANIA TRANSFERA DREPTURI SUVERANE DE MANAGEMENT AL CRIZELOR DE SANATATE CATRE OMS . " )  

      faci tu misto aici de mine....dar sa te vad eu cand o sa concurezi national la " fuga la 400 metri garduri" cu baietii cu injectia magica fugind dupa tine! :)  

      e posibil ca eu sa stiu nitel mai mult decat tine... daaaar lasa ca descoperi tu mai multe la toamna-iarna! .... ;) :)

      eu cand zic ca OMS VA DICTA IN ROMANIA stiu ce zic! Atunci sa vezi circ cand nu vor mai avea oamenii acces la job neinjectati sau nu vor mai iesi pe strada fara patalamaua cod QR de cetatean ascultator si injectat (si in curand mort).  

      la 2.3 nu am fost eu

      dincolo de vrajelile astea... pastrati ochii pe Bursa si pe Leu ! Asta e foarte important!

      urmeaza VALURI MARI in fata... momentan barcuta pietei de capital navigheaza relativ linistita.... dar v-am dat forecast de furtuna de gradul 10 chiar in fata voastra, in cateva luni!  

      Noroc bun la tot norodul! :) ... zise narodul! :)))  

      Sunt destui oameni pregatiti si pe aici, important este sa fii capabil sa-i descoperi si sa-i intelegi!

      Si da, ai dreptate: intotdeauna vor prinde mai repede la public cancanul, mesajele tip "mama Omida", fake news-urile, etc. E in natura umana din pacate... 

      A fi expert in economie inseamna mai mult de (1-2-3-4-5) si (A-B-C). Faptul ca te-ai uitat la niste tutoriale pe youtube pe tema valurilor Elliot, te face sa crezi ca ai pus mana pe Sfantul Graal al tranzactiilor bursiere, dar cu siguranta nu te califica ca expert in economie (scatofonie intentionata!). Cand respectivul predicator intreaba in piata publica ce sa faca cu propriii lui bani stransi pana acum, ar trebui sa-ti pui ceva intrebari cu privire la nivelul de expertiza la care acesta a ajuns, nu? La sfaturi, toti ne pricepem! Apropos, sunt curios cate "pufoaice rusesti" a achizitionat pana acum (stie Vali la ce ma refer ;) )  

      Si ca tot mentionai despre cultura, uite ceva bun de la un stoic grandios: 

      "Tot ceea ce auzim este o opinie, nu o certitudine! 

      Tot ceea ce vedem este o perspectiva, nu adevarul in sine!" 

      (E valabil si pt Vali ;) ) 

      SPQR la investitii!

      like!

      big like! :)

      bine, am inteles mesajul. 

      multumesc.  

      p.s. " Cand respectivul predicator intreaba in piata publica ce sa faca cu propriii lui bani stransi pana acum, ar trebui sa-ti pui ceva intrebari cu privire la nivelul de expertiza la care acesta a ajuns, nu? "  

      Sunt un om cu un larg orizont de intelegere si de cultura. Dar tocmai din acest motiv sunt si mai permabil la ce au altii de zis. Nu am intrebat din nestiinta ci tocmai pentru o si mai mare imbogatire. Cand ai , vrei si mai mult. Intelegi?  

      Mult succes atunci cu bursa si actiunile.  

      O sa incerc un exercitiu (greu) de modestie si o sa mai si tac din gura.

      ...

    ...

    Mi a placut remarca legata de coruptia intretinuta de ASF. Se pare ca absolut toata lumea stie ca ASF ul este corupt si totusi nu se poate face absolut nimic. Un ASF corupt care denatureaza atat piata asigurarilor cat si bursiera. Un tun la City care a daramat piata RCA si comentarii foarte slabute in mass media..cum? s-a intamplat ceva?...eeee vraja " prostii plateste RCA ul dublu..ca d'aia e prosti si noi smecheri '' iar despre modul brutal cum e manipulata bursa....nici macar de a mai pastra aparente ca se mai misca natural...ce sa mai vorbim. Brokeri care nu inteleg ca din rulaje fake nu isi platesc in cele din urma salariile, utilitatile si chiria...si ASF care intretine o piata bursiera corupta pentru anumite spalari de bani, plati de comisioane mascate, etc. Chiar nu putem face nimic sa avem un ASF mai putin corupt si o piata mai putin manipulata?

    1. Nu putem face nimic? Adevărul dureros? Nu. Clasă politică atât de coruptă a produs acest ASF.

    Observ ca recensământul populației nu mai e subiect de știri, părerea mea ca nu întâmplător pt ca se pare ca mai suntem vreo 14-15 milioane rezidenți !!

    Asta da criza, MASIVA și STRUCTURALA, restul sunt parfum! 

    1. asta ar fi o veste minunata. ar insemna ca PIB-ul pe cap de locuitor eeste de fapt cu 30% mai mare, ceea ce in PPP inseamna ca suntem deja bine peste media UE :D

      vor iesi 16 milioane si ceva ... e momentul pentru o Revolutie reala

      ...

      cred ca este un moment excelent sa iti iei pastilele de seara. mai este si maine o zi, cred ca pentru azi ai elucubrat destul

      cred ca e momentul excelent sa te arunci pe fereastra acum ... IQ-ul median calculat statistic al Romaniei va exploda dupa decizia ta anonim jalnic

      Zise Baba Omida.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb