Administraţia Trump începe concedierea angajaţilor postului de radio Vocea Americii

M.B.
Internaţional / 17 martie

Administraţia Trump începe concedierea angajaţilor postului de radio Vocea Americii

Angajaţi ai postului de radio Vocea Americii (Voice of America, VOA) au primit notificări conform cărora contractele lor se vor încheia la sfârşitul lunii martie, la o zi după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat concedierea întregului personal al acestui post, potrivit AFP.

Decizia face parte dintr-un amplu program de tăieri bugetare, care include şi trimiterea în "concediu administrativ" a angajaţilor de la Vocea Americii, Radio Free Asia şi alte media finanţate de guvernul SUA. Începând de duminică, personalul contractual, care asigură majoritatea serviciilor non-anglofone ale VOA, a fost informat prin email că, începând cu 31 martie, contractele lor vor înceta.

Printre aceştia se numără numeroşi jurnalişti străini care locuiesc în SUA şi care riscă să-şi piardă permisele de şedere. Angajaţii statutari ai VOA au fost de asemenea trimişi în concediu administrativ, însă nu au primit încă notificări oficiale de concediere, potrivit unor surse citate de AFP.

Jurnalistul VOA Liam Scott a comentat pe platforma X că această decizie "face parte din eforturile administraţiei Trump de a destructura guvernul federal" şi că reprezintă "un atac direct asupra libertăţii presei". Acesta a subliniat că, deşi a urmărit evoluţia libertăţii presei timp îndelungat, "nu a mai văzut niciodată ceva comparabil cu ceea ce se întâmplă acum în SUA".

Vocea Americii, fondată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Radio Free Europe, creată în perioada Războiului Rece, şi Radio Free Asia, lansată în 1996, au fost gândite pentru a transmite "vocea Americii" în întreaga lume, în special în regimurile autoritare.

Donald Trump a semnat vineri un decret prin care agenţia guvernamentală ce administrează aceste instituţii media, USAGM, care avea 3.384 de angajaţi în 2023, este clasificată drept "un element inutil al birocraţiei federale".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. se termina si cu "land of the free".

    Inca un post de propaganda inchisa,

    vai ce lovitura a "lumii libere",  

    Fuhrer Ursula va deschide si de ciuda inca 20 de posturi radio, 

    cu continut exclusiv politic corect.

    Let's go Trump ! 

    1. ei vorbesc de "free speech" dar inchid posturile democrate

      Asa de corect politic, de vor repeta emisia la doua ore, ca li se sfarseste colectia de clisee si nu mai stiu ce sa spuna. Asta cu tot cu reclamele despre consumul de sare, zahar, grasimi, viermi, gandaci si alge.

      Noaptea, daca nu sufla vantul nu emit, dar dupa un timp ne imaginam noi singuri ce si cum. 

    Ar trebui să funcționeze ca un radio comercial sau fundația soros poate să i finanțeze fără problemă având în vedere că puțină lume mai ascultă astfel de posturi de radio, oricum cea mai bună soluție ar fi cea comercială pe bază de reclame

    1. era vocea americii democrate in lume. la fel cu europa libera. la fel cu free asia. inseamna ca vor sa termine democratia nu doar in US ci peste tot.

      in fapt democratia ce e, si cel mic are drepturi. acum se schimba lumea , drepturi au doar cei puternici ca trump putin ,XI miliardarii , oligarhii. 

      E opinia ta,eu zic că sistemul capitalist este de vină că oamenii votează dictatori, așa a venit și Hitler la putere când trăiești cu frica zilei de mâine , inegalitățile sociale cresc, sărăcia crește,votezi pe oricine care promite,plus de ce nu preia fundația soros finanțarea acestor posturi de radio așa "importante"?

    astia nu-s aia cu propaganda de 60.000 de morti la revolutie din prima zi?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb