Admiterea la liceu nu înseamnă doar examene, contează foarte mult şi abilitatea de a completa opţiunile cât mai realist şi cât mai extins. Ministerul Educaţiei anunţă că a început calendarul admiterii în liceu, iar repartizarea computerizată a elevilor va avea loc în 24 iulie. Părinţii şi elevii sunt sfătuiţi să realizeze o listă cu specializările dorite, în ordinea preferinţelor, dar şi să verifice cu atenţie codurile aferente. De asemenea, se recomandă completarea unui număr suficient de opţiuni. Ministerul Educaţiei a realizat un Ghid privind admiterea la liceu 2024. Documentul, postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, face recomandări pentru părinţi şi elevi şi le cere să fie atenţi la specializările alese, dar şi să aibă un număr suficient de opţiuni, astfel încât elevii să nu rămână nerepartizaţi. De asemenea, documentul le explică elevilor şi părinţilor cum să completeze opţiunile. Ministerul a prezentat şi datele din calendarul Admiterii: 10 iulie, publicarea ierarhiei candidaţilor; 11-22 iulie - completarea, în fişele de înscriere, a opţiunilor, alături de părinţi şi de profesorii diriginţi; 24 iulie - repartizarea computerizată. Pentru elevii care rămân nerepartizaţi se va organiza a doua sesiune a repartizării computericate, aceasta urmând a începe în 2 august. Ministerul Educaţiei a publiucat, marţi, rezultatele finale ale Evaluării Naţionale. Au fost depuse 27.640 de contestaţii, reprezentând 8,76% din numărul total de lucrări. În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 74,5% (113.911 elevi), în creştere cu 0,1% (203 elevi) faţă de rezultatele iniţiale (74,4%). În anul 2023, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 76,4%. După contestaţii a crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10, de la 65 la 74.
Admiterea la liceu a ajuns în faza completării de fişe
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 11 iulie