Adrian Năstase: Echipa de conducere a PSD nu funcţionează

Ziarul BURSA #Politică / 17 ianuarie 2006

Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), Adrian Năstase, a prezentat, ieri, membrilor Biroului Permanent Naţional al formaţiunii un document în care susţine că echipa de conducere a partidului nu funcţionează, cel puţin în ceea ce-l priveşte. Ulterior, Adrian Năstase şi-a anunţat decizia de a se autosuspenda din funcţia de preşedinte executiv al PSD pînă cînd justiţia va lămuri unele aspecte legate de provenienţa averii sale.

"Nu am nevoie de o falsă solidaritate pentru a-mi rezolva problemele care deja au intrat pe făgaşul legii, dar probabil că mi-ar fi prins bine să fi existat. Este datoria mea să mă apăr şi o voi face fără să doresc implicarea conducerii partidului în acest efort. Acum, că vorbim la timpul trecut, mi s-ar fi părut normal din partea anumitor colegi să acţioneze măcar pe baza reciprocităţii", a afirmat Adrian Năstase. El şi-a exprimat regretul că ceea ce se vorbeşte între patru ochi apare ulterior în ziare. "Ne promitem lucruri de care apoi nu mai ţinem seama, credem orice răutate care ne este spusă şi suntem gata să acceptăm orice idee de complot, ne sacrificăm colegii în speranţa că vom scăpa noi sau că vom urca mai sus. Şi apoi, pe rînd, fiecare dintre noi cade pradă acestui joc pe care l-am perpetuat. Şi nici măcar nu putem să ne plîngem, fiindcă că suntem egal vinovaţi", a spus Năstase. El susţine că miza campaniei împotriva nu este de ordin juridic, ci este de imagine şi, apoi, de natură politică.

Adrian Năstase a amintit că a mai trecut prin "jocuri similare" în 1994 şi ulterior, dar "campania de acum, foarte viguroasă şi foarte bine orchestrată, are şi mai multe faze". Prima fază, care, în opinia vorbitorului, s-a consumat, s-a bazat pe o inundare a redacţiilor cu informaţii, unele greşite, altele trunchiate, altele corecte, dar scoase din context.

"Sunt voci între persoanele cu care am vorbit în această perioadă care identifică aici utilitatea Comunităţii Naţionale de Informaţii, instrument aflat în totala coordonare a lui Traian Băsescu. Simultan cu această ploaie de informaţii, a fost organizată o adevărată hăituială a mea şi a rudelor mele", a spus Năstase. Liderul social-democrat a afirmat că este pregătit să treacă prin tot ceea ce urmează, fiindcă ştie ce se urmăreşte "şi cine este la butoane". "Cînd un important om politic român afirmă: "dacă vrem să rămînem la putere în 2008, PSD-ul trebuie să fie rupt în vreo trei bucăţi", eu înţeleg exact ce ne aşteaptă în următoarele luni. Unii am aflat-o pe propria piele, alţii sunt pe ţeavă. Dacă nu suntem noi răstigniţi vor fi ei răstigniţi, în situaţia asta ne aflăm, atacurile nu se vor opri", le-a mai spus Năstase colegilor săi.

În opinia sa, dacă în primăvara acestui an se va activa clauza de salvgardare în privinţa integrării în UE, singura şansă a şefului statului este să împartă vina între PSD şi liberali. "Dacă intrăm în Uniunea Europeană, Băsescu trebuie să scape de Tăriceanu şi să declanşeze anticipatele, pentru care noi nu suntem pregătiţi", a subliniat Adrian Năstase.

Analistul Vladimir Pasti: PSD nu poate fi distrus din exterior

Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), Adrian Năstase, a distribuit, ieri, participanţilor la şedinţa Biroului Permanent Naţional, un document intitulat "Strategia de combatere a PSD", ce poartă semnătura analistului politic Vladimir Pasti. Potrivit documentului, PSD este prea puternic, prea bine organizat şi are un nucleu electoral mai mare decît oricare alt partid pentru a putea fi distrus sau diminuat semnificativ din exterior. "Singura şansă este să o facă singur", afirmă Vladimir Pasti. În opinia analistului, "victoria împotriva lui Adrian Năstase" nu echivalează cu eliminarea acestuia din politică, cel puţin nu atît timp cît acesta va activa în PSD. Documentul citat susţine că imaginea lui Adrian Năstase este "şifonată de cooperarea dintre adversarii săi din exterior şi cei din interiorul PSD, pe temele legate de corupţie, aroganţă, avuţie excesivă, homosexualitate etc.". "În acest moment, nici unul dintre potenţialii lideri de partid - de la Mircea Geoană la Ioan Rus, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea şi chiar Ion Iliescu - nu este suficient pregătit şi afirmat pentru a ocupa spaţiul de identitate asigurat de Adrian Năstase, care deţine o legătură fermă cu trei dintre cadrele de referinţă ale PSD - o parte a electoratului, o parte a tehnocraţiei de partid, o parte a legitimării internaţionale", se arată în document. În consecinţă, consideră sursa citată, marginalizarea lui Adrian Năstase în PSD, "după modelul marginalizării lui Ion Iliescu", nu face decît să amplifice conflictul intern din partid şi să reducă mai mult potenţialul electoral. "Orice lider, activist sau membru al PSD, care nu înţelege acest proces, este sortit să contribuie la marginalizarea, dacă nu la desfiinţarea PSD, valorificînd proverbul care spune că "pădurea nu arde decît din cauza propriilor copaci", conchide analistul Vladimir Pasti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb