ADRIANA COCÎRŢĂ, SUPREME COUNCIL OF EUROPEAN BUSINESS: "Doar un parteneriat între mediul de afaceri şi stat poate duce la o economie prosperă"

Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2020

"Doar un parteneriat între mediul de afaceri şi stat poate duce la o economie prosperă"

Mediul de afaceri şi instituţiile statului român au nevoie de sprijin pentru a realize un dialog constructiv, având în vedere că doar printr-o relaţie de parteneriat între cele două entităţi se poate crea mediul legislativ în care economia românească să poată prospera, consideră Adriana Cocîrţă, vice-preşedinte al organizaţiei Supreme Council of European Business (SCEB).

Domnia sa ne-a acordat un interviu în cadrul căruia ne-a vorbit despre cum ajută SCEM antreprenorii, despre mediul de afaceri din ţara noastră, dar şi despre nevoile antreprenorilor.

Reporter:Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră şi despre motivele pentru care aţi decis să vă alăturaţi organizaţiei Supreme Council of European Business.

Adriana Cocîrţă: Sunt specialist în comunicare cu peste 10 ani de experienţă profesional, iar acum 4 ani am fondat agenţia de comunicare şi PR Nomade Communication unde, alături de Mihaela Cocîrţă - Managing Partner şi de colegii mei sprijinim companiile din România şi Bulgaria în activităţilor lor de comunicare.

La începutul acestui an am aniversat 1 an de când m-am alăturat organizaţiei în calitate de Vice-Preşedinte cu prerogrative organizatorice, dar şi de brand awareness la nivel naţional şi internaţional. Am ales să fac parte din SCEB pentru că valorile comunităţii de business se aliniază cu ale mele şi ale agenţiei, pentru că am convingerea că împreună suntem mai puternici şi că mediul de afaceri are nevoie de toată susţinerea pe care o poate primi pentru a se dezvolta într-o manieră sustenabilă şi a deveni din ce în ce mai competitiv.

Reporter:Cum consideraţi că îi poate ajuta Supreme Council of European Business pe antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării?

Adriana Cocîrţă: În fiecare zi, antreprenorii sunt puşi faţă în faţă cu noi provocări cărora trebuie să le facă faţă şi noi situaţii pe care trebuie să le rezolve. Comunitatea care s-a creat în interiorul SCEB formată din persoane cu viziuni şi interese comune creează un punct de susţinere pentru oamenii de afaceri. Prin expertiză, integritate, conexiuni şi forţă, membrii SCEB se sprijină unul pe altul şi îi ajută pe alţi antreprenori care au nevoie de susţinere.

Reporter:Cum caracterizaţi colaborarea dintre instituţiile din România şi mediul de afaceri?

Adriana Cocîrţă: Atât mediul de afaceri, cât şi instituţiile statului român au nevoie de sprijin pentru a realize un dialog constructiv. Alături de colegii mei, prin intermediul consiliilor sectoriale, avem intenţia de a oferi informaţiile de care instituţiile au nevoie pentru a creea legi şi reglementări care să vină în ajutorul companiilor. Cred că doar printr-o relaţie de parteneriat între cele două entităţi se poate crea mediul legislativ în care economia românească să poată prospera.

Reporter:Care sunt oportunităţile comerciale şi de business pe care România ar putea şi/sau ar trebui să le valorifice în 2020?

Adriana Cocîrţă: În orice industrie apar oportunităţi de business. Sigur că majoritatea se simte atrasă de cele care înregistrează o dinamică accelerată, cum ar fi IT-ul, încă cred că sunt multe altele în care un antreprenor cu viziune şi curaj poate dezvolta afaceri de succes.

Reporter:Care credeţi că sunt nevoile mediului antreprenorial din România?

Adriana Cocîrţă: Cred că mediul de afaceri din România, asemenea oricărei părţi a lumii, are nevoie de suport din partea aparatului de stat, de o perspectivă asupra afacerilor bazată pe integritate şi transparenţă, precum şi de comunităţi puternice de business unde să găsească sprijinul de a depăşi obstacolele pe care le pot întâlni pe parcurs.

Reporter:Cum aţi descrie economia României şi mediul de afaceri?

Adriana Cocîrţă: Economia noastră este într-o permanentă dezvoltare, cu susţinere din partea mediului de afaceri care trebuie încurajat prin orice metodă. În ceea ce priveşte mediul de afaceri, cred că este unul foarte dinamic, în care concurenţa devine din ce în ce mai puternică şi doar campanile care vor ţine pasul, vor fi agile şi se vor adapta atât la cerinţele clienţilor, cât şi cele ale pieţei vor supravieţui şi se vor dezvolta într-o manieră sustenabilă.

Reporter:Care sunt preocupările reprezentanţilor mediului de afaceri şi ce obiective şi-au propus aceştia, pentru anul 2020?

Adriana Cocîrţă: Din discuţiile avute cu antreprenori, cu membrii şi colegii mei din SCEB, pot spune că am identificat câteva direcţii clare: dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii pentru a targeta noi segmente de public ţintă, extinderea pe noi pieţe, precum şi investiţia în training-uri şi cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor profesionale ale angajaţilor.

Reporter:Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai dinamice industrii din economia românească, în prezent?

Adriana Cocîrţă: Cred că putem aduce în discuţie industria IT, comerţul internaţional, construcţiile, agribusiness, telecomunicaţiile etc. În egală măsură, chiar dacă înregistrează o cifră de afaceri mai mică decât cele menţionate anterior, domeniile precum publicitate, marketing digital, comunicare şi PR au o dinamică foarte accelerată de dezvoltare, iar cei care nu pot ţine pasul cu ea sau cu cerinţele clienţilor vor dispărea sau vor fi cumpărate de agenţiile mari care fie au nevoie de profesionişti cu abilităţi noi, fie doar vor să înglobeze concurenţa.

Reporter:Vă mulţumesc!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb