Ana Imep SA Piteşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 181,86 milioane lei, în scădere cu 2,5 % decât cea afişată în 2005, în valoare de 186,69 milioane lei, potrivit Monitorului Oficial.
Ana Imep SA Piteşti a avut în 2006 un profit brut de 5,8 milioane lei, mai mic cu 24,6% decât cel din anul 2005, în valoare de 7,7 milioane lei, conform informaţiilor publicate pe pagina Ministerului Finanţelor. Compania a avut anul precedent peste 1.300 angajaţi.
Ana Imep este parte a grupului Ana Holding şi are ca domeniu de activitate producerea de motoare electrice pentru electrocasnice şi echipament auto. Compania are 35 de ani de experienţă şi îşi comercializează produsele atât în ţară, cât şi pe piaţa europeană şi internaţională.
Grupul Ana Holding, deţinut de omul de afaceri George Copos, a investit în luna mai peste cinci milioane de euro în clădirea de birouri Ana Offices, primul proiect major al holdingului finalizat în acest an în sectorul investiţiilor imobiliare.
Printre obiectivele de investiţii importante finalizate de Ana Holding în anii anteriori se află darea în folosinţă a fabricii Ana Pan în anul 2006, precum şi a bazei de antrenament Pro Rapid în 1997. Proiectele holdingului includ de asemenea investiţii de amploare în următorii ani.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Cioara în data de 07.03.2008, 23:20)
un job de tot rahatul in ana imep