Afacerile Viessmann au scăzut cu 40% în primul semestru din 2009, faţă de perioada similară din 2008

F.A.
Companii / 14 august 2009

Producătorul german de centrale termice Viessmann a înregistrat, în primul semestru al anului 2009, o scădere a cifrei de afaceri cu 40% faţă de perioada similară din 2008, în condiţiile în care afacerile totale din anul precedent s-au cifrat la 40 milioane de euro, a declarat Olimpiu Achim.

"Pentru prima jumatatea a unui an de criză, cum este 2009, am realizat o cifră de afaceri mai mică cu circa 40% faţă de perioada similară a anului trecut. Trebuie luat în considerare că sezonul centralelor termice începe practic din a doua jumatatea a anului", a spus directorul general al Viessmann, Olimpiu Achim.

Potrivit reprezentanţilor companiei Viessmann, valoarea totală a pieţei de echipamente termice - atât pentru sectorul rezidenţial cât şi pentru construcţii industriale şi civile - s-a ridicat, în 2008, la circa 250 milioane de euro.

Piaţa centralelor termice este segmentată pe şapte categorii distincte de produse: microcentrale convenţionale de apartament, microcentrale murale în condensaţie de putere medie (pentru case şi vile), cazane pe combustibil solid (lemn), cazane de pardoseala în condensaţie (pentru construcţii civile mai mari şi industriale), cazane cu arzator şi cameră de ardere presurizată de putere mare şi pompe de caldură şi colectori solari (tehnologii neconvenţionale).

Conform datelor Viessmann, compania are o cotă de piaţă de 12,5 procente pe categoria centralelor de apartament şi de 17 procente la centralele murale în condensaţie, cu puteri mai mari de 24kW.

Compania Viessmann este prezentă pe piaţa din România din 1998, ca reprezentantă oficială a companiei germane cu acelaşi nume. Grupul Viessmann este unul dintre liderii internaţionali în producerea sistemelor de încălzire. Compania, înfiintaţă în Germania în anul 1917 a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 1,7 milliarde euro.

Viessmann numără în prezent peste 8.600 de angajaţi şi este unul dintre principalii producători de echipamente de încălzire la nivel mondial. În România, Viessmann are 70 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb