AFCN lansează o nouă sesiune de finanţare de proiecte, cu fonduri de 50 de milioane de lei

T.B.
Cultură / 31 august 2023

AFCN lansează o nouă sesiune de finanţare de proiecte, cu fonduri de 50 de milioane de lei

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) lansează o nouă sesiune de finanţare de proiecte, fondurile totale fiind de 50 de milioane de lei, dublu faţă de anul trecut, relatează aggerpres.ro.

"Am decis creşterea plafonului de finanţare şi egalizarea acestuia pentru toate ariile, pentru a compensa în parte efectul inflaţiei" a transmis preşedinta Consiliului AFCN, Aura Corbeanu, potrivit unui comunicat al Administraţiei.

Astfel, pentru derularea sesiunii de finanţare I/2024 este prevăzut un buget de 44 milioane de lei pentru proiecte culturale, care pot fi încadrate în 12 arii tematice: Arte vizuale, Teatru, Muzică, Dans, Artă digitală şi noile medii, Intervenţie culturală, Educaţie prin cultură, Promovarea culturii scrise, Patrimoniu cultural material, Patrimoniu cultural imaterial, Proiecte cu caracter repetitiv şi Rezidenţe de creaţie (arie pentru care se pot depune proiecte doar în sesiunea I).

Plafonul de finanţare pentru toate ariile este de 150.000 lei, solicitantul fiind în continuare obligat să contribuie cu minimum 10% co-finanţare în bani la bugetul proiectului.

Pentru apelul de programe culturale multianuale este alocată suma de 6 milioane de lei, pentru propuneri de anvergură, cu premise de sustenabilitate, axate pe colaborare naţională sau internaţională, care pot fi derulate până la finalul anului 2025. Programele trebuie să propună activităţi derulate pe minimum 18 luni, iar finanţarea trebuie să se încadreze între 200.000 şi 300.000 lei. Având în vedere creşterea bugetului, Consiliul AFCN a decis reducerea cofinanţării la 15%.

Conform cadrului existent, un operator cultural poate înscrie maximum două oferte culturale pe sesiune, dintre care un singur program multianual, cu condiţia să nu aibă în derulare un program multianual.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale pe platforma online începe pe 1 septembrie şi se încheie pe 30 septembrie, ora 24,00.

Toţi paşii de urmat sunt disponibili online pe pagina www.afcn-proiecte.ro.

Tot începând cu 1 septembrie AFCN invită experţii interesaţi să se implice în procesul de evaluare a proiectelor să-şi înscrie candidatura.

Înscrierea se face individual, exclusiv online, prin completarea unui profil personal în aplicaţia accesibilă la www.afcn-experti.ro, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă şi selectarea a maximum două arii tematice de expertiză. Cei care au deja creat profilul trebuie să activeze opţiunea referitoare la sesiunea curentă.

Informaţii privind procedura de înscriere sunt disponibile pe www.afcn-proiecte.ro.

Conform noilor prevederi, o treime din componenţa comisiilor de evaluare şi selecţie trebuie să fie diferită faţă de sesiunea precedentă.

Termenul limită pentru înscrierea candidaturii evaluatorilor este 30 septembrie, ora 24,00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb