AFIR: Submăsurile de finanţare pentru tinerii fermieri şi fermele mici, lansate în august

Ziarul BURSA #Companii / 23 iulie 2018

AFIR: Submăsurile de finanţare pentru tinerii fermieri şi fermele mici, lansate în august

Cele două măsuri destinate tinerilor fermieri şi fermelor mici, anume submăsura 6.1 şi submăsura 6.3, se vor deschide pentru finanţare de la 1 august, potrivit directorului general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Ionuţ Chesnoiu.

Domnia sa a declarat vineri: "Dorinţa mea este 1 - 2 august, dar vom vedea dacă şi zona tehnică din spatele acestui proces va fi gata".

Adrian Chesnoiu a precizat că şi pentru submăsurile 4.1 şi 4.2. pregătirile sunt în linie dreaptă, estimând că vor fi deschise după data de 10 august.

"Sunt absolut convins că la interesul pe care l-am văzut din partea beneficiarilor vom avea foarte multe proiecte depuse. Din păcate, aşa cum am mai spus-o public, agricultura românească are nevoie de foarte mulţi bani şi nu numai agricultura, ci şi zona rurală din România, investiţiile destinate beneficiarilor publici", a spus Chesnoiu.

Întrebat dacă vor fi modificări în proceduri, Chesnoiu a răspuns că nu vor fi schimbări majore, se va lucra exclusiv online, urmând ca de anul viitor să se implementeze semnătura electronică.

"Sesiunile din august vor fi exclusiv online. Iar programele pe care noi le-am iniţiat la nivel de agenţie vor duce ca, în 2019, toată relaţia cu beneficiarul să se facă exclusiv online şi vom implementa programul de semnătură electronică, pentru a trimite documentele printr-un simplu click. Cred că este un fapt de normalitate care va conduce la o economie foarte mare de timp, de energie şi de resurse", a spus directorul general AFIR.

Potrivit calculelor făcute de AFIR, de la preaderare până în prezent, în România s-au depus cereri de finanţare pentru investiţii derulate în mediul rural cu fonduri europene în valoare de aproape 18 miliarde de euro.

"În actualul program, cererile de finanţare depuse s-au ridicat la aproape 7,5 miliarde de euro, în condiţiile în care sumele destinate investiţiilor pe programul 2014-2020 se află undeva la 5,6 miliarde de euro şi împărţite în cele două componente, zona de privaţi şi zona de publici. Dacă pe publici am avut disponibile 1,8 miliarde de euro, s-au contractat toate sumele, avem proiecte aflate în aşteptare, sunt eligibile, la cei privaţi, sesiunile din august vor fi ultimele sesiuni de finanţare pentru aceste tipuri de inves-tiţii pe submăsurile 4.1, 4.2, 6.1 şi 6.3", a mai precizat Adrian Ionuţ Chesnoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb