AFP: Primarul New Yorkului Eric Adams, inculpat de corupţie, pledează nevinovat

A.F.
Internaţional / 28 septembrie

AFP: Primarul New Yorkului Eric Adams, inculpat de corupţie, pledează nevinovat

Primul primar din istoria New Yorkului inculpat în timpul mandatului, Eric Adams, a pledat vineri nevinovat de corupţie şi finanţare ilegală a campaniei, după ce a exclus să demisioneze de la conducerea celui mai mare oraş din America, relatează AFP.

"Nu sunt vinovat, onorată instanţă", a lansat alesul democrat în vârstă de 64 de ani, care purta un costum bleumarin şi o cravată mov cu buline, într-o sală înţesată de jurnalişti, în care judecătoarea Katharine Parker i-a citit solemn drepturile şi i-a notificat cele cinci capete de inculpare "primarului Adams".

Judecătoarea l-a eliberat apoi pe ales şi i-a interzis să intre în contact, pe tema dosarului, cu martori-cheie citaţi în actul acuzăerii. Următoarea audiere de procedură a fost stabilită miercurea viitoare, iar avocatul lui Eric Adams, Alex Spiro, a anunţat că urmează să depună o cere de anulare a acuzaţiilor.

Eric Adams, ales la Primăria New Yorkului în 2021, a plecat apoi de la tribunal, situat la câteva străzi de sediul primăriei, în Manhattan, fără să facă comentarii, ridicând doar degetul mare în sus.

"STROPIT CU CADOURI"

Fostul căpitan al New York Police Department (NYPD), un ales local din 2006, Eric Adams este urmărit din cauză că a fost "stropit cu cadorui" ani de zile de către antreprenori şi cetăţeni turci, constând în călătorii cu avionul la clasa business sau în sejururi în apartamente la hotel, fără să declare vreodată aceste gratificări, aşa cum este obligat, a acuzat joi procurorul federal din Manhattan, Damian Williams.

Actul acuzării menţionează fapte de fraudă electronică, solicitări ilegale de contribuţii într-o campanie electorală de la persoane străine şi acceptarea de mită din partea unui oficial cu legături cu Guvernul de la Ankara.

În schimb, Eric Adams s-a folosit, acuză procuratura, de influenţa sa asupra pompierilor oraşului să accelereze deschiderea unui zgârie-nori în care se află misiunea Turciei la ONU şi Consulatul General turc, la timp în vederea unei inaugurări în prezenţa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în septembrie 2021, în marja Adunării Generale a ONU.

Potrivit parchetului federal, un sistem de false certificări i-ar fi permis să obţină zece milioane de dolari din fonduri publice în campaniile sale.

Primarul a exclus să demisioneze şi s-a declarat "nerăbdător" să se apere, cerându-le celor pe care-i administrează să asculte şi "partea noastră a poveştii".

ÎNDEMNURI LA DEMISIE

Însă inculparea sa sună ca un trăznet şi-l fragilizează şi mai mult pe conducătorul celui mai populat oraş din Statele Unite - cu 8,5 milioane de locuitori -, după luni de speculaţii, în urmă dezvăluirii existenţei a patru anchete - trei federale - împotriva primarului sau apropiaţilor săi.

Nivelul popularităţii lui Eric Adams - al doilea primar afroamerican din istoria New Yorkului, ales în 2021 cu primisiuni de securitate - a scăzut în timpul mandatului, iar megalopolisul a înfruntat sosirea a peste 200.000 de imigranţi în doi ani, s-a confruntat cu o creştere a costului traiului şi o criză a locuinţelor care a condus la o "explozie" a chiriilor la un nivel fără precedent.

Mai mulţi aleşi newyorkezi din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut lui Eric Adams să demizioneze, inclusiv reprezentanta în Congresul american Alexandra Ocasio-Cortez. Însă guvernatoarea New Yorkului, Kathy Hochul, care are puterea de a-i demite pe primarii în funcţie, a rămas pentru moment prudentă.

Următoarele alegeri la Primăria New Yorkului sunt prevăzute în noiembrie 2025. Problemele politice şi judiciare ale lui Eric Adams au ascuţitul apetitele succesiunii sale, iar mai mulţi candidaţi şi-au anunţat participarea în alegeri primare democrate.

Presa americană citează numele altui potenţial candidat, fostul guvernator al New Yorkului Andrew Cuomo (2011-2021), care a ajuns cunoscut la nivel naţional prin felul cum a gestionat pandemia covid-19, dar care a fost nevoit să demisioneze în vara lui 2021 în urma unor dezvăluiri ale unor agresiuni sexuale sau hărţuirea unor femei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb