Doi morţi şi zeci de răniţi după atacuri ruseşti la Harkov şi Sumî

M.P.
Internaţional / 18 aprilie

Doi morţi şi zeci de răniţi după atacuri ruseşti la Harkov şi Sumî

Loviturile ruseşti s-au soldat cu doi morţi şi peste 60 de răniţi în noaptea de joi spre vineri în Harkov şi Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. Ukrainskaia Pravda citează procurori care susţin că ruşii au lovit Harkovul cu 3 rachete Iskander, a căror detonare a avut loc în aer pentru a provoca cât mai multe pagube în oraş. La Sumî, în apropiere de frontiera rusă, un atac cu drone Shahed de fabricaţie iraniană a ucis o persoană şi a rănit o alta, potrivit administraţiei militare locale şi agenţiilor de presă internaţionale, de la care transmitem următoarele.

Atacul de la Harkov a avut loc în jurul orei 5:10 dimineaţa şi a vizat cartierul Osnovianski, o zonă dens populată. O rachetă balistică rusească cu muniţie cu dispersie a lovit o clădire înaltă, omorând o persoană şi rănind peste 60.

"Loviturile au fost înregistrate într-un cartier rezidenţial, printre blocuri de locuinţe. O altă rachetă a lovit o companie civilă, provocând un incendiu", a declarat biroul procurorului din Harkov.

Un bărbat în vârstă de 79 de ani care se afla în apartamentul său în momentul bombardamentelor a fost ucis.

Printre victimele atacului se numără patru fete în vârstă de 3, 4, 14 şi 16 ani, precum şi un băiat în vârstă de 17 ani.

Este posibil să existe încă oameni sub dărâmături, potrivit autorităţilor.

Ihor Terehov, primarul celui de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a declarat că atacul a avariat 15 clădiri de apartamente, o instituţie de învăţământ şi o companie privată civilă, potrivit informaţiilor preliminare.

"Potrivit informaţiilor preliminare, loviturile asupra Harkovului au fost efectuate cu rachete balistice cu muniţie cu dispersie. Acesta este motivul pentru care zonele afectate sunt foarte mari", a transmis primarul Harkovului.

Fotografiile Reuters făcute la faţa locului arată angajaţi ai serviciilor de urgenţă acordând primul ajutor unor persoane cu răni sângerânde lângă unul dintre blocurile lovite.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia şi-a redus numărul de lovituri asupra instalaţiilor energetice ucrainene, dar a atacat în schimb infrastructura civilă.

La Sumî ar fi fost lovită o patiserie care făcea prăjituri de Paşte.

Oraşele ucrainene sunt vizate aproape zilnic de atacuri ruseşti, în ciuda recentelor încercări ale Statelor Unite de a aduce părţile beligerante la discuţii menite să pună capăt celor peste trei ani de lupte. Duminică, un atac cu rachete ruseşti la Sumî a ucis 35 de persoane, provocând reacţii puternice din partea ţărilor occidentale.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ...

    ...

    Toti tembelii sar sa scuze Rusia pentru crimele si distrugerile din Ukraina .Seamana vreo zona din Rusia cu ceea ce este azi in Ukraina ?

    1. ...o fi fost o rachetuţă micuţă micuţă micuţică daca a lovit o patiserie, dar nu oricare, ci una care facea prăjituricuţe pentru Paşte, este foarte foarte lacrimogen

    Cum poate criminalul Zele sa foloseasca populatia civila inclusiv copii ca scut viu, primarul din Sumi a anticipat si data trecuta pericolul si s a opus activitatilor militare de Florii si in mijlocul cetatenilor si copiilor, dictatorul l a inlaturat din functie si este foarte probabil ca va "disparea", il va asasina, ca pe toti cei care vor libertate

    "Cel mai bogat cersetor al lumii este Volodimir Zelenszki",

    afirma fostul coleg de partid Artyom Dmitruk, care  

    sustine ca "gasca pesedintelul au castigat 50 miliarde $" 

    datorita razboiului cu rusii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb