AGA DUPĂ AGA Acţionarii Bursei, convocaţi în martie să decidă noua politică tarifară

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2013

Acţionarii Bursei, convocaţi în martie să decidă noua politică tarifară

Acţionarii vor trebui să vină şi în aprilie la AGA de bilanţ

Adrian Lupşan: "Ponderea comisioanelor fixe în veniturile BVB, numai 0,2%, faţă de 10-50%, în regiune"

Bursa de Valori Bucureşti şi-a convocat acţionarii, pe 13 martie, să decidă asupra noii politici tarifare propusă de conducere, precum şi adoptarea unui nou act constitutiv.

Convocarea este o surpriză pentru piaţă, având în vedere că în aprilie mai urmează şedinţa de bilanţ a BVB, la care acţionarii vor trebui să fie prezenţi. Întrebarea care se pune este de ce a ales conducerea BVB să cheme acţionarii la două şedinţe una după alta.

Consiliul Bursei propune introducerea unui tarif fix lunar pentru intermediari şi o cotă variabilă din valoarea transferurilor realizate, aşa cum anunţase încă de la finele anului trecut.

Potrivit BVB, noua politică tarifară vizează apropierea comisioanelor BVB de cele practicate de bursele din regiune, însă propunerea a fost dur criticată de Asociaţia Brokerilor, care a transmis că modificările ar fi în defavoarea caselor mici de brokeraj.

Consiliul de Administraţie al Bursei a propus şi modificarea statutului BVB prin introducerea unei prevederi referitoare la alegerea membrilor CA prin vot cumulativ.

Adrian Lupşan, vicepreşedintele Bursei de Valori Bucureşti, ne-a declarat că propunerile făcute pentru AGA au vizat, în primul rând, o armonizare a legislaţiei actuale a operatorului bursier la standardele internaţionale.

"Modificarea politicii tarifare are ca obiectiv apropierea progresivă, în următorii ani, de practicile din regiune", ne-a declarat domnul Lupşan, care a adăugat: "Ponderea comisioanelor fixe în veniturile burselor din regiune este între 10%, la Viena, şi 50%, la Varşovia, în timp ce la noi este de numai 0,2%".

Adunarea Generală Extraordinară programată de Consiliul Bursei are nevoie de un cvorum de minim 50%, la a doua convocare, şi rămâne de văzut dacă această condiţie va putea fi îndeplinită.

În aprilie 2012, AGEA de la BVB nu a întrunit cvorumul necesar pentru derularea şedinţei, fiind prezenţi doar 24,99% din acţionari, faţă de minim 50% prevăzut în statut.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb