Dan Matei Agathon susţine că declaraţiile negative ale preşedintelui Consiliului Concurenţei aduc atingere directă unui sistem aflat în dezvoltare. "Declaraţiile negative ale preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, referitoare la siguranţa sau garanţiile sistemului de pensii private aduc atingere directă unui sistem aflat în plină dezvoltare şi de care România are nevoie", a declarat Dan Matei Agathon, purtător de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR).
Potrivit unui comunicat de presă al ACPR, declaraţiile hazardate cu privire la soliditatea sistemului de pensii private dăunează nu numai acestui sistem, ci şi milioanelor de români contribuabili. "Singura şansă a românilor de a ajunge la nivelul pensiilor din Uniunea Europeană o constituie un sistem de pensii private solid, care să inspire încredere românilor şi care să fie o alternativă stabilă pentru contribuabili", a mai declarat Dan Matei Agathon.