AHK România respinge plafonarea adaosului comercial

A.D.
Miscellanea / 25 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Într-o scrisoare deschisă trimisă executivului, facută publică astăzi, Membrii AHK România argumentează felul în care măsura de plafonare a adaosului comercial la produsele agricole şi alimentare, precum şi la îngrăşăminte, furaje şi pesticide va afecta întregul lanţ valoric agroalimentar, transmite Agerpres.

Totodată această măsură este susceptibilă să nu fie constituţională. Economia trebuie să se desfăşoare pe o piaţă liberă, iar plafonarea adaosului comercial reprezintă o potenţială încălcare a regulamentelor şi legilor generale de desfăşurare a afacerilor în UE, susţin membrii Camerei de Comerţ .

"Daunele unor astfel de măsuri vor fi enorme pentru investitorii actuali şi viitori, scăzând semnificativ atractivitatea României în ochii investitorilor", a declarat preşedintele AHK România, Andreas Lier.

Totodata, comunitatea germană de afaceri atrage atenţia că prevederile actuale vor duce la multiplicarea slăbiciunilor lanţului valoric care, în final, vor fi suportate tot de consumatorul român.

Printre acestea se numără: blocarea lanţului de aprovizionare, deteriorarea climatului investiţional românesc, intervenţia în structura preţurilor şi fiscalitatea.

În ceea ce priveşte blocarea lanţului de aprovizionare, AHK România arată că reglementările stricte privind stabilirea preţurilor vor perturba lanţurile de aprovizionare, făcând dificilă menţinerea nivelului stocurilor în conformitate cu noile restricţii. Acest lucru va duce la o penurie de bunuri esenţiale pe piaţă, ceea ce va fi în detrimentul consumatorilor.

"Obligaţia pentru comercianţii cu amănuntul de a comanda de la furnizori 80% din produsele estimate nu va rezolva această problemă. O astfel de măsură intruzivă în activitatea comercianţilor cu amănuntul ignoră economia de piaţă liberă, respectiv cererea şi oferta, pentru că unele dintre produse sunt consumate mai mult decât altele. O astfel de măsură nu poate contribui la formarea corectă a preţurilor pe piaţă, ci la ineficienţa operaţiunilor şi chiar la probleme cu fluxurile de numerar. Acest lucru ar putea provoca blocaje în întreaga industrie alimentară sau chiar insolvenţa, imposibilitatea de plata a producătorilor şi, în final, pierderea multor locuri de muncă", susţin aceştia.

De altfel, măsura poate contribui la agravarea risipei alimentare, în ceea ce priveşte cantităţile de produse comandate forţat, fără a exista o cerere suficientă din partea cumpărătorilor.

"În condiţiile unei astfel de instabilităţi legislative şi a lipsei de predictibilitate, există un risc real ca multe companii să se retragă sau să se reorienteze către pieţele vecine", a avertizat, la rândul său, Sebastian Metz, director general AHK România.

Oamenii de afaceri germani se arată deosebit de îngrijoraţi de intenţia intervenţiei Guvernului în structura preţurilor, care este în esenţă o chestiune de politică comercială, ce ar trebui să fie stabilită în mod individual de întreprinderi. Strategiile de stabilire a preţurilor sunt elaborate pe baza mai multor factori, inclusiv cererea de pe piaţă, costurile de producţie şi dinamica concurenţei.

"Proiectul de ordonanţă subminează capacitatea întreprinderilor de a funcţiona flexibil şi receptiv într-un mediu de piaţă în schimbare rapidă. În astfel de circumstanţe, cel mai probabil, companiile îşi vor limita sau îşi vor opri activităţile curente sau viitoare. Proiectul ordonanţei va avea repercusiuni îngrijorătoare asupra lanţului de aprovizionare cu alimente, creând un haos şi daune în lanţul valoric agroalimentar", spun aceştia.

În plus, cerinţa unei documentaţii extinse pentru a dovedi respectarea limitelor marjei de profit adaugă un nivel de birocraţie care ar putea împovăra operaţiunile şi eficienţa întreprinderilor, care acţionează pe întreg lanţul a de aprovizionare cu alimente, precum şi cel al pesticidelor, îngrăşămintelor şi furajelor.

Totodata, operatorii economici care activează în industria alimentară sunt printre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României, afectarea eficienţei şi profitabilităţii acestor companii va avea un impact direct nu numai asupra pieţei forţei de muncă şi a investiţiilor, ci şi asupra colectării taxelor, susţin reprezentanţii AHK România.

"Acest lucru se va întâmpla cu siguranţă în vremuri dificile în care România are unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE, ridicând în acest sens îngrijorări suplimentare legate de lipsa unor surse alternative pentru acoperirea acestui deficit. Îndemnăm Guvernul să renunţe la acest proiect de ordonanţă, pentru a evita astfel de efecte periculoase în cascadă, generate de o deteriorare a lanţului agroalimentar şi orice fel de deviere de la regulile comerciale în UE. Credem că o abordare colaborativă este esenţială. În calitate de reprezentanţi ai sectorului agricol şi de retail din Germania, invităm Guvernul, prin domnul prim-ministru, să se angajeze într-un dialog deschis cu reprezentanţii comunităţii de afaceri germane pentru a explora soluţii alternative care să conducă la sustenabilitatea afacerilor în slujba românilor", se mai arată în scrisoarea deschisă.

Reacţiile din mediul de afaceri au apărut în urma declaraţiilor ministrului agriculturii. Florin Barbu, a anunţat săptămâna trecută, că toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată în Guvern.

Măsura a stârnit reacţii contradictorii. Potrivit Romalimenta, o eventuală extindere a plafonării adaosului comercial pentru toate produsele este nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil pentru aceasta.

La fel, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România se opune categoric proiectului Ordonanţei de Urgenţă. AMRCR consideră că adoptarea acestei ordonanţe constituie "o intervenţie mult prea abruptă în politicile comerciale ale agenţilor economici şi o imixtiune total neacceptabilă în modelele de business ale fiecărui actor în parte din sectorul de retail, având ca rezultat o afectare majoră a tuturor mecanismelor economice de formare a preţurilor".

În schimb, BIO România consideră că plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare româneşti va însemna preţuri mai mici la raft şi vânzări în creştere pentru magazine.

În acest context, joi, şeful de la Agricultură a anunţat că o nouă discuţie cu reprezentanţii industriei alimentare referitoare la plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România va avea loc săptămâna viitoare. El a precizat că vrea să aibă "un dialog corect" atât cu procesatorii, cât şi cu zona de retail din România, relatează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu putem avea economie libera pe timp de razboi.

    dupa razboi, da. acum din cauza scaderii productiei, atat la ingrasaminte cat si la produsele agricole, din cauza razboiului rusnac, se merge pe specula. gazul petrolul energia electrica la fel.

    vine trump, a zis ca termina razboiul, sa vedem. dar pana e razbpoi, vedem si petrolul e la alt pret, gazul, mancarea, energia electrica, ingrasamintele. statul trebuie sa puna adaos comercial fix obligatoriu.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb