AIEA avertizează încă o dată în legătură cu creşterea pericolului la centrala ucraineană Zaporojie

F.D.
Internaţional / 1 august 2022

AIEA avertizează încă o dată în legătură cu creşterea pericolului la centrala ucraineană Zaporojie

Directorul Organismului Internaţional pentru Energie Atomică (AIEA), argentinianul Rafael Grossi, a avertizat astăzi în legătură cu faptul că situaţia de la centrala ucraineană Zaporojie, aflată sub control rusesc, este tot mai periculoasă şi a insistat că este necesar să se permită accesul experţilor agenţiei pentru a se evita o tragedie, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

"Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru ca acest lucru să se întâmple. Suntem pregătiţi", a spus Grossi într-un discurs la deschiderea lucrărilor conferinţei de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP), care se desfăşoară la sediul ONU până pe 26 august.

Şeful AIEA a reamintit că s-a pregătit de două luni pentru a conduce o echipă de experţi pentru a merge în Ucraina în vederea analizării situaţiei de la Zaporojie, dar până acum nu li s-a permis să meargă mai departe.

"Atâta timp cât acest război continuă, inacţiunea este de neconceput", a afirmat Grossi, care a subliniat că trebuie evitat ca acest conflict să provoace "o tragedie nucleară" în Ucraina, deoarece situaţia la această centrală "devine tot mai periculoasă pe zi ce trece".

Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, în funcţie de puterea produsă, se află sub controlul forţelor ruse din martie, ceea ce a pus probleme pentru AIEA din cauza deconectărilor frecvente în furnizarea de date privind situaţia centralei.

În iunie, Ucraina s-a arătat împotriva unei vizite a AIEA la centrală, considerând că astfel "se legitimează permanenţa ocupanţilor" ruşi, în timp ce Rusia dă asigurări că centrala funcţionează normal, mai scrie EFE.

Pe de altă parte, Grossi s-a referit luni şi la alte probleme care preocupă mult în contextul proliferării nucleare: negocierile privind programul atomic iranian şi situaţia din Coreea de Nord.

În cazul Iranului, responsabilul AIEA a subliniat că agenţia trebuie să recupereze accesul deplin în ţară, dacă aceasta vrea să ofere garanţii credibile că programul său este exclusiv paşnic.

Teheranul, care a accelerat eforturile nucleare după ce în 2018 SUA a rupt pactul atomic semnat în 2015, a dat asigurări luni că are capacitatea de a produce bomba atomică dar nu are intenţia să o facă.

"Lipsa progresului în verificarea naturii paşnice a programului nuclear al Iranului va avea consecinţe în ansamblul securităţii regionale", a avertizat, astăzi, Grossi.

În ceea ce priveşte Coreea de Nord, argentinianul a spus că AIEA este pregătită să se întoarcă în această ţară în momentul în care va exista un acord cu autorităţile, după 13 ani de absenţă, perioadă în care Phenianul "a continuat să-şi dezvolte capacităţile nucleare", scrie agenţia spaniolă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb