ALEGERI PARLAMENTARE PSD - program de guvernare bazat pe creşterea pensiilor şi a salariilor

George Marisnescu
Ziarul BURSA #Politică / 8 octombrie 2020

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Social-democraţii promit creşterea pensiilor cu 32% în următorii patru ani, suplimentar faţă de creşterea cu 40% prevăzută pentru 2020 PSD plusează în ochii electoratului cu o majorare cu 57% a salariului minim brut pe economie Un milion de locuri de muncă propuse de social-democraţi

După ce au anunţat zilele trecute prin vocea preşedintelui Marcel Ciolacu că nu vor milita pentru amânarea alegerilor parlamentare programate pentru 6 decembrie, social-democraţii au lucrat la programul de guvernare pe care îl vor propune electoratului, iar ieri PSD a devenit, după USR-PLUS, al doilea partid politic care prezintă o viziune cu privire la conducerea ţării în perioada 2021-2024. Programul a fost discutat cu sindicatele şi cu patronatele şi "are în centrul său siguranţa locurilor de muncă", a precizat prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Acest program are în centrul său siguranţa locurilor de muncă - este o componentă esenţială în programul de guvernare cu care venim în faţa românilor. Din punctul nostru de vedere, acest lucru este esenţial. Dacă avem locuri de muncă sigure şi plătite, atunci vom putea avea creştere economică, putem creşte salariile, putem creşte nivelul de trai", a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul social-democrat a arătat că programul de guvernare al PSD se adresează stimulării şi recompensării muncii, forţei active din societate.

"Vrem să creştem salariul minim, iar angajatorii trebuie să înţeleagă că, dacă nu vom avea salarii decente, nu vor mai avea forţă de muncă, pentru că românii vor alege să muncească în afară. E obligatoriu să avem forţă de muncă în ţară, e un obiectiv prioritar. Avem măsuri care se adresează creşterii natalităţii pentru că, dacă nu facem acest lucru acum, nu peste mult timp nu vom mai avea angajaţi care să plătească pensiile celor care au ieşit din activitate. (...) Acoperim prin acest program toate tipurile de capital, important e să se producă plusvaloare în România", a afirmat prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.

Programul de guvernare al PSD prevede creşterea pensiilor cu 32% în următorii patru ani, adică valoarea punctului de pensie va ajunge la 2340 lei. Este o majorare suplimentară faţă de creşterea cu 40% care ar fi trebuit să intre în vigoare în acest an, dar care a fost redusă de guvernul Orban la 14%. Conform calculelor social-democraţilor, pensia minimă va creşte în următorii patru ani cu 63%, de la 800 lei la 1300 lei.

PSD mai promite majorarea cu 57% a salariului minim brut pe economie - adică la valoarea de 3500 lei (în 2024 cei cu studii superioare ar urma să primească un salariu brut de minim 4150 lei, iar în construcţii - 3500 lei, iar salariul mediu brut ar urma să ajungă la 7010 lei), dublarea alocaţiilor pentru copii, scăderea impozitului pe veniturile salariale ale angajaţilor în funcţie de numărul de copii.

Prin aceste măsuri, social-democraţii prevăd că se va înregistra un plus de un milion de noi contracte de muncă până în anul 2024.

În ceea ce priveşte creşterea veniturilor bugetare, PSD propune măsuri precum digitalizare/interconectarea caselor de marcat la ANAF - în urma cărora ar urma să aducă la bugetul de stat 12 miliarde lei, reducerea arieratelor recuperabile la buget - ceea ce înseamnă venituri bugetare în plus de 8 miliarde lei, raţionalizarea cheltuielilor şi prioritizarea proiectelor finanţate din bani publici, introducerea contractelor de performanţă în instituţii publice şi companii de stat.

În privinţa politicii fiscale, social-democraţii au preluat o parte din propunerile făcute până acum de către cei de la USR-PLUS şi anume impozit zero pe salariul minim şi scăderea impozitului la salariaţi în funcţie de numărul de copii, şi au introdus o nouă prevedere - scăderea impozitului la salariile mai mici de 6000 de lei.

Deşi schimbă politica fiscală, social-democraţii susţin că vor creşte Produsul Intern Brut în următorii patru ani cu 77 miliarde lei( în 2024 ar urma să avem un PIB de 1441 miliarde lei), adică o majorare de 36%, iar PIB-ul pe cap de locuitor va creşte cu 10%, deşi veniturile bugetare vor creşte doar cu 3,7% până atunci.

Cu toate că îşi propun majorarea considerabilă a pensiilor şi salariilor combinată cu o creştere redusă a veniturilor fiscale, PSD arată că va reduce deficitul bugetar cu 6,4% până în 2024 şi că datoria guvernamentală va scădea cu 7% din PIB.

Din păcate, nici un proiect de mare infrastructură nu este menţionat în documentul făcut public de PSD, care arată însă că anul viitor va aloca pentru investiţiile publice mari cu 12 miliarde lei mai mult decât a alocat guvernul Orban în 2020.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Se ridică nivelul de trai.... Bingooooo !!!

    1. marș, zât, sic tir PSD cu programul tău mincinos de guvernare. Noi nu vrem ridicarea nivelului de trai... noi vrem erecțiuni la penixuri. Vâlcov și Dragnea erau mai generoși. Păi doar 40 plus 32% la pensie și simbria numai 57% ?! Vă doare în "creionaș" să ziceți 99% ?? Dorel tractoristul e foarte revoltat pe voi. O să vă arunce în prăpastie cu buldozerul său din dotare...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb